Reconsiderarea critică a trecutului - între mit și minimalizare

În aceste zile în care se aniversează 70 de ani de la revolta evreilor din ghetto Varșoviei împotriva forțelor naziste care pregăteau anihilarea sa completă, iar la Chișinău a fost prezentat un film remarcabil realizat, la împlinirea a 70 de ani de la deportarea romilor în Transnistria de către regimul antonescian, cercetările științifice și cercetătorii istorici sînt puși sub presiune de către membrii și simpatizanții mișcărilor extremiste, de genul celei legionare sau a Noii Drepte în România.

Case locuite de cetățeni de origine evreiască sînt însemnate, ca în anii '30 cu infame cruci, site-uri relativ numeroase pe web și pagini pe Facebook abundă în acuzații la fel de infame și propagandă de tip neo-nazist - la o simplă căutare pot fi găsite peste 40 de pagini pe Facebook ale organizației și militanților ei -, iar un colaborator, corespondent al postului nostru de radio, William Totok, este supus unei campanii intense de intimidare și amenințări prin mesaje trimise pe e-mail și apeluri ale gardiștilor legiuni de a-l „com-bate” (sic!).

William Totok a prezentat miercuri la București rezultatul unor cercetări istorice într-o conferință intitulată „Reconsiderarea critică a trecutului - între mit și minimalizare. Despre Ion Gavril Ogoranu și rezistența armată și anticomunistă din România”, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

După încheierea conferinței, într-o convorbire telefonică (a cărei calitate tehnică lasă de dorit) i-am pus cîteva întrebări despre obiectul cercetărilor sale și măsura în care presiunile extremiștilor s-au materializat pînă în sala în care și-a ținut alocuțiunea.

William Totok: „Pe de-o parte erau cîțiva în uniformă legionară, mulți foști deținuți politici, o serie de oameni care erau interesați de subiect, pe de alta erau cei care, practic, sînt din tabăra cealaltă și care au o atitudine critică față de subiectul care s-a dezbătut acolo. Nu a fost un scandal care să se fi declanșat în timpul conferinței, dar stăteau în fața mea cîțiva cu diagonală, cu cămașă verde și așa mai departe, și, spre final, cînd au început discuțiile au intervenit, bineînțeles și acești oameni, care și-au expus acolo ideile pe care le cunoaștem și care ținteau, mai bine zis spre o apologie a Legiunii.”

L-am întrebat pe William Totok care au fost principalele teze ale studiului întreprins și rezumat în conferința de la București.

William Totok: „Eu am încercat să țin un discurs echilibrat, să nu acuz pe nimeni, să nu fie ideologic sau politic discursul, am încercat să descriu ce credeam eu că e important de subliniat în contextul temei. Ideea mea principală, pe care am încercat să o expun, a fost că lipsesc studiile referitoare la motivațiile persoanelor care s-au alătura franctirorilor sau să le spunem partizanilor, cum spun ei. Și a doua chestiune care nu este cercetată și pe care am încercat să o expun s-a referit la statisticile din punct de vedere al atitudinii politice a persoanelor care s-au alăturat grupurilor...”

Dar există, într-adevăr, asemenea statistici, l-am întrebat pe William Totok...

William Totok: „Statisticile nu sînt publicate, nu există statistici. Există cîteva încercări; de pildă, legionarii susțin că au fost 45% legionari care au luptat în aceste detașamente. În cartea care s-a publicat în urma Raportului prezidențial al analizei dictaturii comuniste se spune că acești franctirori ar fi fost apolitici, dar au luptat împotriva regimului, deci o oarecare contradicție de termeni, fiindcă cineva care a luptat împotriva unui regim, sigur că nu a făcut-o dintr-o atitudine apolitică! ȘI acolo am prezentat și o statistică pe care am făcut-o eu mai de mult, pornind de la un grup care a fost activ în Banat, a lui Spiru Blănaru, care a fost un legionar; în grupul acesta, majoritatea, două-treimi dintre participanți au fost legionari. Dar e o chestiune, bineînțeles, subiectivă, fiindcă [proporția] nu se poate extinde asupra întregii mișcări de rezistență.

Mișcarea de rezistență a fost divizată, nu a existat un comandament central, nu a existat o strategie comună... Deci, chestiunile acestea trebuie privite așa cum au fost. Și cele două chestiuni importante, motivațiile și atitudinile, nu sînt cercetate, respectiv nu sînt dezbătute într-un mod așa cum ar trebui să se facă din punct de vedere al unei istorii obiective. Cam acesta a fost mesajul meu.

Nu am încercat nici să demonizez, dar nici să nu afirm chestiunile de ideologie care au fost [puse], de pildă, de [cazul] Ogoranu.”