Expoziţia „Iubeşte-ti vecinul”

Probabil ca nu exista moldovean care sa nu aiba cel putin o ruda sau un prieten in Ucraina sau Romania. Familiile si prieteniile nu au tinut cont de granite si au fost despartite doar vremelnic de razboie, foamete sau politici care au redefinit hotare.

Cum isi vad oare moldovenii vecinii? Ce sentimente ii anima fata de ucraineni sau români?

In jurul unei intrebari ca cea de mai sus, in care cuvantul cheie este „vecin”, a fost pusa pe picioare la Freiburg, un oras de granita din sudul Germaniei, o expozitie care abordeaza relatiile dintre germani, francezi si elvetieni in asa numitul Dreiländereck- coltul celor trei tari.

Expozitia „Iubeste-ti vecinul” este asadar o calatorie in timp pe parcursul a 2 secole de relatie de vecinatate si ofera publicului povesti reale ale relatiilor dintre germani, francezi si elvetieni pe acest taram unde se intrepatrund cele trei natii.

Ce-i drept intre Germania si Franta s-a scris o istorie zbuciumata care a lasat urme si in vietile oamenilor. Una dintre povestile emotionante documentate in expozitie ii are ca personaje principale pe fratii Francis si Rudi care nu au stiut unul de altul timp de 62 de ani. Iar cand au facut-o Rudi nu vorbea o boaba franceza, iar Francis nu intelegea un cuvant in germana.

Francis este francez, Rudi este din Baden-Württemberg si au acelasi tata. In cel de-al doilea razboi mondial tatal baietilor se afla in Franta cu armata de ocupatie germana si, ca alte mii de solati germani, s-a indragostit de o frantuzoaica. Rodul iubirii sale cu Georgette a fost Francis. Soldatul german s-a intors acasa iar Francis a crescut fara sa isi cunoasca tatal, facand parte dintre cei aproximativ 200 000 de „copii ai rusinii”, cum au fost botezati in Franta copiii rezultati din relatiile fantuzoaicelor cu soldati germani.

Multa vreme Francis si-a ascuns originea, insa toata viata a visat la imbratisarea fratelui sau, de care in timp aflase. Iar dupa 62 de ani avea sa aiba parte de imbratisarea mult asteptata.

Elvetia, pe de alta parte, a reprezentat o gura de oxigen pentru copiii germani si francezi mai ales dupa razboi. Poate de aici dragul pe care nemtii il poarta elvetienilor. Dupa primul razboi mondial, numeroase familii elvetiene au infiat copii francezi orfani, iar cei care nu au facut-o s-au oferit sa gazduiasca in vacante astfel de copii. Dupa 1945 acelasi lucru s-a intamplat si cu copii germani. Documentele expuse vorbesc despre peste 100.000 de familii elvetiene care au ajutat copii europeni. „Ceea ce vamesii nu pot controla este grasimea pe care la intoarcerea din Elvetia copiii francezi o aduc acasa”, spunea intr-o scrisoare datata 1942 o femeie din Franta dupa o sedere de mai multe saptamani in Elvetia.

Se pare ca indemnul „Iubeste-ti vecinul” este mai usor de spus, greu de urmat. Nici o mirare asadar ca intr-o astfel de expozitie vizitatorul trece printr-o gama variata de trairi, de la fericire la tristete, dispret, indiferenta sau durere.