În 2004, printr-o lovitură care se învecinează cu cacealmaua, Traian Băsescu, proaspăt ales președinte al României, a împins PSD-ul într-o lungă și dezagreabilă traversare a deșertului opoziției, în ciuda faptului că, în alianță cu PUR, cîștigase alegerile cu o majoritate relativă. A fost deajuns să zgândăre vanitatea bolnavă a oportunistului politic Dan Voiculescu, bogătaș de tranziție și liderul partidului de buzunar PUR. Nu dădea doi bani pe el! După ce au bătut palma, președintele a considerat alianța drept o soluție imorală, aluzie la o biografie interesectată cu cărările Securității și la suspiciunile privind provenienţa primului milion.
Pragmatismul președintelui devenit deja jucător, fără a fi suspect de lecturi politice vinovate, a fost aplaudat de mulți. S-a observat mai puțin că în scurta istorie a traseismului ierbivorului politic românesc se trecea la o nouă calitate. Dacă până atunci era cu inteligența în două luntri, simultan, optând în funcție de pășunile la care tânjea, acum se migra cu turma, mai bine zis cu partidul, în numele scopului care scuză mijloacele. În mandatul lui Traian Băsescu aveam să vedem altele și mai și. Partide care au trecut de la stânga la dreapta, fără dureri, fără mari schimbări doctrinare, din necesități de reprezentare europeană, cazul PDL, sau partide devenite parlamentare prin naștere. Uniunea Națională pentru Progresul României s-a născut chiar în Parlament cu politicieni care au abandonat partidele pe listele cărora au fost aleși. Caz unic de partid nu doar parlamentar fără să fi participat la alegeri, dar cooptat și la guvernare, pentru serviciile aduse coaliției la putere. Soluție la fel de imorală ca alianța cu Dan Voiculescu, e clar că nașterea Uniunii a fost discret asistată și de PDL, și de președinte, tot în numele pragamatismului politic.
Insă orice medalie, oricât de sclipitoare, are și un revers. Adevăr dureros pe cale să-l descopere și PDL, și președintele, după căderea deloc spectaculoasă a guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Deși depusă în dorul lelii, fără șanse de izbândă, moțiunea opoziției a avut numărul de voturi necesare. Explicația cea mai la îndemână, venită din cercuri PDL, a trădat grupul minorităților care, tradițional, susținea puterea. O scuză penibilă pentru un partid care, în câteva săptămâni, a pierdut un număr mare de parlamentari, veniți și rămași în PDL exact atâta timp cât operațiunea le servea interesele personale. E vorba de șobolanii politici care acum părăsesc în grabă o corabie în derivă.
Deși au condamnat energic încurajarea traseismului, când au avut de suferit din cauza lui, lideri opoziției l-au încurjat cu promisiuni și i-au primit cu brațele deschise pe actualii trădători. Alianța pentru o Românie curată, un portal anticorupție, a constatat că un parlamentar din cinci și-a abandonat partidul în actuala legislatură. Campionii au trecut chiar prin patru partide. E cam mult. Chiar și pentru țară de mitici care nu au mamă, nu au tată. Au doar interese. Și trădarea în sânge.
