La Chișinău a avut loc un marș al comunității LGBT care ar fi urmat să se termine la teatrul de vară de al Valea Morilor cu un miting pentru apărarea drepturilor minorităților sexuale. Marșul a fost întrerupt însă iar mitingul a avut loc în plină stradă la aproximativ 200 de metri de ambasada Statelor Unite la Chișinău, cum aflăm de la Alla Ceapai.
Marşul comunităţii LGBT din Moldova a fost întrerupt la nici jumătate de traseu, din cauza contramanifestanţilor, care îi aşteptau la teatrul de vară unde urma să se încheie marşul.
Manifestaţia a început în faţa ambasadei Statelor Unite de la Chişinău, unde s-au adunat circa 50 de persoane.
Aici poliţiştii au blocat câţiva tineri, care s-au declarat naţionalişti şi care au încercat să perturbeze desfăşurarea manifestaţiei.
Unul dintre ei a spus că urmează să mai vină încă 200 de persoane pentru o contramanifesta:
„Reprezint Frontul Naţionalist Român local, e o mişcare neoficială. Suntem unionişti şi naţionalişti. Noi nu suntem de acord cu acţiunea lor. Nu vrem să facă manifestaţii la noi în ţară.”
Marşul s-a desfășurat câteva zeci de metri, de la Ambasada SUA până la strada Nicolae Iorga.
Aici au ţinut discursuri ambasadorii Suediei şi SUA. Ambii diplomaţi au salutat faptul că pentru prima dată în Moldova s-a reuşit organizarea unui marş al comunităţii LGBT cu susţinerea autorităţilor.
Iată ce a declarat Ambasadorul SUA la Chişinău, William Moser:
„Cum a spus secretara departamentului de stat american Hillary Clinton: drepturile omului, sunt drepturile gay-lor şi drepturile gay-lor sunt drepturile omului. Este foarte important ca Moldova să asigure respectarea drepturilor persoanelor LGBT. Iar victoria de astăzi a comunităţii LGBT, nu este doar a lor, ci a întregii societăţi.”
Şi ambasadoarea Suediei în Moldova Ingrid Tersman:
„Sunt bucuroasă că foarte mulţi reprezentanţi ai comunităţii internaţionale au venit pentru a participa la marşul de astăzi, aducând mai multă vizibilitate acestui eveniment. Noi împreună trebuie să promovăm toleranţa, de care are nevoie orice societate.”
Un mesaj de susţinere pentru comunitatea LGBT a fost transmis şi de către comisarul european pentru extindere şi bună vecinătate Štefan Füle. Comisarul european a venit la manifestaţie însoţit de Ambasadorul UE Dirk Schuebel.
Štefan Füle: „Cred că în momentul acesta al evoluțiilor din Moldova, toleranţa este ceva extrem de important. În al doilea rând este vorba despre valorile europene care nu trebuie adoptate numai pe hârtie, dar trebuie create si condițiile pentru ca ele sa fie puse în practică. Vorbesc, desigur de legea anti-discriminare. legea a fost adoptată ca parte din pachetul pentru liberalizarea vizelor pentru moldoveni în tarile Schengen şi alte legi adoptate atunci au deschis calea, şi eu cred ca ţarile membre sa ia decizii importante pentru Moldova. Dar este important ca aceste legi sa fie transformate în realitate în așa fel încât să aducă beneficii pentru populația Moldovei. Aveți acum legea anti-discriminare, aveți acum legi care obliga tratarea fiecărui cetăţean pe aceleași baze. Şi cred ca este extrem de important ca toata lumea sa fie parte a acestui proces. Al treilea mesaj este unul de respect. Nu numai respectul faţă de instituții dar şi fata de valorile europene.”
Câteva sute de poliţişti echipaţi special cu bastoane şi căşti, dar fără arme, au protejat participanţii la marş.
Purtătorul de cuvânt al direcţiei poliţiei municipale Adrian Jovmir a spus că organizatorii nu ar fi respectat decizia Judecătoriei Centru, care a stabilit ca marşul să aibă loc la Teatrul de Vară:
„Judecătoria sectorului centru a emis decizia pentru ca Gender Doc să manifeste la Teatrul Verde. Dar persoanele s-au deplasat în marş de la Ambasada SUA până aici. Sîntem obligaţi să documentăm, să fixăm aceste acţiuni. Materialele vor fi remise în instanţă pentru luare de decizie.”
Dacă se va stabili că organizatorii au încălcat decizia judecătorească, aceştia riscă o amendă de la 600 la 3000 de lei.
Pe de altă parte reprezentanta centrului de informaţii Gender Doc Angela Frolov spune că au stabilit cu poliţia că acesta va fi traseul marşului şi că nici nu vor ajunge la Teatrul de Vară:
„Noi am avut o întâlnire cu reprezentanţii poliţiei şi am convenit asupra acestui traseu. Iar la Teatrul Verde acum s-au strâns, contramanifestanţii. Nu au decât să o facă. Sîntem bucuroşi că au reuşit. Noi considerăm că astăzi a avut loc un marş de succes, într-o colaborare foarte strânsă şi profesionistă împreună cu colaboratorii poliţiei. Noi suntem fericiţi. Este un început bun.”
Totodată, directorul Gender Doc Alexei Marcicov a spus că vor contesta la Curtea de apel decizia judecătoriei Centru, care la demersul primăriei de Chişinău nu a permis desfăşurarea marşului în centrul capitalei.
„Decizia ne-a nemulţumit şi noi o vom contesta în instanţele locale, ulterior la CEDO. Noi vom da în judecată nu Primăria, dar pe primarul Dorin Chirtoacă, deoarece el a semnat demersul către judecătoria sectorului Centru de a interzice marşul în centrul capitalei.”
După ce s-a încheiat marşul comunităţii LGBT am mers la Teatrul de vară din Valea Morilor.
Am observat că întra-colo se îndreptau câteva zeci de persoane care au spus că sunt de la organizaţia „Alegerea Moldovei”.
Ei scandau lozinci homofobe. Unul dintre participanţi a recunoscut că e în stare de ebrietate şi a spus că merg să-i bată pe homosexuali:
„Aşa ceva să aibă loc în Moldova nu e bine şi lasă să mă audă toată ţara.”
În dimineaţa zilei de azi sute de enoriași şi preoţi s-au adunat în scuarul catedralei metropolitane în semn de nemulţumire faţă de manifestaţia comunităţii LGBT.
Şeful adjunct al direcţiei poliţiei municipale Silviu Muşuc a spus că la toate manifestaţiile de astăzi nu au fost înregistrate altercaţii şi acţiuni violente.