Copiii cu deficienţe vizuale ar putea mai uşor face faţă întunericului, dacă ar avea acces la grădiniţele şi şcolile frecventate de semenii lor. Din păcate, majoritatea instituţiilor şcolare nu dispun de material didactic sau rechizite necesare copiilor nevăzători. Mai mult, chiar şcolile şi grădiniţele speciale duc lipsă de manuale tipărite în alfabetul Braille.
Marina Adam are 24 de ani şi i s-a oferit gradul I de invaliditate din cauza deficienţei vizuale de care suferă. Fetiţa ei de cinci ani, Nicoleta trăieşte aceeaşi dramă ca şi mama ei. Marina se consideră, totuşi, o norocoasă pentru că este din Chişinău şi astfel are acces la singura grădiniţă din ţară destinată copiilor nevăzători.
„Acolo hrănesc copilul, este grupă de noapte unde copilul poate dormi, grădiniţa este dotată cu nişte aparate speciale. Este un fel de procedupă pe care o primeşte şi fiica mea, un fel de lazer pentru ochi, pentru îmbunătăţirea vederii. Diferite aparateje sunt.”
Europa Liberă: După grădiniţă o daţi la şcoală?
„Da, am să o dau la şcoală, dar încă nu ştiu la care.”
Marina spune că şi-ar dori ca Nicoleta să meargă la o şcoală obişnuită, însă îi este frică pentru siguranţa fiicei ei din cauză că instituţiile şcolare nu sunt dotate cu echipamente destinate nevăzătorilor:
„Oricum, la şcoala noastră, pentru că este special destinată copiilor cu dizabilităţi de vedere sunt mai puţine bănci în clasă, copilul dacă nu vede de departe nu este pus în ultima bancă dar în prima şi foarte aproape. Cărţile au literile mai mari, dar în alte şcoli e mai problematic cu chestia asta. La noi şi aparataje de vedere sunt pentru aparataje speciale. În alte şcoli nu e aşa ceva. În alte şcoli nu este nici oftolmolog, da la noi este medic care întotdeauna ne controlează, se uită la vedere ne spune ce şi cum şi dacă ne trebuie la operaţie ne arată la specialişti.”
Cu educaţia obţinută în grădiniţe şi şcoli speciale, copiii cu deficienţe vizuale nu au cum să acumuleze aceleaşi cunoştinţe ca şi semenii lor. Livia Pânzari are 22 de ani şi este nevăzătoare de la naştere. Tânăra îşi aminteşte cu tristeţe de anii de şcoală cînd era nevoită să „înveţe” din manuale obişnuite:
„Eu veneam acasă şi mama îmi citea tema din manual, eu o înregistrat pe casetă şi apoi o ascultam de mai multe ori până o memorizam.”
Europa Liberă: Dar din ce manuale învăţaţi, chiar şi atunci cînd mergeaţi la şcoală?
„Aveam cărţi obişnuite, ca şi toţi ceilalţi, dar eu nu mă puteam folosi de ele. Mai ales la unele obiecte gen matematică, chimie, fizică, acolo e imposibil de învăţat. Îţi desenează graficul pe tablă şi încearcă şi dăţi seama cum e graficul acela şi cum sunt aranjate punctele coordonate. Ca atare nu ar trebui să fie aşa, ar trebui să fie condiţii egale pentru că e greu, într-adevăr.”
În Republica Moldova există trei instituţii pentru copii cu dizabilităţi vizuale, grădiniţa din capitală, şcoala internat din oraşul Bălţi şi liceul tehnologic din Chişinău. Prea puţine pentru a face faţă nevoilor copiilor nevăzători, susţine vicepreşedinta Societăţii Orbilor din Republica Moldova, Larisa Celan:
„Personal, sunt de părerea că aceşti copii ar trebui să fie integraţi în şcolile generale, de masă, la locul de trai şi în aceste şcoli generale să fie adaptate sau deschise clase speciale, dacă e nevoie, pentru aceşti copilaşi. Fie şi un copil să meargă la şcoală, dar trebuie să fie adaptat locul lui de învăţământ cu materiale didactice speciale, cu un asisitent social, cu un pedagog care i-ar oferi o atenţie mai deosebită”
Din iulie anul trecut, în R.Moldova este în vigoare un Program naţional de dezvoltare a educaţiei incluzive pentru anii 2011-2020. Potrivit datelor UNICEF Moldova, pe parcursul ultimului an 420 de copii cu dizabilităţi au fost integraţi în 70 de şcoli de educaţie generală. Larisa Celan crede că integrarea copiilor cu deficienţe vizuale în şcoli obişnuite ar rezolva şi o altă problemă cu care se confruntă aceşti micuţi – lipsa datelor oficiale despre numărul lor exact.
