Persoanele supuse torturii au şanse minime să li se facă dreptate

Persoanele supuse torturii au şanse minime să li se facă dreptate, pentru că, de multe ori expertizele medico-legale, care sunt un instrument-cheie în stabilirea vinovăţiei torţionarilor, sunt efectuate superficial. De această părere sunt avocaţii care apără în instanţă victimele torturii şi relelor tratamente în instituţiile de stat. Avocatul public Victor Panţîru spune că multe din dosarele de tortură sunt pierdute în instanţa de judecată tocmai din cauză că rapoartele medico-legale nu sunt făcute temeinic:

„În majoritatea dosarelor de tortură nu există martori , pentru că odată ce tortura se comite în mod intenţionat de reprezentanţii statului, ei ştiu că fac un lucru care se condamnă penal, şi de aceea ascund foarte bine urmele. Şi atunci proba obiectivă care trebuie să ducă la condamnarea persoanelor vinovate este expertiza medico legală care vine în suportul declaraţiilor parţii vătămate. Rapoartele medico legale însă sunt făcute foarte superficial şi judecătorul practic nu are cum să condamne persoana”.

Situaţia ar putea fi alta dacă procurorii şi judecătorii ar lua în calcul şi expertizele de alternativă, cum ar fi, bunăoară, cele efectuate de Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, organizaţie neguvernamentală care, de 12 ani, oferă asistenţă persoanelor care au avut de suferit de pe urma abuzurilor admise de oamenii legii sau alţi reprezentanţi ai statului. Este foarte important ca toţi actorii din domeniul combaterii torturii să aibă o abordare comună a acestui fenomen, susţine preşedinta Centrului „Memoria”, Ludmila Popovici. Ea precizează că organele abilitate din Moldova nu valorifică toate standardele internaţionale pentru documentarea cazurilor de tortură şi tratamente inumane:

„Procurorii, dar şi judecătorii, se bazează doar pe raportul medico-legal , care oricât s-ar strădui Centrul de Medicină Legală nu v-a fi unul complet. Noi, în echipă, avem mai mulţi medici, psihologi, consilieri juridici, care vorbesc cu persoana respectivă de câteva ori pe lună până când noi completăm acest tablou foarte complicat. Cum putem să ne aşteptăm noi de la Centrul de medicină legală care vede persoana o singură dată sau numai documentele, să pună pe masă un raport detaliat”.

Consecinţele traumelor în urma torturii sunt diferite, de la om la om, şi, de multe ori, se agravează în timp, de aceea o evaluare completă necesită a fi efectuată pe o durată mai mare de timp, precizează Ludmila Popovici: „Cel mai scurt timp în care am eliberat raportul medical, fişa medicală a fost de o lună”.

De cealaltă parte, reprezentanţii Centrului de medicină legală se apără şi spun că medicul legist constată traumele evidente, dar nu poate stabili cu certitudine dacă a fost sau nu tortură, această obligaţiune revenindu-le organelor de justiţie. Totuşi, şeful Centrului de medicină legală, Ion Cuvşinov, recunoaşte că instituţia pe care o conduce nu a dispus până în prezent de toate instrumentele necesare pentru a oferi rapoarte de expertiză convingătoare, această situaţie datorându-se, mai degrabă, cadrului legal imperfect:

„Un act de tortură nu are doar latura fizică, ci neapărat şi una psihică, de aceea ambele trebuie atestate şi documentate de către specialişti. Astfel, este nevoie de modificarea legislaţiei, care trebuie să ofere criterii clare în acest sens”.

Situaţia se va schimba începând cu acest an, graţie unui proiect desfăşurat în comun cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare de fortificare a Centrului de medicină legală în ce priveşte documentarea actelor de tortură, precizează Ion Cuvşinov: „Noi nu am avut o putere convingătoare până acuma, până în anul acesta, pentru că una este a descrie o leziune corporală şi cu totul altceva este să documentezi faptul prin foto-tabele sau alte elemente. Atunci când faci o fotografie a unei leziuni sau a impactului lezional la un copil sau matur şi o pui pe masa instanţei aproape că nu mai ai nevoie de alte probe”.

În ultimii 5 ani, Republica Moldova a fost condamnată de CEDO pentru tortură în 6 cazuri, prejudiciul achitat din bugetul public persoanelor ale căror drepturi au fost violate de către reprezentanţii statului fiind de peste 800 mii de Euro. Cu toate acestea, niciuna din persoanele din vina cărora s-a ajuns la aceste condamnări nu a ajuns, deocamdată, pe banca acuzaţilor.