Linkuri accesibilitate

Supernatural


Funk old school & jazz.







„Supernatural” este o asociație olandeză din Utrecht care se ocupă cu organizarea de concerte, petreceri şi alte activități umane ce combină muzica şi plăcerile bahice, sau generate de diverse alte substanțe conținute de unele plante.


„Supernatural”, citim pe pagina de web a acestei organizații, îşi are rădăcinile în, citez „funky musique”. Nu ni se spune de ce este folosit acest hibrid anglo-francez.

Dicționar de sunete: Supernatural
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:09 0:00
Link direct



„Supernatural” a început în anii '90 ai secolului trecut cu petreceri, unde se dansa pe musică funk old school şi pe jazz, şi a devenit între timp un stil de viață, o trăire care găzduieşte căldura şi creativitatea, sau, mai mult, un mod inteligent de a te bucura de muzică şi de plăcerile leneşe ce fac parte din definiția cuvântului englezesc leisure (loisir, pe franțuzeşte).

Exemplificările sonore ale tuturor cuvintelor rostite de mine până acum se găsesc pe cele patru compilații „Supernatural Funky Musique”, iar noi ascultăm acum piesa „Ta Travudia”, cu Rootsman, care deschide volumul trei al acestor compilații.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG