Chelnerița de la de la hotelul la care am înnoptat s-a apropiat și mi-a întins mîna: „Viroica îmi zice și v-am văzut la televizor!”. Pînă am apucat să-i răspund, am aflat că e de 15 ani în Franța, că lucrează în două locuri, că la hotel e mai bine dar nici la curățătorie nu e greu, că bărbatul e șofer și are un patron cam șmecher și că „l-ați văzut pe Sarkozy, aseară la TV, că vrea să ne dea pe toți afară?!”.
M-am lămurit repede că Viorica e genul de om nu pierde timpul. Lucrează dar cumva află și ce se petrece în jur. N-a uitat nici de România și schimbă de pe canalele franțuzești pe canalele românești, ca să vadă ce mai e pe acasă.
Într-adevăr, Președintele Sarkozy vorbise, cu o seară mai înainte, la televizor, ca și cu o seară mai înainte și, desigur, ca în aproape toate serile ce mai rămîn pînă la alegerile prezidențiale din 22 aprilie.
Sarkozy e în campanie, are de remontat un handicap serios și se bate în toate formatele și momentele media posibile. Avalanșa de apariții pare să dea roade. Sarkozy a recuperat mult. Sondajele îl dau, pentru prima oară, cîștigător al primului tur. Însă aceleași sondaje spun că în turul doi, Hollande, contracandidatul socialist, are prima șansă, deși avantajul e în scădere. Nicolas Sarkozy joacă, evident, o carte forte și știe că trebuie să o joace din ce în ce mai forte.
Ținta Președintelui sînt alegătorii de dreapta și dreapta radicală care trebuie extrași din orbita Frontului Național, partidul condus de Marine Le Pen, candidată la prezidențiale și lider al revoltei național-anti-europene în Franța.
Așadar, în fiecare seară, Sarkozy e silit să pluseze și să se deplaseze și mai la dreapta, într-o zonă radicală care se sparge în capul Vioricăi.
Tema străinilor și a locurilor de muncă pentru francezi face turul discursurilor, interviurilor și televiziunilor. Toată lumea are ceva de stors, de atacat, de promis sau de blestemat pe seama străinilor. Cu o nuanță specială: e din ce în ce mai mult vorba de străinii care muncesc (în special, polonezi, români, moldoveni) și mai puțin de străinii care se așează în Franța fără vreo pornire spre treabă (în special, noneuropeni).
Un lucru nu trebuie totuși uitat: noua problemă în care dau cu pumnul, cu capul și cu discursul politicienii francezi e, în mare parte, o comedie de campanie. Agitația vînează voturi. După campanie și prezidențiale, pasiunile se vor potoli și furiile se vor transforma în revizuiri, calcule sau amnezie. Totuși, consecințele sînt deja evidente. Atît la nivel european cît și în țările din care au sosit, alături de Viorica, atîția oameni puși pe treabă.
M-am lămurit repede că Viorica e genul de om nu pierde timpul. Lucrează dar cumva află și ce se petrece în jur. N-a uitat nici de România și schimbă de pe canalele franțuzești pe canalele românești, ca să vadă ce mai e pe acasă.
Într-adevăr, Președintele Sarkozy vorbise, cu o seară mai înainte, la televizor, ca și cu o seară mai înainte și, desigur, ca în aproape toate serile ce mai rămîn pînă la alegerile prezidențiale din 22 aprilie.
Sarkozy e în campanie, are de remontat un handicap serios și se bate în toate formatele și momentele media posibile. Avalanșa de apariții pare să dea roade. Sarkozy a recuperat mult. Sondajele îl dau, pentru prima oară, cîștigător al primului tur. Însă aceleași sondaje spun că în turul doi, Hollande, contracandidatul socialist, are prima șansă, deși avantajul e în scădere. Nicolas Sarkozy joacă, evident, o carte forte și știe că trebuie să o joace din ce în ce mai forte.
Ținta Președintelui sînt alegătorii de dreapta și dreapta radicală care trebuie extrași din orbita Frontului Național, partidul condus de Marine Le Pen, candidată la prezidențiale și lider al revoltei național-anti-europene în Franța.
Așadar, în fiecare seară, Sarkozy e silit să pluseze și să se deplaseze și mai la dreapta, într-o zonă radicală care se sparge în capul Vioricăi.
Tema străinilor și a locurilor de muncă pentru francezi face turul discursurilor, interviurilor și televiziunilor. Toată lumea are ceva de stors, de atacat, de promis sau de blestemat pe seama străinilor. Cu o nuanță specială: e din ce în ce mai mult vorba de străinii care muncesc (în special, polonezi, români, moldoveni) și mai puțin de străinii care se așează în Franța fără vreo pornire spre treabă (în special, noneuropeni).
Un lucru nu trebuie totuși uitat: noua problemă în care dau cu pumnul, cu capul și cu discursul politicienii francezi e, în mare parte, o comedie de campanie. Agitația vînează voturi. După campanie și prezidențiale, pasiunile se vor potoli și furiile se vor transforma în revizuiri, calcule sau amnezie. Totuși, consecințele sînt deja evidente. Atît la nivel european cît și în țările din care au sosit, alături de Viorica, atîția oameni puși pe treabă.