Linkuri accesibilitate

Siguranța copiilor pe internet


Când minorii intră în lumea internetului de cele mai dese ori ei nu conştientizează riscurile reale care îi pândesc, ca urmare a expunerii de date personale.

Un studiu prezentat recent de Organizaţia Internaţională „La strada” arată că majoritatea copiilor navighează pe internet nesupravegheaţi, iar 20 la sută dintre ei, în special cei cu vârste în jur de 13 ani, petrec în mediul virtual 7 ore pe zi, cel mai mult în timpul nopţii, iar fiecare al doilea copil a recunoscut că a transmis date personale şi fotografii pe internet.

Daniela Misail-Nichitin
Daniela Misail-Nichitin
„Cercetarea sugerează că este extrem de important să ne concentrăm pe protejarea tinerilor în faţa tentaţiilor periculoase de pe Internet, dar şi pe informarea părinţilor despre măsurile de siguranţă”, conchide directoarea organizaţiei „La Strada” Daniela Misail-Nichitin:

„Un lucru ce ne-a pus în gardă este faptul că circa 10 la sută dintre copii care au făcut cunoştinţă cu persoane străine pe internet, diferenţa de vârstă este de 20 de ani, adică la vârsta de 12 ani copilul face cunoştinţă cu personae de 30-40 de ani. Ţinând cont de faptul că din listă au fost scoase rudele acestor copii, întrebarea este cu ce scop adulţii fac cunoaştinţă cu copiii la vârtele respective”.

Soluţiile pe care le propune societatea civilă pentru a proteja copii de pericolele internetului ar fi dezvoltarea, ca şi în România sau alte ţări europene, a unor programe privind siguranța pe internet, prin care copiii și părinții sunt instruiţi cum să prevină pericolele din lumea virtuală. O altă soluţie, spune Daniela Misail, ar fi stabilirea unui parteneriat cu companiile care vând calculatoare. Acestea ar putea oferi părinţilor filtre sau programe de supraveghere, care de cele mai multe pot fi accesate gratuit. Daniela Misail-Nichitin:

„Instalarea programelor de control parental însă nu trebuie vizualizată ca singura soluţie. Recomandarea numărul unul trebuie să fie educarea: cum să utilizeze sigur spaţiul virtual. Bineînţeles că aceste discuţii trebuie să fie de pe poziţia unor parteneri egali ca şi utilizatori ai internetului. Atunci când părintele îşi crează cont pe aceeaşi reţea de socializare, unde îşi are cont şi copilul, astfel el vede mai uşor care sunt prietenii şi-i mult mai uşor să comunice cu copilul despre prietenii pe care şi-i face”.

Iurie Podarilov
Iurie Podarilov
Reprezentanţii organelor de drept spun că infracţiunile legate de internet sunt mai noi şi au au început să fie înregistrate în ultimii doi ani. Cu toate acestea, fenomenul trezeşte îngrijorare, deoarece infracţiunile sunt strâns legate de exploatarea copiilor, traficarea lor, de pornografia infantilă, dar şi de crime oribile, cum a fost, bunăoară, cazul unui copil omorât de către o persoană cu care a făcut cunoştinţă printro reţea de socializare, a declarat la o întâlnire cu jurnaliştii şeful direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului pentru combaterea traficului de pesoane, Iurie Podarilov. El a descris şi câteva scenarii prin care copiii sunt racolaţi prin internet de câtre potenţialii abuzatori:

“Încetul cu încetul discuţiile devin mai deschise şi se trece la teme intime, după care li se propune întâlnire la o cafenea, unde copilul este servit de potenţialii abuzatori cu diferite bucate, apoi li se propun diferite acţiuni, unele perverse. Sunt cazuri când copii sunt recrutaţi să pozeze în faţa camerelor web, aceasta e în cazul fetelor. La fel, se trece încetul cu încetul de la pozare obişnuită la pozare nud, după care fotografiile ajung pe diferite site-uri, iar fetele încep să fie şantajate”.

Deocamdată, la îndemâna profesorilor, părinţilor, dar şi a copiilor, care vor să se informeze despre siguranţa pe internet există mai multe resurse web în limba engleză, dar şi câteva portaluri româneşti, cum ar fi site-ul sigur.info și portalurile înfrățite din rețeaua safeinternet.org, unde pot fi găsite materiale educative, menite să-i ajute să evite posibilele pericole. Copii şi părinţii care află de la odraslele lor că li s-au făcut propuneri indecente sau persoane dubioase insită pentru a se întâlni în spaţiul real pot să comunice despre aceasta la telefonul de încredere al Procuraturii Generale, dar şi la liniile verzi ale organizaţiilor “La strada” şi Centrul pentru prevenirea abuzului faţă de copii.


Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:18 0:00
Link direct


Ministerul de Interne a decis recent crearea unei secţii noi în cadrul Centrului pentru combaterea traficului de personae şi, anume, pentru combaterea pornografiei infantile. Instituţia pregăteşte şi un şir de modificări la legislaţie, care se impun în condiţiile ratificării de către R.Moldova, în februarie curent, a Convenţiei Consiliului Europei cu privire protecţia copiilor împotriva exploatării şi abuzului sexual.
Previous Next

XS
SM
MD
LG