Linkuri accesibilitate

Poziția rigidă a comuniștilor de a continua să profereze acuzații de uzurpare a puterii la adresa guvernării devine tot mai șubredă și de neînțeles


Locul opoziției parlamentare este, înainte de toate, în Parlament.

Gheorghe Cojocaru: „Alegerea lui Nicolae Timofti în funcția de președinte al Republicii Moldova și validarea mandatului său de către Curtea Constituțională, în ciuda contestărilor opoziției comuniste, pare să aducă calmul și siguranța necesară puterii pentru a se concentra cu prioritate asupra agendei sociale și economice. Impasul constituțional cronicizat în ultimii ani a fost depășit, conturându-se premisele continuității actualei guvernări democratice care și-a propus obiective importante pe planul reformelor și integrării europene”.

Europa Liberă: Baremul constituțional a fost trecut totuşi cu sprijinul celor 3 voturi ale grupului lui Dodon. Cum apreciați acest gest al unor oameni care până mai ieri făceau parte din Partidul Comuniștilor sau erau aliații acestuia?

Gheorghe Cojocaru:
„Votul celor trei parlamentari, între care un fost prim-ministru, un fost lider al unui partid socialist și însuși Igor Dodon, fost viceprim-ministru și apropiat al lui Vladimir Voronin, a fost crucial pentru alegerea șefului statului, după cum la fel de important a fost și votul lui Mihai Godea, singurul parlamentar neafiliat în actualul legislativ. Indiferent ce destin politic ulterior vor avea toți aceștia, ei au intrat deja în istoria recentă a Republicii Moldova ca niște politicieni responsabili care au pus umărul la consolidarea democrației într-un moment critic pentru viitorul european al societății”.

Europa Liberă: Comuniștii continuă să insiste asupra lipsei de legitimitate a guvernării, chiar dacă Nicole Timofti a obţinut brevet de la Curtea Constituşională, și boicotând în continuare activitatea Parlamentului. Ce se va întîmpla în continuare?

Gheorghe Cojocaru:
„Boicotarea ședințelor Parlamentului este un drept al opoziției, după cum și promovarea unor puncte de vedere proprii asupra evoluțiilor politice. Dar, bineînțeles, o asemenea relaționare între putere și opoziție este una extremă, care este justificată în măsura în care există o motivație clară pentru a adopta un asemenea comportament politic. După alegerea șefului statului în strictă conformitate cu normele constituționale, iar mâine va avea loc deja învestirea lui Nicolae Timofti în înalta funcție de președinte, poziția rigidă a comuniștilor de a continua să profereze acuzații de uzurpare a puterii în adresa guvernării devine tot mai șubredă și de neînțeles”.

Europa Liberă: După ce Nicolae Tomofti a promis că primul proiect de lege pe care îl va înainta va fi cel care va viza drepturile opoziţiei, multă lume se întreba dacă mai are nevoie actuala putere de prezența comuniștilor în Parlament?

Gheorghe Cojocaru:
„Locul opoziției parlamentare este, înainte de toate, în Parlament, unde are datoria de a monitoriza în de aproape mersul guvernării. Aceasta este, în orice caz, regula jocului democratic. Problema comuniștilor este, însă, alta: ei, se pare, nu se pot împăca cu rolul lor de opozanți ai actualei guvernări, nu agreează cursul politic actual și sunt tentați să forțeze o întoarcere la putere. Însă, primul lucru pe care, volens nolens, vor trebui să-l facă liderii comuniști este să găsească o soluție onorabilă pentru a reveni în Parlament, în caz contrar, această autoexludere din viața Parlamentului va avea consecințe păguboase pentru Partidul Comuniștilor, mai puțin pentru societatea din Republica Moldova, în ansamblu “.
Previous Next

XS
SM
MD
LG