11 octombrie 2001
Ora Moldovei.
Un comentariu despre apropierea Rusiei de Occident.
La Moscova ultimul număr al revistei „Expert” publică un comentariu în problema apropierii poziţiei Rusiei şi Occidentului sub semnul luptei comune împotriva terorismului. Comentariul vă este rezumat de Radu Benea.
Felul în care Rusia şi Occidentul au reuşit să-şi coordoneze acţiunile în lupta cu terorismul internaţional a depăşit pentru mulţi limita aşteptărilor. Desigur nu se putea aştepta o implicare directă a Rusiei în acţiunile militare din Afganistan, dar ceea ce a întreprins preşedintele rus Vladimir Putin a provocat satisfacţie generală.
Premierul Marii Britanii, Tony Blair a numit poziţia adoptată de Rusia drept „o schimbare istorică”. Rusia nu a avut nimic împotriva punerii la dispoziţia trupelor NATO de către ţările CSI din Asia Centrală a spaţiilor lor aeriene şi a teritoriilor. Acest lucru până nu demult, dacă am folosi o expresie a ministrului rus al Apărării, nu se putea admite nici măcar la nivel teoretic.
Toate acestea au permis ca în Occident să se înceapă să se vorbească despre o nouă atmosferă de încredere, iar ambasadorul american la Moscova a declarat că Rusia este nu numai un partener apropiat al Statelor Unite în lupta cu terorismul internaţional, dar şi cel mai apropiat aliat în această luptă.
Secretarul de stat american, Colin Powell a mers şi mai departe, remarcând că în ultima lună în sistemul internaţional de securitate s-au produs schimbări de dimensiuni istorice, una dintre acestea fiind comportamentul Rusiei. Tot Colin Powell declara că relaţiile Rusiei cu NATO şi Occidentul în ansamblu au atins un asemenea nivel încât nu există nimic ce nu s-ar putea pune în discuţie.
La cartierele generale ale NATO şi Uniunii Europene se vorbeşte acum despre intenţia tot mai evidentă a Rusiei de a se integra, deşi cu un statut propriu, în aceste organizaţii. Un statut propriu nu înseamnă recroirea NATO sau a Uniunii Europene. Anunţând că Rusia este gata să-şi schimbe radical relaţiile cu NATO, preşedintele rus Vladimir Putin declara că extinderea cooperării se poate dezvolta pe două direcţii – cea politică şi în lupta cu terorismul.
Dar cel mai important lucru este faptul că Rusia şi-a schimbat practic atitudinea sa faţă de extinderea NATO spre Est. Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă fără echivocuri că Moscova nu intenţionează să poarte în jurul acestei probleme discuţii cu un caracter distructiv. Rusia, deşi nu consideră extinderea NATO neapărat necesară, cel puţin nu mai percepe acest proces ca pe unul ce i-ar fi duşmănos sau ameninţător şi aceste semnale ale Rusiei au fost auzite în Europa şi la Washington.
Colin Powell vorbind despre o posibilă acceptare a Rusiei în NATO, a afirmat că până nu demult acest lucru nu se putea nici măcar imagina. Aşa sau altfel analizând cauzele acestor evidente schimbări în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite practic toţi politologii şi oamenii politici ruşi sunt unanimi în părerea că pe cele două ţări le-au unit un duşman comun – terorismul internaţional, iar interesul comun oferă posibilitatea edificării în cu totul alt mod a întregului complex de relaţii – politice, economice şi în sfera militară, se spune în finalul comentariului din publicaţia moscovită „Expert”.