Linkuri accesibilitate

Copiii migranţilor. Câţi la număr?


Un studiu realizat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Peste 60 la sută din copii au un părinte sau ambii plecaţi în străinătate la lucru. Un studiu realizat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi prezentat astăzi arată că este vorba de peste 100 de mii de copii, din totalul de 168 de mii cât au fost obiectul studiului. Foarte puţini dintre ei, un pic peste 10 la sută, sunt puşi sub tutela cuiva, dar părinţii care pleacă la lucru în Occident par mai înclinaţi spre instituţia tutelei. Mai multe informaţii de la Alla Ceapai:

Până acum autorităţile nu au cunoscut cifra exactă a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare, aşa că acesta ar putea fi considerat cel mai important rezultat al cercetării. Asistenţii sociali au numărat în localităţile moldoveneşti peste 100 de mii de copii, sau 14 la sută din totalul minorilor, care s-ar afla acasă fie doar cu un părinte, fie fără nici unul dintre ei.

Valentina Buliga
Valentina Buliga
„Realizarea acestui studiu a derivat în primul rând din necesitatea de a şti în sfârşit numărul exact de copii aflaţi în situaţie de dificultate şi a copiilor cu părinţi aflaţi peste hotare”, astfel a apreciat importanţa acestui studiu Ministra Muncii, protecţiei sociale şi a familiei Valentina Buliga.

Cei mai mulţi copii care stau singuri acasă, peste 5 mii, sunt în satele din raioanele Ungheni, Căuşeni, Sângerei, Hânceşti şi Floreşti. Şeful Direcţiei asistenţă socială din raionul Floreşti, Petru Rusu spune că datorită acestui studiu a reuşit să afle situaţia reală a copiilor migranţilor şi problemele cu care se confruntă aceştia:

„Am constatat că în raionul Floreşti 888 de copii se educă cu buneii sau se educă cu vecinii, iar 324 de copii se educă singuri. O problemă mare este că aceşti copii sunt în subnutriţie pentru că mulţi copii îşi pregătesc singuri bucatele.”

Potrivit studiului, copii migranţilor se confruntă cel mai des cu probleme emoţionale şi psihologice. 4 din 10 copii au declarat că sunt supuşi violenţei verbale şi fizice din partea celor în grija cui se află, dar şi din partea prietenilor sau colegilor. Partea bună este că mai puţin de 10 la sută dintre minori au recunoscut că nefiind supravegheați de părinţi îşi permit să fumeze sau să consume alcool, spune unul din coordonatorii acestui studiu, sociologul Diana Cheianu-Andrei:

„Serviciile psihologice la nivelul comunităţii sunt necesare pentru a ajuta acești copii să-şi învingă anumite temeri, să-şi creeze prieteni. Pentru că studiu arată că mulţi copii nu au nici un prieten, ceea ce înseamnă că există anumite bariere în comunicare, există lipsa dragostei şi ataşamentului.”

Mariana Ianachevici
Mariana Ianachevici
Studiul constată că nu doar copii gastarbeiterilor se află în dificultate. Peste 62 de mii de copii din familiile afectate de sărăcie sau copii orfani şi abandonaţi se confruntă cu probleme similare. Prin ce politici de stat aceşti copii ar putea fi ajutaţi? Este întrebarea pe care am adresat-o președintei Alianței ONG-urilor din domeniul protecției sociale a copilului și familiei Mariana Ianachevici:

„Aceşti copii au nevoie în primul rând de servicii de suport care să-i ajute să-şi menţină relaţia cu părinţii plecaţi. O relaţie de familie dintre copii şi părinţi nu se construieşte pe trimiterea banilor. Copii au nevoie de afecţiune. Nu mai puţin important este şi protecţia juridică a copilului. Orice copil rămas singur acasă, în special rămas fără ambii părinţi are nevoie de o persoană adultă, de un tutore legal care poartă responsabilitate de viaţa şi securitatea copilului.”

Autorii studiului dau asigurări că în scurt timp va fi creat un sistem informaţional automatizat care va monitoriza situaţia copiilor aflaţi în dificultate şi a celor din familii cu migranţi, astfel încât aceştia să beneficieze de suportul asistenţilor sociali din localitate.
Previous Next

XS
SM
MD
LG