Un episod recent ar trebui să dea de gîndit. Exercițiile militare americano-ucrainiene și prezența crucișătorului Monterrey în Marea Neagră au creat iritare la Ministerul Rus de Externe. Corect sau nu, Ministerul de Externe Rus a văzut în apariția americană o formă de presiune asupra obiectivelor strategice ruse în zona orientală, mai ales asupra Flotei Ruse a Mării Negre.
Calculul e mai larg, pentru că Flota Rusă a Mării Negre poate fi singura prezență rusă în Mediterana dar asta numai dacă Rusia își păstrează baza militară navală din Siria. Ceea ce nu e deloc sigur, în condițiile în care regimul Assad e îndepărtat de mișcările populare din Siria. Motiv pentru care diplomația rusă se opune categoric rezoluțiilor politice internaționale pregătitoare ale unei intervenții occidentale în Siria.
Episodul e în plină desfășurare dar ilustrează deja prezența activă a gîndirii strategice occidentale în zonă. Adevărat, în ediție americană și, la fel de adevărat, cu sau fără participarea aliaților încă activi din NATO. Însă exercițiile navale americane spun că alianța NATO e mai mult sau mai puțin dispensabilă. NATO poate rămîne o rezervă pentru acțiuni limitate sau demonstrații formale, în condițiile în care Statele Unite pot, în continuare, defini și aplica agenda stategică.
Rusia pare să știe bine acest lucru și pare să înțeleagă la fel de bine că riscă un dezastru pe frontul sirian. Un regim prooccidental ar putea închide baza militară navală rusă din Siria, eliminînd, astfel, Rusia din Mediterana și demonstrînd, astfel, supremația americană în zonă. Ceea ce ar demonstra și pune în evidență slăbiciunea bine dismulată a Rusiei.
Inutilitatea Alianței NATO e o ipoteză precară. Gesturile de absență ale vest-europenilor sînt notabile dar nu trebuie supraevalaute. În fond, imparitatea participării e demult cunoscută. Europenii s-au alăturat NATO din rațiuni istorice și politice, nu pentru că mai contau efectiv ca forță militară. Prezența lor a fost, poate, mai viguroasă în anii clasici ai așa numitului Război Rece. Numai că Războiul Rece a fost un conflict fără luptă. Situația s-a schimbat și a adus epoca războaielor limitate sau a intervențiilor izolate de tip Kosovo. În acest regim, NATO rămîne ceea ce a fost mereu, cu observația că, pînă acum, această realitate n-a fost pusă la încercare.