Am visat-o pe Angela Merkel

Anastasia Nani: Născută la 5 ianuarie 1986 în Chişinău. A studiat Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la Universitatea de Stat din Moldova, dar şi la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism de la Chişinău. Începând cu 2005, a fost reporter la săptămânalul Ziarul de Gardă, la Pro TV şi Publika TV. În prezent este jurnalist la coditianul „Adevărul”.

Luni

Sunt în concediu pe litoralul românesc. Fac câteva calcule în gând. De câţiva ani, aici nu mai vezi deloc turişti din Republica Moldova. Ba nu, am zărit un singur BMW de ultima generaţie venit de peste Prut. Mă gândesc totuşi că cei mai mulţi o fi prin Ucraina, Turcia, Bulgaria, Grecia – destinaţii în topul agenţiilor turistice de la Chişinău. Dar poate e şi vina celor din România care nu au venit cu oferte suficient de atrăgătoare?

Colegii mei de redacţie îmi trimit primele mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independenţei. Seara, la un pahar de vorbă, facem incursiuni în istorie. Le vorbesc prietenilor de la Tuzla despre realităţile de acasă. În ciuda faptului că pe străzile din Chişinău circulă maşini tot mai luxoase şi se înalţă case tot mai frumoase, după 21 de ani, prea multe familii trăiesc drama despărţirii. Cel puţin un membru e printre străini ca să asigure traiul celor dragi, rămaşi acasă.

Marţi

Mă trezesc cu o stare de nelinişte. Am visat-o pe Angela Merkel. Se făcea că toată presa din Moldova se pregătea de un mare eveniment – vizita cancelarului german în ţara noastră. Şedinţele de la „Adevărul” nu mai încetau. Agitată, toată lumea încerca să-şi facă lucrul cât mai bine. Răsuflu uşurată când deschid ochii: doamna de fier ne-a vizitat acum aproape o săptămână. Cum niciun buletin de ştiri nu trece fără măcar un rând despre Merkel, aflu că se pregăteşte să ajungă în China pentru că între cele două state se dezvoltă „o relaţie specială”.

De fapt, de şapte ani de când sunt în presă, evenimentele din ţară nu mă prea lasă să visez lucruri obişnuite. Reportajele, interviurile, declaraţiile politice mă preocupă tot timpul.

Miercuri

Ne întoarcem la Chişinău. De cum trecem frontiera, scap prima înjurătură. Am „aterizat” cu maşina într-o groapă imposibil de evitat. De fapt, tot drumul, vreo 160 de kilometri, de la Cahul spre Capitală, a trebuit să manevrăm pe un drum presărat cu gropi. E un traseu naţional pentru care, de-a lungul anilor, s-au pompat probabil milioane. Inevitabil, începem să comparăm viaţa de peste Prut cu cea de la noi. Purtam aceeaşi discuţie în drum spre mare. Atunci, mă antrenasem într-o polemică fiind cea care îi condamna pe moldovenii plecaţi de ani buni în afară şi care, la fiecare revenire, arată cu degetul la sărăcia de la sate. Credeam că nu au niciun drept moral să o facă. De această dată, tăceam mâlc. Fără să recunosc public, le-am dat parţial dreptate.

Pe lângă gropi, e şi beznă. Noroc de casele de nunţi care au apărut ca ciupercile după ploaie pe de o parte şi alta a drumului. Se dau petreceri chiar şi în mijlocul săptămânii. În ultimii ani, probabil, a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Dincolo de toate, ne luminează calea spre casă.

Joi

Citesc titlurile din ultimele zile. Accidente tragice, judecători cercetaţi disciplinar, un vicepreşedinte de raion prins beat la volan, revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni şi nunta fiicei acestuia. Avea dreptate Eminescu: „toate-s vechi şi nouă toate”. Îmi zic că în cele câteva zile de concediu nu am scăpat prea multe evenimente importante, aşa că sunt gata să revin la munca de redacţie cu forţe noi. Îmi fac o listă de subiecte care ar putea ajunge în paginile de ziar.

Vineri

De aproape doi ani de când sunt la „Adevărul”, vinerea, când am liber, este ziua în care îmi dau întâlnire cu oraşul. Îmi place să admir vechile clădiri, dar regret în acelaşi timp că au fost lăsate de izbelişte. De ce n-am putea să savurăm o cafea pe terasa unui edificiu de epocă, aşa cum se întâmplă la Paris sau Roma, unde afacerile înfloresc chiar şi „pe ruine”? Discut de fiecare dată despre asta cu prietena mea, jurnalistă şi ea. A devenit o tradiţie ca cel puţin o dată pe săptămână să servim împreună un espresso. Discutăm despre orice, începând cu viaţa de familie, până la ultimele evenimente politice. Facem prognoze şi ne imaginăm Capitala peste ani. Azi e o zi specială. Toată lumea sărbătoreşte Ziua Limbii Române, păcat că uneori o presărăm cu vorbe ruseşti.