La Chișinău a fost dat publicității un nou sondaj de opinie pe teme sociale, politice și economice. În ce privește preferințele electorale, sondajul sugerează că actualul raport de forțe din Parlament rămâne în linii mari neschimbat. Comuniștii sunt și acum cel mai popular partid, dar cele trei formațiuni de guvernământ au împreună mai multe opțiuni decât PCRM. Lucia Diaconu s-a concentrat asupra datelor privind preferințele de politică externă ale respondenților.
Rezultatele măsurătorii sociologice arată că moldovenii vor şi în Uniunea Europeană şi în Uniunea Eurasiatică. Aproximativ 63 la sută din persoanele care au răspuns la sondajul realizat de institutul GeoPol din România şi CBS-AXA de la Chişinău sînt de acord ca Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, 69% din respondenţi doresc ca ţara în care trăiesc să se integreze în Uniunea Eurasiatică (Rusia, Belarus, Kazahstan).
Un procent mult mai mic se arată dornici ca Moldova să participe la alianţe militare, precum NATO sau Acordul de Securitate Colectivă, opţiune care face parte din acelaşi bloc de întrebări.
Iată cum interpretează aceste rezultate ale sondajului expertul în geopolitică de la GeoPol profesorul Marius Văcărelu: „În momentul în care statul s-a proclamat neutru, dimensiunea militară nu este aşa de importantă pentru cetăţenii Moldovei. Sînt mult mai interesante şi mai importante opţiunile pe care le au pentru dimensiunea economică: integrarea în spaţiul ruso-kazaho-belarus sau integrarea în Uniunea Europeană. Problemele sînt următoarele: în primul rînd, costă mai puţin poate din punct de vedere economic integrarea în Uniunea Eurasiatică şi costă ceva mai mult intrarea în Uniunea Europeană.
Cetăţenii sînt în mare măsură adepţii unei opinii foarte simple: noi sîntem aici, statul este în altă parte şi atunci noi trebuie să ajungem la un anumit progress de pe urma acestuia va cîştiga şi statul. Repet, opţiunea cetăţenilor este una pragmatică.”
În ce priveşte nehotărîrea moldovenilor între UE şi cea Eurasiatică, Dan Dungaciu, unul dintre fondatorii GeoPol, consideră că de vină ar fi nu numai cultura politică a cetăţenilor.
„Opţiunea pro-europeană a cetăţenilor R. Moldova s-a făcut, într-un fel, prin decret prezidenţial, după 2005, cînd preşedintele Voronin a întors orientarea publică. Şi lumea a crezut că se poate merge spre Uniunea Europeană păstrînd cadrul instituţional chiar şi axiologic identic. Deci toate valorile au fost puse într-un coş, amestecate şi din moment ce emitentul a fost Vladimir Voronin a fost preluat mesajul Uniunii Europene cu valorile lui Vladimir Voronin cu tot. Şi lucrurile din punctual ăsta de vedere continuă sau cel puţin asta ne sugerează într-un fel datele pe care noi le-am extras.”
Sondajul mai arată că moldovenii, mai exact 55 la sută din respondenţi, percep Rusia drept cel mai important partener al Moldovei, şi doar 14% au declarat că acest partener la moment este România.
Cercetarea sociologică a măsurat şi preferinţele de vot ale moldovenilor, astfel încît dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Comuniştilor ar putea acumula aproximativ 33% din voturi, Partidul Liberal Democrat 16%, iar PD şi PL în jur de 10,5 la sută din voturile alegătorilor, cu o zecime mai mult primul din ele.
Potrivit aceluiaşi sondaj, aproape 54 la sută din respondenţi doresc un singur partid la conducerea Moldovei, iar peste 80% sînt nemulţumiţi de direcţia în care merge ţara.