Cred că veţi fi de accord că astăzi susţinem şi noi un fel de examen de bacalaureat. Fiecare în parte şi comunităţile în ansamblu. După ce ne-am tot tânguit, prin ziare, la televizor, ori la mitinguri, că suntem împovăraţi de probleme ca un catâr tibetan, că din cauza primarilor şi consilierilor neisprăviţi nu ieşim din gunoaie şi sărăcie, iată că a venit ziua când putem să-i alegem pe cei mai vrednici.
Reportaj Euronews în ajun de alegeri
Lor să le dăm pîinea şi cuţitul, morcovul şi biciuşca, creditul nostru de încredere şi 100 de zile de îngăduinţă, urmate apoi de 4 ani de exigenţă şi control necruţător. Anticumetrist şi antinănăşist. Cu lista promisiunilor în faţă, întrebând cu tupeul naiv al Scufiţei Roşii: de ce ţi-s urechile atât de mari şi poftele nestăvilite? Dacă astăzi nu vom şti să ne alegem căpitanii, mîine s-ar putea să intrăm într-o nouă şi lungă perioadă de hibernare.
Aşadar, doamnelor şi domnilor, astăzi discutăm despre pîrghiile pe care le utilizeasă, sau nu, societatea civilă, ca să impună politicienilor o agendă de natură să reflecte preocupările oamenilor în schimbul pretinselor raţiuni de stat sau obraznicelor interese corporative.
În studioul de la Chişinău astăzi se află analista politică Sabina Fati, redactor-şef adjunct al cotidianului România Liberă, Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din București, şi Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice.
Dar inainte de a oferi cuvantul, vă propun să ascultaţi părerile unor oameni, solicitaţi la întâmplare pe străzile Chişinăului de stagiara Europei Libere, Ala Ciapai.
- „De exemplu, organizaţiile astea luptă contra fumatului, contra alcoolului. Nu trebuie luptat contra, dar trebuie de luptat pentru un mod de viaţă sănătos, trebuie de luptat pentru o viaţă liberă.”
- „Vocea ONG-urilor şi problemele pe care le ridică sunt
Poporul işi exprimă opinia, trebuie să-i asculţi vocea, în speranţa că ceva se va schimba.
auzite de politicieni şi partidele politice?”
- „Uite, ONG-urile astea oricum ele indică problemele, dar e un glas foarte mic, aşa. Ar trebui sa fie cu un strigăt mai mare.”
- „Poporul işi exprimă opinia, trebuie să-i asculţi vocea, în speranţa că ceva se va schimba.”
- „Nu văd aşa urmări, ca problema să fie abordată şi îndată să fie rezolvată. Ori că eu nu urmăresc, ori că într-adevăr nu-s răspunsuri eficiente la problemele astea.”
- „Oricum ei aud, dar se fac că ignorează, pentru că nu este în interesul lor să audă.”
- „Fiecare îşi face interesele lor în tot Parlamentul. Fiecare vrea să se îmbogăţească cât mai mult. Problemele cetăţăţenilor nu-i interesează pe nimeni acum.”
- „Chiar eu am asistat la o organizaţie, problema era – suntem toţi egali în faţa legii şi oprim corupţia. Problema este auzită, numai că până va fi soluţionată va fi o cale mai lungă. Adică, dacă ei vor ridica problema, dacă ei o vor pune în lumină. Asta se începe de acolo, de undeva de sus. Şi da, noi vom fi informaţi, noi luptăm, dar de oprit este cu mult mai greu.”
- „Comisia asta juridică, care s-a format acum, au invitat ONG-urile să se dea cu părerea la reforma justiţiei, înseamnă că vor să ştie părerea ONG-urilor. Înseamnă că se poate cumva de influenţat asupra autorităţilor noastre.”
- „La nivel de formalitate ONG-urile sunt invitate de către ministere, de către Guvern la discuţie asupra anumitor proiecte, este într-un fel implicarea societăţii civile în luarea anumitor decizii. De multe ori asta este formalitate, adică se invită ONG-urile pentru ca să se bifeze acolo că a fost îndeplinită formalitatea asta, dar oricum deciziile sunt luate în dependenţă de interese.”
- „Guvernul este foarte, haideţi să spunem, nu ştiu din ce cauză, dar este mai cu reţinere în ceea ce priveşte în ajutorare. Nişte chestii foarte simple, care ar ajuta la activitatea acestor organizaţii, însă din păcate foarte puţin, foarte puţină cooparare este. Guvernul nu vede nici un beneficiu palpabil, măsurabil şi până atunci spune că noi ne simţim bine şi aşa, merci. Nu doresc să se complice.”
*
Aţi auzit voci adunate la întâmplare de tânăra noastră colegă Ala Ciapai exact pe ultima sută de metri ai campaniei electorale. Acum revin în studioul de la Chişinău al Europei Libere, acolo unde, aşa cum vă spuneam, vom discuta despre pârghiile pe care le utilizează societatea civilă ca să impună politicienilor o agendă de natură să reflecte preocupările oamenilor.
La masa rotundă a Europei Libere participă analista politică Sabina Fati, redactorul şef adjunct al cotidianului România Liberă, Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din România, şi Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice din Chişinău.
Europa Liberă: Aş vrea să începem cu experienţa românească – Ioana şi Sabina, ce a făcut, ce a reuşit societatea civilă în România? Şi mai ales, ce nu i-a reuşit?
Sabina Fati: „Sunt două lucruri de spus aici. Societăţii civile din România i-au reuşit câteva proiecte legate de monitorizarea politicienilor. Atât la nivel local, cât şi la nivel central. A funcţionat foarte bine înainte de alegerile din 2004 – „O coaliţie pentru Parlamentul curat” prin care o coaliţie de ONG-uri a reuşit să-i scoată, la înţelegere cu liderii partidelor politice, să-i scoată pe cei pătaţi, cu probleme de corupţie, cu probleme de traseism politic, cu probleme de diverse inadvertenţe, să-i scoată de pe listele din alegeri.”
Europa Liberă: Chiar aţi speriat pe bune aceste liste?
Sabina Fati: „A fost o înţelegere în această mare coaliţie de ONG-uri, care după aceea n-a mai funcţionat, la alegerile din 2004 însă a funcţionat foarte bine. În negocieri cu partidele politice coaliţia a reuşit să-i scoată de pe liste pe câţiva parlamentari foarte pătaţi. Asta este o problemă.”
Ioana Avădani: „Câţiva însemnând o sută. De pe o listă de 400 de oameni noi am reuşit să scoatem o sută.”
Europa Liberă: Adică o pătrime, e suficient, nu?
Ioana Avădani: „O pătrime este un scor foarte bun. Dar
aşa cum a zis şi Sabina, a fost prin agrement cu partidele politice. Deci, fără voinţă politică n-am fi reuşit să facem lucrul acesta.”
Sabina Fati: „Acum o să vă spun un proiect nereuşit. După această mare reuşită, coaliţia a încercat să formeze o coaliţiei pentru o guvernare corectă, în care să monitorizeze ce fac cei aflaţi la putere, după ce au câştigat alegerile. Această coaliţie n-a mai funcţionat. Ea, de fapt, îşi alegea, s-au reuşea să monitorizeze printr-o reţea de ziarişti, care rămâneau în final anonimi. Printr-o reţea de ziarişti şi din ţară, şi din Bucureşti, care monitorizau faptele de corupţie, care ştiau pe plan local ce se întâmplă, ş.a.m.d. Aici nu a mai funcţionat. A mai funcţionat o singură dată, la alegerile europarlamentare, dar într-o formă restrânsă şi fără succese.”
Europa Liberă: Ioana, dar cum e să nu ajungi în barca guvernării? Atunci când, de exemplu, când nişte scopuri coincid. Vrem, de exemplu, să iradiem corupţia, şi guvernarea şi ONG-urile. Cum să păstrezi inocenţa?
Ioana Avădani: „Cel mai corect ar fi să-ţi păstrezi verticalitatea şi să-ţi păstrezi lipsa de legături, să le spunem, vinovate cu puterea.”
Europa Liberă: Chiar atunci când baţi în aceeaşi ţintă?
Ioana Avădani: „Chiar atunci când baţi în aceeaşi ţintă, pentru că în calitate de organizaţie nonguvernamentală ştii că această alianţă este pe un termen foarte bine determinat şi pe o ţintă foarte bine determinată. Noi, de exemplu, am
lucrat foarte bine cu Guvernul Năstase pe Legea liberului acces la informaţie în 2002 şi am dat în judecată acelaşi Guvern Năstase în 2004 când a refuzat să pună în aplicare legea în ce-l privea.
Îţi trebuie în calitate de activist din zona nonguvernamentală câteva lucruri. În primul rând îţi trebuie repere foarte clare în ceea ce priveşte propria ta activitate, asta însemnând să cunoşti legile, să-ţi cunoşti obiectivele şi să-ţi cunoşti principiile. Şi-ţi trebuie ceva, ce nu-ţi poate da nimeni, nici prin cursuri, nici prin burse, nici prin nimic – îţi trebuie verticalitate morală. Evident, fiecare are un preţ, evident fiecare are obiective personale pe care vrea să şi le atingă şi am văzut lideri din societatea civilă, care s-au alăturat ulterior partidelor politice. Nu este o vină în această deplasare.
Există un moment în viaţa fiecăruia în care decide că este mai important şi mai util într-o anumită zonă. Dar odată ieşit din societatea civilă şi migrat înspre politică, este foarte greu să revii cu nevinovăţie, aşa cum ai spus.”
Sabina Fati: „Da, există un caz, cel puţin, de plusvaloare adus de societatea civilă în puterea politică şi e cazul Monicăi Macovei, care a reuşit să impună pachetul de reforme în justiţie, de pildă. Şi ar mai fi de spus că poate insuccesele societăţii civile de după 2005 ar putea fi cumva compensate de o procuratură anticorupţie ceva mai activă şi mult mai puternică decât era ea înainte.”
*
Discutăm despre pârghiile pe care le utilizează, sau nu, societatea civilă, ca să le impună politicienilor o agendă provenită de la oameni, în schimbul înaltelor sau pretinselor raţiuni de stat şi cu atât mai mult, în schimbul obraznicelor interese corporative sau de partid. E un subiect cât se poate de potrivit astăzi, când sunt aleşi primarii şi consilierii locali, cărora ar trebui să li se pună în faţă o asemenea listă de priorităţi.
Europa Liberă: Domnule Barbăroşie, în Republica Moldova avem proiecte de succes? Sau cel puţin a reuşit societatea civilă, prin anumiţi mesageri, sau per ansamblu, să impună politicienilor o agendă anume, sau o ierarhie anume a problemelor?
Arcadie Barbăroşie: „Eu aş face poate referinţă, ca şi colegii mei din România, la Legea cu privire la accesul la informaţie, lege care a fost elaborată în sânul societăţii civile, promovată şi aprobată de Parlament cu mari presiuni.”
Europa Liberă: Şi e meritul Dumneavoastră? Fără presiunea ONG-urilor puterea n-ar fi făcut acest lucru?
Arcadie Barbăroşie: „Nu ar fi făcut acest lucru, pentru că în permanenţă puterea se eschivează şi după ce există legea. Îmi permit să citez mai multe cazuri câştigate în instanţă de ONG-urile de aici anume folosind Legea privind accesul la informaţie. M-aş referi la un ciclu de proiecte interesante privind verificarea proiectelor de legi la coruptibilitate, proiecte realizate în parteneriat cu Parlamentul încă pe timpul guvernării comuniste. Şi a funcţionat destul de bine.
Şi această colaborare a dispărut în 2009, când au venit „ai noştri”, democraţii la putere. Şi aici iarăşi revenim la aceeaşi problemă. În 2009, când „ai noştri” au venit la putere, foarte multe organizaţii din societatea civilă au încheiat un fel de acord tacit să nu-i prea critice, să-i lase să lucreze un timp, însă se vede că nu le prieşte.”
Europa Liberă: „Ai noştri” fiind între ghilimele.
Arcadie Barbăroşie: „Păi da, „ai noştri”. Ghilimele, neghilimele, ăştea-s, cu părere de rău, „ai noştri”. Şi acum, eu am mai zis două-trei exemple recente – legea nediscriminare, care a fost întoarsă la Guvern, presiunea fiind din partea bisericii, decizia privind înregistrarea religiei islamice, care iată premierul Filat promite mitropolitului că o va revedea această decizie, o să ne trezim la CEDO, dacă o vom revedea. Mă refer la aceeaşi încercare de a băga în curriculum şcolar religia ca obiect obligatoriu, dar şi o mulţime de alte legi. Haideţi să ne uităm la o problemă foarte largă, despre care a vorbit foarte mulţi din societatea civilă – reforma în justiţie. Această reformă trenează, cel puţin demisia domnului Tănase, nu demisia – transferul la Curtea Constituţională.”
Europa Liberă: Sau retragerea elegantă.
Arcadie Barbăroşie: „Haideţi să zicem aşa – retragerea elegantă pe poziţii din timp pregătite a domnului Tănase la Curtea Constituţională, după mine, denotă nu altceva decât în fond eşecul încercărilor de a reforma justiţia la noi, deocamdată cel puţin. Să vedem dacă acest multcriticat, discutat, dezbătut Consiliu, creat de preşedintele interimar va funcţiona.”
Europa Liberă: Poate tot e o formă de capitulare.
Arcadie Barbăroşie: „Capitularea cui?”
Europa Liberă: A puterii în faţa acestei probleme.
Arcadie Barbăroşie: „Sau de mimare a activităţii, de mimare a reformelor. După mine, şi am discutat cu mai mulţi colegi din societatea civilă, cred că este timpul să trecem la acţiuni mult mai energice.”
Europa Liberă: Păi exact aici vreau să am un răspuns
la întrebarea: cum exercitaţi presiuni asupra puterii, asupra celor care sunt consideraţi „ai noştri”, când vedeţi că lucrurile trenează? Când ar trebui să fiţi adepţii lor?
Arcadie Barbăroşie: „Există aici o mare problemă pentru noi, de ordin, nici nu ştiu cum să-i zic –
nu prea avem opţiuni. Dacă îi criticăm pe aceşti de la guvernare, opţiunea este Partidul Comuniştilor, care a dus justiţia şi a dus ţara în halul în care a adus-o.”
Europa Liberă: Da. Şi în momentul în care îi criticaţi pe ăştia de la putere, Dumneavoastră deveniţi ca şi cum mînă în mînă cu opoziţia comunistă.
Arcadie Barbăroşie: „Absolut. Şi atunci te gândeşti ce este mai bine? Să fii foarte vertical, ca după aia să mai ai încă opt ani de guvernare comunistă? Sau să încerci, totuşi, să-i tolerezi pe „ai noştri”, deşi fac gafe mari.
Strategic vorbind, după mine, este important totuşi e să fii vertical, pentru că dacă nu încep reformele, dacă nu-i baţi în cap acum, dacă nu-i critici reformele nu pornesc şi atunci strategic, pe termen de durată lungă oricum eşti în pierdere.”
Europa Liberă: Dincolo de problemele globale – corupţie, onestitatea politicienilor, societatea civilă a reuşit să aducă din subsolul listei de probleme mai sus, de exemplu, probleme de mediu, care din păcate sunt neglijate într-un mod absolut impardonabil. Domnule Barbăroşie?
Arcadie Barbăroşie: „Dacă ne referim la problemele de mediu, aici cred că am căzut jos de tot. Pentru că prin 94-98, până cred cam prin 2000 am avut evoluţii spectaculoase aici, în aceste domenii, cu ONG-uri foarte puternice, dar şi cu un Minister calificat şi bine cotat în exterior. După care problemele astea au căzut şi din atenţia în mare măsură a societăţii civile. Şi Guvernul nu se prea teme, pentru că ce se întâmplă? Organisme din societatea civilă semnalează, mass media publică, iar Guvernul îşi vede de drum şi pur şi simplu nu se atrage atenţia la aceste probleme.”
Europa Liberă: Sau pur şi simplu spune că n-are bani şi...
Arcadie Barbăroşie: „Dar nici nu spune. El nici nu crede
că merită atenţia asemenea semnale critice venite de la societatea civilă. Acelaşi lucru se întâmplă. Şi aici ne întoarcem iarăşi la justiţie, dacă vreţi Dumneavoastră. Haideţi să vă aduc un exemplu, după mine absolut paradoxal.
Haideţi să ne aducem aminte că ex-ministrul de Interne în Guvernul comuniştilor a fost criticat nu o dată, s-au adus documente în mass media că actele lui de studii superioare au fost falsificate, n-a învăţat nicărieri, niciodată, avea o diplomă nu ştiu de unde căpătată. Cum ar fi trebuit să reacţioneze? – fie îşi dă demisia, fie acţionează în instanţă ziarele pentru a demonstra totuşi că acestea nu sunt oneste, etc. El nu a făcut nimic. Pur şi simplu nu a atras atenţia acestor publicaţii. Instanţele nu s-au sesizat, nici un fel de caz pornit, partidele politice au tăcut, Partidul Comuniştilor a mers mai departe. Şi ăsta este un caz caracteristic, dacă vreţi Dumneavoastră. Exact la fel se întâmplă cu o mulţime de alte lucruri – învinuiri de corupţie, mass media sesizează, ONG-urile sesizează, procuratura tace şi îşi vede de treaba ei, nu de treaba societăţii civile.”
Europa Liberă: Dar totuşi, când a vrut politicianul să zădărnicească proiectul cu listele electorale, a oprit difuzarea acelor buclete, în care exista lista...
Arcadie Barbăroşie: „Vă referiţi la proiectul similar cu „Parlament curat”.
Europa Liberă: Da. Când îi atingeţi la nervi, reacţionează totuşi.
Arcadie Barbăroşie: „Da sigur, pentru că erau foarte sensibili - erau în campania electorală.
Ioana Avădani: „Asta este una din primele lecţii pe care le
înveţi, atunci când intri în activism în societatea civilă. Ai o fereastră de oportunitate cu un an înainte de alegeri şi cu un an după alegeri. Înainte de alegeri îţi promit orice, un an după alegeri încă mai simt o oarecare presiune şi o oarecare obligaţie. Şi atunci când faci treaba aceasta de suficient de mult timp, îţi ştii foarte clar perioadele de alegeri, cu cine lucrezi, pe ce lucrezi şi te pregăteşti din timp.”
Europa Liberă: Ştii care e călcâiul lui Ahile.
Ioana Avădani: „Sună destul de cinic, dar de fapt este doar pragmatic, pentru că din păcate, şi la Dumneavoastră, ca şi la noi, democraţia funcţionează o dată la patru ani. Mă rog, în ultimul timp la Dumneavoastră funcţionează mai des.”
Europa Liberă: Mai non-stop.
Ioana Avădani: „Da. Dar într-un fel politicienii, şi într-un fel noi i-am educat aşa, politicienii cred că ei primesc un mandat pe patru ani, timp în care ei pot să facă orice. Vine alegătorul votează pro, contra, treaba lui cum votează. Drept pentru care cine câştiga patru ani de „libertate”. Rolul societăţii civile e să nu-i lase să doarmă în aceşti patru ani, să nu-i lase să facă ce vor ei în aceşti patru ani. Cu rezultatele previzibile, uneori pozitive, uneori negative.”
Europa Liberă: În final vreau să deschid o cutie a Pandorei, dar am să vă rog să încercăm să fim concişi. Subiectul eurointegrării: este cumva societatea civilă mai catolică decât guvernarea? Şi în cazul României, şi în cazul Moldovei. Pentru că aşa s-a întâmplat, culmea cinismului, vorba Ioanei, eurointegrarea a venit, de exemplu, de la guvernarea comunistă. Şi este oare astăzi societatea civilă mai euro orientată decât guvernarea? Domnule Barbăroşie, diagnosticul Dumneavoastră?
Arcadie Barbăroşie: „Eu cred că ea întotdeauna a fost mai euro-orientată decât guvernarea. Pe timpul guvernării comuniste foarte repede lumea a înţeles că de fapt există un fel de schizofrenie politică, dacă vreţi. Guvernul spunea la Bruxelles una, spunea la Moscova alta, la Chişinău spunea a treia, dar el gândea al patrulea lucru aici: integrarea europeană, reformele etc, avându-se în vedere completamente alte scopuri în gând.
Ceea ce se întâmplă aici, acum, actualmente lucrurile au
mai evoluat. Dar totuşi, încă o dată zic, că ceea ce ni se va cere, dar ni se va cere nu de la Bruxelles, pentru că la urma urmei Bruxelles-ul este cam indiferent, faceţi voi integrarea europeană, nu faceţi integrarea europeană, voi acolo o faceţi pe loc. Dar dacă vreţi reforme, vreţi să trăiţi mai bine, faceţi ceva acolo, pe loc, la Chişinău. În sensul ăsta Bruxelles-ul cere, dar noi cerem de la guvernare. Începutul acelor reforme promise şi iată, care nu pornesc, care nu avansează, situaţia trenează. Şi în sensul ăsta eu cred că foarte multe organizaţii ale societăţii civile vor deveni mult mai radicale.”
Europa Liberă: Dar s-a constituit un centru de expertiză, de deranj, care la un moment dat nu are cum să nu fie luat în seamă?
Arcadie Barbăroşie: „După mine nu există, este foarte puţin probabil să se coaguleze un singur centru, care să coordoneze, să coopereze.”
Europa Liberă: Nu neapărat unul formalizat, dar presiunea, magnetismul acestei societăţi este unul sesizabil, încât să fie luat în seamă de guvernanţi? Sau de gura Dumneavoastră aşa mai reacţionează din când în când?
Arcadie Barbăroşie: „Păi, haideţi să vedem cum vor evolua lucrurile în următoarele şase luni de zile după alegerile locale. Sunt o mulţime de chestii, pe care Guvernul trebuie să le facă pentru liberalizarea regimului de vize, pentru negocierile cu acordul de asociere şi acordul de liber schimb aprofundat.”
Europa Liberă: Pentru mine hârtia de turnesol ar fi atitudinea faţă de presă. Sunt subiectiv, recunosc, dar modul în care guvernarea nouă, „ai noştri”, cum aţi spus Dumneavoastră, tratează presa, în special instituţia publică a audiovizualului, mi se pare relevant. Şi aici mi-aş dori o societate civilă mult mai presantă, astfel încât şi „ai noştri” să înţeleagă care e treaba cu presa. La Dumneavoastră în România există deja această instituţie? O presiune a societăţii, care să-i împingă în faţă?
Ioana Avădani: „În materie de audiovizual, sau în materie de integrare europeană? Pentru că la noi integrarea europeană s-a produs, aş spune, pe o cale aproape naturală. Nu pentru că eram noi super europenii lumii, ci pentru că societatea românească gândea în termeni extrem de dihotomici.
Ce am constatat noi după ce am intrat în Europa, şi aici ajungem din nou la rolul extins al societăţii civile, este că odată intraţi acolo nu devenim mai buni şi mai curaţi, ci dimpotrivă, ajutăm la coborârea standardelor generale ale Uniunii Europene. Există o regulă extrem de simplă, nu o spune nimeni în termeni atât de brutali, dar ea funcţionează. Şi anume că standardele europene sunt standardele cele mai joase din oricare ţară membră a Uniunii Europene.
În momentul în care România încerca să intre în Uniunea Europeană, noi ne plângeam de situaţia presei de atunci. Ni s-a spus şi formal, şi informal: nu putem să vă cerem vouă să faceţi ceea ce nu face Italia, de exemplu. Acum România, şi Ungaria, şi Bulgaria sunt în Uniunea Europeană. Standardele în materie de libertatea presei, de pluralism mediatic, doar aici nu vorbim numai de libertate, vorbim şi de sistem de piaţă, de exemplu, sunt fixate de Ungaria cu legislaţia catastrogfală, adoptată vara trecută.
De aceea cred că cel mai înţelept lucru, pe care-l poate face societatea civilă din Moldova este să se caleze pe obiectivele sale. Integrarea este un produs, un proces, nu este un obiectiv în sine, deoarece dacă faci aşa cum a făcut România – intrăm în Europa şi după aia vedem noi ce facem acolo, riscăm să ne trezim că de fapt coborâm standardele Uniunii în jos.”
Sabina Fati: „Eu cred că în România presa şi societatea civilă întotdeauna au fost cu un pas în faţa politicului. Şi cred că după ce am reuşit, după ce România a reuşit să adere la Uniunea Europeană, datorită mecanismului de verificare şi control al justiţiei, de pildă, dar acest lucru înseamnă chiar mai mult, a continuat să funcţioneze după regula zahărului şi a băţului. Nu faci - nu primeşti zahărul, poţi să fii amendat.
Această presiune a băţului a funcţionat tot timpul în România şi până la integrarea în NATO, şi după aceea, după ce am intrat în Uniunea Europeană şi continuă să funcţioneze, datorită existenţei acestui mecanism de verificare şi control, prin care Uniunea Europeană vine de două ori pe an şi face rapoarte foarte la obiect, în detaliu, despre cum funcţionează justiţia şi care sunt găurile negre ale justiţiei. Până la urmă, democraţia într-un stat şi buna lui funcţionare, inclusiv economică şi politică, se bazează pe o justiţie independentă şi funcţională.”
Ioana Avădani: „Şi competentă.”
Europa Liberă: Oricum valabil este îndemnul să ne rezolvăm probleme înainte de a aspira, chiar ajunge în Uniunea Europeană, că acolo s-ar putea să nu avem
suficient zahăr, suficient de eficiente biciuşte, etc. Eu vă mulţumesc.
*
Doamnelor şi domnilor, am ajuns la finalul emisiunii de astăzi, la care au participat Sabina Fati, redactoriul şef adjunct al cotidianului România Liberă, Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucureşti, şi Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice. Mi-aş dori foarte mult ca parte din concluziile formulate în cadrul acestei mese rotunde să vă fie de folos, eventual chiar mobilizatoare, astfel încât primarilor şi consilierilor nou-nouţi, vorba lui Ion Hadârcă, să li se pună în faţă o listă de priorităţi formulată de popor. Cred că veţi fi de acord că acum avem nevoie mai mult ca oricând de politicieni, care să ştie să aplece urechea la vocea poporului.
