Uneori, însoțit de un zbenghi de dramatism: dezastru de la cap la coadă, coșmar, jale, cea mai slabă generație din istoria educației. Ne minunăm de pomană. De două decenii, viața politică, socială, economică și culturală stau sub semnul dezastrului. De ce ar fi făcut excepție învățământul?
Un punct de vedere de Neculai Constantin Munteanu
Și, de dezastru fiind vorba, au apărut și explicațiile. De vină sunt alții. Ceilalți. Una aparține unui intelectual fin, rostită într-o emisiune de la Antena 1. „Băi, hai s-o lămurim în 30 de secunde cu bac-ul ăsta. Deci, a fost o discuție acum un an sau un an și jumătate cu Uniunea Europeană, care a spus așa: prea mulți oameni din România au studii superioare, nu? Oamenii s-au conformat și au zis, tăiem frate. De unde tăiem? De la bază, de la bac. Pentru ca UE n-are nevoie de intelectuali din România. Are nevoie de forță de muncă brută din România”.
Oul lui Columb, nu? Dacă n-ar fi existat, Uniunea Europeană ar fi trebuit inventată numai pentru a explica nenorocirile noastre de ieri, de azi, de mâine. Apoi, în hăhăiala generală, s-a cerut cântecul „Țara te vrea prost”. Aluzie, poate, la faptul că pe platou se aflau cel puțin patru proști, la care se adaugă cei care priveau și se amuzau. Însă hit-ul formației „Sarmalele reci” este o aluzie ironică la „Deșteaptă-te Române!”, nu la nevoia țării de proști, desigur, cu excepția celor meniți profesiunii de moderatori de televiziune.
Cum, necum, rezultatele din cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat arată că 4 din 5 candidaţi au picat. Procentul scăzut din toamnă confirmă nivelul scăzut de pregătire din vară. Însă „dezastrul” nu miră experţii din învățământ, cadrele didactice, părinții și, uneori, și elevii. Unii se aşteptau la rezultate şi mai proaste. Cei căzuți în vară nu puteau recupera în două luni ceea ce nu au învățat în patru ani. Uimitor, în ciuda suprevegherii severe a corectitudinii examenelor, 410 elevi au încercat să trișeze, ceea ce arată contaminarea generației tinere de molima fraudei, care afectează societatea românească în ansamblul ei.
Bolile învățământului sunt sistemice. Unele țin de mentalități. Celor vechi, azi cronicizate, moștenite din comunism, li s-au adăugat altele, iscate de haosul tranziție, cu reforme care s-au succedat pripit, de regulă de sus în jos. Unele, bine intenționate, au eșuat pentru că cei care le-au inițiat n-au știut sau n-au să văzut că temeliile erau șubrede.
În zilele premergătoare examenelor la bacalaureatul din toamnă a circulat intens pe internet o scrisoare amară, plină de imprecații la adresa educatorilor, părinților, elevilor, lumii în care trăim: „Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI !”
Sigur, indignarea, contestarea, revolta, îndreptățite, stau bine tinereții. Nu trăim în cea mai bună dintre lumi. Pe alocuri, lumea pe care o propunem tinerilor este mizerabilă, uneori insuportabilă. Cât despre modele, să fim serioși! Înveți pentru ceea ce vrei să devii, să fii și să faci în viață, nu pentru a deveni egalul cuiva, fie el Einstein, Iliescu, Becali sau Daniela Crudu. Și apoi, în ciuda vicisitudinilor și a modelelor negative, multe, circa 60 % din cei care s-au prezentat la examen au luat bacalaureatul, unii cu strălucire. Deci, se poate!
Concluzia este bătăioasă, dar cam copilăroasă. „Dacă nu vom reuşi să vă schimbam, vom pleca din ţară”! E grozav să-ți propui să-i schimbi pe oameni. În bine, desigur. Însă omul și, odată cu el, lumea, evolueză greu. E nevoie timp, de răbdare, de tenacitate. Altfel, aidoma oricărui soldat, fiecare elev are în ghiozdan bastonul lui de mareșal. Ceea ce insemnă carte, educație, cunoștințe temeinic însușite. Fără carte, fără o meserie, fără o profesiune, atestate de o diplomă obținută pe merit, poți fugi de-acasă doar pentru a schimba o frustare cu alta. Uneori și mai tristă decât cea lăsată acasă!
