Linkuri accesibilitate

15.07 - „În România procesul de tranziție este incomplet, incoerent”


Teodor Stolojan
Teodor Stolojan

Teodor Stolojan: „Suntem pe ultimul loc situaţi în toate clasamentele.”




15 iulie 2001

Interviul săptămînii
Moderator: Liana Ionescu

Invitat: Teodor Stolojan, preşedintele Consiliului Naţional al PNL.

Europa Liberă: Domnule Stolojan, vă propun pentru început să ne oprim la sfera politicului şi anume la starea opoziţiei. Există în momentul de faţă o strategie a opozilei privind întărirea rolului acesteia în perioada imediat urmatoare? Si, a făcut PNL-ul unele demersuri în acest sens?

T. Stolojan:
„Cred că putem spune că avem o strategie. Sigur, aceasta strategie ţine seama, la ora actuală de raportul de forţe care există, de rezultatele alegerilor din anul 2000. Noi nu putem trece cu vederea că partidul acesta PDSR care a format guvernul, la ora actuală, a reuşit, prin trecerea asta de deputati-senatori de la PD, de la PRM şi chiar cu sprijinul independenţilor să nu mai aibă nevoie practic de nimeni în Parlament pentru a putea adopta orice lege.

În aceste condiţii, evident că PNL, ca un partid de opoziţie este foarte greu să aibe iniţiative parlamentare, cu toate acestea le are...; şi aceste iniţiative parlamentare reprezintă un domeniu clar în care noi ne putem manifesta ca partid de opoziţie. În acelaşi timp, urmărim cu atenţie politicile aplicate de partidul de guvernamînt, ori de cite ori constatam că acestea se abat de la ceea ce trebuie făcut în Romania, acţionăm, luăm poziţii.”

Europa Liberă: Ați amintit despre iniţiative parlamentare. Care ar fi principalele demersuri legislative pe care le are în vedere PNL pentru perioada imediat următoare ?

T. Stolojan:
„Iată, noi insistăm şi insistăm foarte mult pentru modificarea Constituţiei, deoarece este evident pentru toată lumea că la ora actuală, Constituţia noastră necesită modificări. Noi avem probleme serioase în legătură cu parlamentarii, cu cele doua camere ale Parlamentului care, pur si simplu, se suprapun, nu le deosebeşte absolut nimic; e o irosire de forţe generată de un model, care, la vremea respectivă a fost consfinţit în Constituţie.

Eu cred mai mult, că trebuie mers mai inainte, nu mai e posibil ca în România, de exemplu, să alegem parlamentari pe liste de partid în aşa fel încit, de exemplu, un om sa fie ales pe o listă în Parlament, dacă contribuie cu bani la partidul respectiv. Cum aţi văzut în presă, au apărut cazuri în care parlamentari şi-au cumpărat locurile pe liste.” [...]

Europa Liberă: Cum vedeţi ultimele evoluşii din PNTCD şi ce şanse de reorganizare, de relansare acestui fost aliat al PNL?

T. Stolojan:
„Eu cred că cu actuala conducere interimară PNTCD-ul nu are nici o şansă de a redeveni un partid important în Romania. Eu am exprimat regretul meu că domnul Marga şi-a dat demisia şi am şi motivat acest regret prin faptul că domnul Marga reprezintă în politica romanească unul din cazurile rare, de îmbinare a două laturi: pe de-o parte, profesionismul în domniul în care dînsul este un specialist al învătămîntului, reforma din învăţămînt făcută de dînsul stă mărturie acestui profesionalism şi pe altă parte, este vorba de integritatea domnului profesor Marga care n-a fost pusă niciodată sub semnul îndoielii. O asemenea îmbinare de calităţi în politica romanească este extrem de rară astăzi, şi politica roanească are nevoie disperată de lideri politici cum este domnul profesor Marga.”

Europa Liberă: Domnule Stolojan, credeţi că felul în care înţelege actuala putere să guverneze este în măsură să mărească şansele Romaniei de aderare la organismele internaţionale, EU, NATO şi aşa mai departe, de intrare „în lumea civilizată”, ca să spun aşa?

T. Stolojan:
„Eu aş vrea să vă spun că eu nu cred că există un partid politic, la ora actuală care să nu dorească ca Romania să se integreze în NATO, să se integreze în Uniunea Europeană, inclusiv PDSR-ul. În legătură cu şansele de integrare, noi nu mai avem nici o problemă. Suntem pe ultimul loc situaţi în toate clasamentele.

Că ne vom integra, indiscutabil, deci pentru noi problema este de timpul în care reuşim să parcurgem toate aceste etape ale procesului de aderare la EU. Spre nenorocul românilor, Uniunea Europeană şi-a standardizat foarte bine acest proces şi în acelaşi timp a stabilit, ca sa spunem aşa, un fel de „bench-mark-uri”, adică un fel de indicatori şi calificativi şi cantitativi în funcţie de care, te compară tot timpul.

Revin: faţă de acest proces, standardizat, cu nişte borne foarte clar stabilite, Romania, comparativ cu alte ţări este tot timpul în urmă. Si este în urmă, nu pentru că cineva are ceva cu noi, că vine baroana Nicholson pe aici şi mai vede un azil, o instituţie din asta pentru copii care nu arată cum trebuie. Nu. Această ramînere în urmă ni se datorează nouă pentru faptul că reforma în Romania, această reformă, tranziţia, procesul de tranziţie este incomplet, am mai spus-o, este incoerent, şi pînă cînd nu reuşim să facem ceea ce avem de făcut aici, e foarte greu să faci fel de fel de afirmaţii cînd vom intra in EU...
XS
SM
MD
LG