Linkuri accesibilitate

30.08 - Chișinău: In ajunul întîlnirii Voronin-Smirnov


Voronin și Smirnov la o întîlnire la Moscova, în 2009
Voronin și Smirnov la o întîlnire la Moscova, în 2009

Voronin a declarat că nu vede o perspectivă de reglementare atâta timp, cât administraţia de la Tiraspol este condusă de Igor Smirnov.




30 august 2001

Ora Moldovei.

In ajunul întîlnirii Voronin-Smirnov.

Mîine urmează să aibă loc o nouă întâlnire a preşedintelui Voronin cu liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov. Detalii de la Lina Grîu.

Întâlnirea de mîine dintre preşedintele Vladimir Voronin şi liderul administraţiei transnistrene, Igor Smirnov, se anunţă ca una neordinară şi neformală. Aceasta se va desfăşura într-un cerc foarte restrâns, fără participarea delegaţiilor de experţi şi fără presă.

După ce a fost fixată iniţial pentru astăzi, întâlnirea a fost amânată la insistenţa părţii transnistrene pentru ziua de mîine. La modul formal amânarea a fost pusă în legătură cu plecarea urgentă a lui Igor Smirnov la Kiev, unde acesta urmează să primească o distincţie din partea bisericii ortodoxe ucrainene.

Întâlnirea de mîine a fost fixată pentru ora 15. Potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei, pentru desfăşurarea acesteia a fost ales complexul sanatorial de la Holercani, situat pe malul drept al Nistrului. Alte surse oficiale ne-au declarat, însă, că transnistrenii nu sunt de acord cu această propunere, insistând ca întâlnirea să aibă loc pe teritoriul pe care-l controlează, în oraşul Tighina.

Ideea unei întrevederi neformale a apărut la întâlnirea dintre Voronin şi Smirniv de la Tiraspol din 8 august. Atunci Voronin a declarat că negocierile pentru reglementarea politică au intrat în impas, fiind epuizate toate posibilităţile la nivel de experţi, astfel încât singura soluţie ar fi ca cei doi lideri să se întâlnească pentru a conveni asupra unor poziţii principiale ce vor sta la baza viitorului proiect de statut al regiunii.

În acelaşi timp Voronin a declarat că nu vede o perspectivă de reglementare atâta timp, cât administraţia de la Tiraspol este condusă de Igor Smirnov, anticipând într-un fel caracterul nerezultativ al unor asemenea întâlniri.

Sursele oficiale declară că la întrevedere vor fi discutate exclusiv chestiuni legate de proiectul de statut al regiunii transnistrene, inclusiv capitolele ce conţin definiţia Transnistriei, delimitarea competenţelor dintre Chişinău şi Tiraspol şi garanţiile economice, politice, militare şi sociale pe care le va oferi Chişinăul în procesul de reglementare.

Să reamintim că Chişinăul insistă asupra acordării Transnistriei a unui statut de autonomie lărgită în cadrul Republicii Moldova, în timp ce Tiraspolul cere să fie recunoscut ca subiect de drept internaţional. Cu toate acestea este puţin probabil să fie evitate şi alte chestiuni sensibile, cum ar fi decizia Chişinăului de a retrage de la 1 septembrie ştampila vamală a Republicii Moldova, în baza căreia Transnistria îşi efectua exporturile. Pasul a fost calificat de autorităţile transnistrene drept încercare de instituire a unei blocade economice a Transnistriei, care va duce inevitabil la blocarea procesului de negocieri.

Întrevederea va începe cu o discuţie tet-a-tet dintre Voronin şi Smirnov, după care va continua cu participarea reprezentanţilor părţilor mediatoare – Ucraina, Rusia şi OSCE şi a grupurilor de experţi din partea Chişinăului şi a Tiraspolului. La întrevedere va participa şi Alexandru Novojilov, reprezentantul comisiei de stat a Federaţiei Ruse pentru reglementarea conflictului transnistrean, condusă de Evgheni Primacov. Oficialul rus se află în Republica Moldova de două zile, iar vizita sa este pusă de unii observatori în legătură cu intenţia Rusiei, în calitate de stat garant de a găsi o soluţie pentru depăşirea crizei în care au intrat negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol.

Un alt subiect abordat de Novojilov la discuţiile purtate la Tiraspol este legat de obligaţiile de retragere a prezenţei militare ruse asumate la Istanbul. Oficialul a participat la negocierile purtate ieri şi astăzi între administraţia transnistreană şi o delegaţie a Ministerului rus al Apărării, unde Tiraspolul a cerut compensaţii pentru tehnica şi muniţiile ruseşti casate în Transnistria.

Şeful delegaţiei ruse, Nicolae Popov, directorul adjunct al Direcţiei tehnică blindată din cadrul Ministerului rus al Apărării, a declarat la încheierea negocierilor că Federaţia Rusă va ţine cont de doleanţele şi interesele populaţiei din regiunea transnistreană şi va compensa prejudiciile cauzate în urma casării tehnicii militare prin iertarea datoriilor pentru gazele livrate Transnistriei. Aceste datorii se cifrează, potrivit datelor oficiale, la peste o jumătate de miliard de dolari.

Nicolai Popov a declarat că în prezent este supusă casării tehnica militară care cade sub incidenţa Tratatului adaptat FACE. Tehnica ar putea fi evacuată, însă administraţia de la Tiraspol nu permite acest lucru. O altă variantă ar putea fi comercializarea tehnicii şi împărţirea veniturilor însă nimeni nu vrea să o cumpere, a mai spus Popov. În cazul în care Guvernul de la Moscova va decide să anuleze datoriile pentru gazele naturale livrate Transnistriei administraţia de la Tiraspol ar putea da undă verde evacuării tehnicii grele. Administraţia separatistă estimează la 112,5 milioane de dolari prejudiciile care i-au fost aduse în urma casării tehnicii ruseşti pe care o revendică drept proprietatea republicii autoproclamate.

Din Chişinău, Lina Grîu, Radio Europa Liberă.

*

Potrivit agenţiei de ştiri ruse Itar-TASS, preşedintele Voronin va efectua o vizită de lucru la Moscova în zilele de 3-4 septembrie. Este vorba de cea de a treia vizită în Federaţia Rusă de la preluarea de către Voronin a mandatului prezidenţial la începutul lui aprilie. Se aşteaptă ca preşedintele Republicii Moldova să discute cu omologul său rus Vladimir Putin chestiunea tratatului politic de bază dintre cele două state.
XS
SM
MD
LG