Procuratura Generală a difuzat săptămâna trecută un comunicat în care anunţa că încă un dosar pentru trafic de organe a ajuns în instanţă. Pentru instrumentarea dosarului au fost necesari şapte ani. Dosarul descrie nefericita poveste în care figurează 11 moldoveni donatori de organe, iar cel care i-a operat, la o clinică privată din Turcia, a fost chirurgul din Israel, Michael Zis.
După 7 ani, dosarul traficului de rinichi ajunge în instanţă
Medicul, care a lucrat cândva la Edineţ, dar a emigrat, este dat în căutare de aproape 10 ani. El a fost arestat şi inculpat în Ucraina, la fel pentru trafic de organe, dar în 2009 a fost extrădat în Israel. Dosarul vizează cea mai ramificată grupare de traficanţi de organe care a activat în Moldova, după anihilarea căreia practic a fost stopat fenomenul traficului de organe, spune Iurie Podarilov, şeful secţiei urmărire penală din cadrul Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane:
Procurorii spun că, deocamdată, nu au cerut Israelului extrădarea doctorului, sugerând că demersul ar fi inutil. În schimb, pe banca acuzaților au ajuns mai multe persoane care, din cauza sărăciei, au devenit victime ale doctorului. Un locuitor al satului Rotunda din raionul Edineț, Marin Strungaru, a stat 4 ani și jumătate în închisoare, fiind condamnat în 2005 pentru trafic de organe. Fost poliţist, Marin Strungaru şi-a vândut un rinichi pentru a lega tei de curmei şi a-şi scoate familia din sărăcie. Ulterior, el a fost acuzat că a recrutat, la rându-i, alte trei persoane şi le-ar fi trimis în Turcia. Fostul poliţist susţine însă că nu a făcut decât să povestească prin intermediul cui a făcut rost de bani, dar că a fost inculpat, deoarece procurorii nu reușeau să-i găsească pe adevărații racolatori.
Marin Strungaru: „Din dosarul meu personal am făcut xerocopii unde într-adevăr Răzlog Dorin spune că nu eu l-am traficat. Da, dar eu am fost judecat. Pentru ce am stat cinci ani? Pentru ce m-au judecat procurorii şi judecătorii?”
Eliberat înainte de termen, Strungaru a devenit din nou parte a unui dosar penal pentru trafic de organe, deja în calitate de victimă. Regretă pasul făcut în 2002, când şi-a vândut un rinichi. Acum are sănătatea şubrezită şi nu poate face efort fizic. Așa cum nu a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia în instanţele locale, Strungaru speră acum să găsească dreptate la CEDO.
Marin Strungaru: „Cui îi trebuiesc toate acestea când eşti bolnav? Eu aşi vrea să întorc totul înapoi, dar nu am cum. Mai bine lăsam totul şi mă duceam undeva peste hotare la lucru, sau în Rusia. Lucram cinci ani de zile, pe care i-am pierdut în puşcărie şi făceam cu mult mai mulţi bani. Dar în schimb eram sănătos. Acum nu am bani, nu am cu ce şi stau şi aştept. Acum s-a făcut prima şedinţă la Edineţ. Am făcut copie la hotărâre şi am dat la Strasbourg, fiindcă eu m-am adresat la procuratura generală, cu toate lămuririle persoanelor date că nu eu am fost traficant, da procuratura a dat refuz. I-am scris şi lui Lupu... Am primit scrisoare de la CEDO că cererea mea se află în camera a patra”.
De cealaltă parte, ofiţerii Centrului de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii susţin că Strungaru a devenit din victimă recrutor, de aceea a fost condamnat. În traficul de persoane sunt dese cazurile în care victimele devin recrutori, pentru că ele sunt din sistem şi cunosc regulile acestuia, spune Iurie Podarilov: „Sunt cazuri atât în traficul prelevării de organe, cât şi în traficul de fiinţe umane pentru sex, nimeresc fostele victime care, cunoscând mecanismul infracţional, dar şi proxeneţii de peste hotare, vin în Moldova şi recrutează alte potenţiale victime”.
Tatiana Catană: „Organele de anchetă când instrumentează un dosar de trafic se concentrează numai pe partea penală, nu încearcă să arate ce beneficii au avut traficanţii din aceste activităţi ilegale. Ei sunt interesaţi să pună o bifă, că au un dosar şi au trimis omul l-a puşcărie. Mai mult nu-i interesează nimic. Da traficanţii nu fac asta aşa că vor, ei urmăresc profituri foarte mari. Peste tot se vorbeşte că sunt profituri foarte mari din traficul de persoane. Noi, în Republica Moldova, nu vedem profiturile.”
Mai mulţi experţi constată că înainte de a se obţine depistarea şi condamnarea tuturor traficanţilor s-a reuşit cel puţin anihilarea informaţională a reţelelor specializate pe racolarea oamenilor naivi, preponderent de la ţară, care nu vedeau nimic catastrofal în vânzarea unuia dintre rinichi.
