Linkuri accesibilitate

România: Un vițel născut mort


„Coșul pensionarilor” presupune împachetarea lunară a 20 de milioane de pungi cu orez, zahăr, făină, mălai, plus îmbutelierea a cinci milioane de sticle de ulei.



Pensionarii o duc greu. Guvernul, care se gândește la toate, s-a gândit și la ei. Vor fi ajutați în achiziționarea alimentelor de bază. Este vorba de „coşul pensionarilor” sau „coşul de solidaritate”. Cei care nu se ajung cu pensia, mulți, vor putea cumpăra, lunar, făină, mălai, orez şi zahăr la un preţ scăzut, apropiat de cel de la producător.

Măsură a fost propusă partidul de strînsură al transfugilor din alte partide, Uniunea Naţională pentru Progresul României. Are acordul Fondului Monetar, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, cu condiția să nu implice cheltuieli bugetare și să nu se atingă de TVA. S-a cerut și evitarea populismului, a abuzurilor și fraudelor. Precauțiuni inutile.


Un punct de vedere de Neculai Constantin Munteanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:48 0:00
Link direct



În România licitațile sunt transparente ca apa de izvor, iar abuzurile, furturile și fraudele sunt o rara avis. Ideea a fost bine primită și de opoziție. Victor Ponta a apreciat ca excelentă o măsură socialistă luată de un guvern de dreapta. Poate și pentru că seamănă economatele lui Marian Vanghelie, lumină a social-democrației și economiei de piață.

Economatele au falimentat demult, nu fără a fi lăsat în urmă o gaură de 73 milioane de lei și vreo câteva vile toată frumusețea. Numai meandrele concretului au dus la rătăcirea dosarelor economatelor în rafturile prăfuite de la DNA.

Liberalii au strâmbat din nas. Măsura e populist-electorală. Și au dreptate. La anul vor fi alegeri și la voturile celor peste cinci milioane de pensionari jinduiește și puterea și opoziția. În plus, liberalii știu despre ce vorbesc. Guvernul Tăriceanu a aruncat în prostie cu bani în populație la alegerile trecute. Pentru că economia duduia, dar numai în capul lui Motocicleanu.

Inițiatorii programului „coșul pensionarului” susțin că mărfurile vor fi achiziționate direct de la producător și la preț de producător. Fără adaosurile practicate de intermediari, ele vor ajunge la pensionari la prețuri minime. Frumos. În plus, pe lîngă cedarea marfurilor la preț minim, producătorii vor asigura și transportul.

Însă un producător care vinde fără să câștige nimic, ba mai suportă și cheltuielile de transport, e ori prost, ori hoț, ori așteaptă alte favoruri de la guvern. Dacă există, ar trebui expus în muzeul capitalismului de cumetrie. Împăiat.

Nimeni nu știe cine va suporta costurile de stocare, manipulare, pază etc. Se știe că de aplicarea programului, inclusiv de ambalarea şi distribuţia pachetelor, se vor ocupă prefecturile și primăriile. Apare aici o problemă.

În Romînia există peste cinci milioane de pensionari. Îi scădem pe militari, revoluționari și pe cei cu pensii nesimțite. Tot rămân vreo cinci milioane care ar avea nevoie de coșul pensionarului. Asta înseamnă împachetarea lunară a 20 de milioane de pungi cu orez, zahăr, făină, mălai, plus îmbutelierea a cinci milioane de sticle de ulei. Operațiune care se va face manual.

Cine o va face, cum, când? Sigur, pentru toate operațiunile acestea exista mașini. Insă asta ar însemna cheltuieli, dar programul a fost agreeat fără cheltuieli bugetare în plus. Să zicem că vor fi puși la muncă trântorii din prefecturi și din primării. Dar numai în timpul liber, dacă o vor face pe timpul legal de muncă, înseamnă cheltuieli de la buget. Dacă nu vor dovedi, vor fi ajutați de membri de partid, parlamentarii, miniștri. Ar fi frumos să-i vedem pe György Frunda împachetînd mălai, pe Gabriel Oprea umplând sticle cu ulei și pe Sebastain Lăzăroiu căpăcindu-le.

Deocamdată, coșul pensionarului nu e proiect de lege, ordonanţă de urgenţă sau hotărâre de Guvern. Este doar un memorandum. Ceva mai mult decât nimic. Un fel de a arăta că ne pasă de pensionari. Chiar și cercuri apropiate puterii consideră coșul pensionarului un vițel născut mort.
Eu propun altceva. Politicienii și băieții deștepți, apropiați puterii, care au făcut averi imense din afaceri cu statul, să cedeze pentru coșul pensionarului un procent solid din câștigurile nemuncite. Urmându-le exemplul, poate se vor alătura și bogătașii opoziției, care au făcut avere prin aceleași metode, atunci când s-au aflat la putere. Ideea vi se pare idioată? Pe bună dreptate! Dar nici memorandumul UNPR, acceptat de guvern, nu mi se pare chiar o culme a inteligenței.
Previous Next

XS
SM
MD
LG