În datele statistice cu care operează autorităţile, regiunea transnistreană parcă este, parcă nu e. Actualmente, de exemplu, nici la Tiraspol nu se cunoaşte cîte persoane de pe malul stang al Nistrului au fost victime ale traficului de fiinţe umane din regiune. Cifrele sunt cele mai deseori furnizate de organizaţiile neguvernamentale, dar nici pe departe nu oglindesc situaţia reală. Mai multe aflăm astăzi de la Svetlana Cibotari, reprezentanta organizaţiei din stînga Nistrului, „Iniţiativa femeilor:
Svetlana Cibotari: „O statistică oficială nu există. Autorităţile oferă şi o explicaţie pentru lipsa ei: nu sunt date despre numărul de persoane traficate pentru că victimele nu se adresează poliţiei după ajutor. Dacă femeile care au fost vândute în robie, minţite sau traficate, la întoarcerea în ţară se vor plânge de bună voie la Ministerul de interne local, date oficiale vor exista. Însă ştiu din experienţa organizaţiei noastre, oamenilor le este frică să ceară ajutor şi nu vor ca alţii să ştie prin ce au trecut. Practic toate femeile şi adolescenţii care s-au adresat la noi nu au dorit să depună o cerere la poliţie”.
Europa Liberă: Dna Cibotari, dar care este statistica centrului pe care îl reprezentaţi, de exemplu pentru ultimul an?
Svetlana Cibotari: „Din ianuarie până în septembrie anul curent, la noi s-au adresat 282 de persoane. Dintre acestea, 27 sunt victime ale traficului de fiinţe umane, 181 victime ale violenţei domestice, 15 au fost copii lăsaţi fără supravegherea părinţilor, iar 13 migranţi care s-au pomenit în situaţii dificile. Vreau să vă spun că victime ale traficului de fiinţe umane sunt nu doar femeile dar şi copii lor, care suferă de pe urma faptului că mama nu le este alături. Oricum, din aceste 27 de persoane, victime ale traficului, doar una a acceptat să se adreseze la poliţie”.
Europa Liberă: Este o cifră reală sau, de fapt, sunt mult mai mulţi?
Svetlana Cibotari: „Sunt doar cei care s-au adresat la noi. Nu cred că această cifră se referă la întreaga Transnistrie. Aceştia sunt orăşenii dar şi sătenii care locuiesc în preajma oraşului Tiraspol, deci cei care au acces la mai multe organizaţii non-guvernamentale.
Situaţia este mai complicată în cazul victimelor care locuiesc în satele de la periferie, în raioanele Camenca, Dubăsari sau Grigoriopol. Nu cred că oamenii de acolo se hotărăsc să ceară ajutor, pur şi simplu încearcă să uite calvarul prin care au trecut. Pentru a-i ajuta pe cei din regiuni colaborăm cu organizaţiile care au deschisă o linie fierbinte. Cazurile de trafic sunt redirecţionate spre noi. Astfel încercăm să ajungem la cît mai multă lume, inclusiv la victimele din satele regiunii.
În regiune însă ne confruntăm cu o problemă. Atît pentru persoanele care au de suferit de pe urma traficului sau de pe urma violenţei în familie, nu există centre de reabilitare. Suntem nevoiţi, cu suportul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, să-i transportăm la Chişinău sau Căuşani”.
Europa Liberă: În ce ţări tinerele din regiunea transnistreană sunt cel mai des traficate?
Svetlana Cibotari: „Cel mai des, tinerele din regiunea transnistreană sunt traficate în Emiratele Arabe, Turcia, Grecia, Cipru şi Federaţia Rusă. Ele găsesc anunţurile despre ofertele de muncă din afara ţării în ziare. Tuturor li s-au promis funcţii şi salarii bune, în realitate însă au fost impuse să facă altceva. Pentru a combate fenomenul, organizaţiilor neguvernamentale în sfârşit li s-a permis să meargă în şcoli, colegii pentru a discuta cu tinerii şi pentru a le vorbi despre riscurile la care se supun atunci cînd aleg să plece peste hotare”.
Europa Liberă: Dar care sunt cel mai des motivele care le fac pe tinere să cadă în capcana traficanţilor?
Svetlana Cibotari: „În primul rînd, tinerele cu vârsta de până la 20 de ani, aleg să plece în afara ţării pentru că nu se înţeleg cu părinţii. Am avut cazuri cînd părinţii fetelor nu aveau un loc de trai stabil şi după ce fetele au atins vârsta majoratului, le-au sugerat că ar fi bine să îşi poarte singure de grija.
Ne-am confruntat cu un caz cînd mama întreţinea două fete. La un moment dat ea a decis că cea mai mare trebuie să plece în afara ţării ca să cîştige bani pentru procurarea unei locuinţe. Istoria a avut un final tragic, această fată a fost găsită după un an practic inconştientă. Nu a vorbit cu nimeni aproape şase luni.
În alt caz o minoră a fost vândută de către vecini la Moscova, unei case de toleranţă. Fetiţa şi astăzi de confruntă cu probleme psihologice. Să fiu sinceră, pun la îndoială că îşi va reveni. Deci, cel mai des persoanele care trăiesc într-o sărăcie lucie aleg să plece şi, din păcate, nu pot reveni cîte doi, trei ani”.
Europa Liberă: Dna Cibotari, dar faptul că regiunea transnistreană este necontrolată, o face un loc „prielnic” pentru traficanţi?
Svetlana Cibotari: „Traficanţii, mai ales cei din Orientul Mijlociu îşi îndreaptă atenţia spre fetele din această regiune. Din cauza că Transnistria nu este recunoscută oficial, că nu este bine pusă la punct legislaţia privind traficul de fiinţe umane, tinerele de aici reprezintă o pradă uşoară pentru traficanţi, ele pot fi mai uşor convinse, mai uşor pot fi duse la Odesa, iar de acolo, cu avionul, transportate în ţara de destinaţie. Deşi, au fost şi cazuri cînd plecau şi de la Chişinău”.
Europa Liberă: Aici, în regiunea transnistreană, există traficanţi care stau după gratii pentru că au traficat persoane peste hotare?
Svetlana Cibotari: „Vreau să spun că cel puţin în ultimii doi ani autorităţile atrag o atenţie sporită acestui fenomen. În organizaţia noastră de cîteva ori s-au adresat reprezentanţii structurilor de stat pentru a trage la răspundere traficanţii care de cîţiva ani racolau fete din Transnistria.
Avem şi rezultate, unii au primit ani grei de puşcărie. În anumite situaţii poliţia din Republica Moldova ne-a oferit ajutor, de exemplu în cazul cînd capul grupării se afla la Chişinău, cel care racola tinerele la Tiraspol, iar a treia persoană care era responsabilă cu transportarea fetelor, se afla la Odesa, deci era vorba de un grup criminal foarte bine pus la punct. În acest caz ştiu că au fost reţinuţi toţi şi acum îşi ispăşesc pedeapsa”.
Europa Liberă: Dar în ce măsură regiunea transnistreană colaborează cu autorităţile de la Chişinău pentru a combate traficul de fiinţe umane în regiune?
Svetlana Cibotari: „Deşi nu sunt reprezentantă a ministerului de interne local, din discuţiile cu oficialii ştiu că nu există împiedimente în această colaborare. Am impresia că este şi un acord de colaborare între părţi pentru a-i găsi pe infractori”.
Europa Liberă: În regiunea transnistreană, legislaţia care ar împiedica fenomenul traficului de fiinţe umane este bine pus la punct?
Svetlana Cibotari: „Legea privind traficul de fiinţe umane a fost adoptată. Victimele acestui fenomen sunt apărate în cazul în care acceptă să depună mărturii împotriva traficanţilor, fără ca aceştia să ştie de la cine pornesc învinuirile.
Din păcate, situaţia este mai complicată în cazul persoanelor care au de suferit de pe urma violenţei în familie. De exemplu, victimele din Republica Moldova pot solicita aşa numita ordonanţă de protecţie, prin care presupune separarea abuzatorului de familie pentru o anumită perioadă de timp, în Transnistria însă nu. În prezent, luptăm pentru ca această ordonanţă să fie acceptată.
Ar fi bine venită pentru că avem tot mai multe plângeri de la femei care spun că sunt ameninţate şi bătute de către parteneri. Oricum, dacă în trecut în regiunea nu se vorbea despre traficul de fiinţe umane, despre violenţă, în prezent victimele au prins la curaj şi fac aceste cazuri publice, pentru că prea e prea multă violenţă”.
