Despre apele tulburi ale corupţiei din organizaţia aflată la cârma fotbalului mondial în rubrica săptămînală sportivă semnată de Traian Ungureanu:
Lovitură liberă: în fiecare joi cu Traian Ungureanu
Finala Ligii Campionilor a fost un meci relativ simplu. Barcelona a confirmat rapid că e imbatabilă iar Manchester a făcut o opoziție slabă în fața acestui dictat. Ciudat, finala a început cu o scurtă iluzie, exact ca finala de acum doi ani. Mancehster a dominat primele 10 minute și a relansat ipoteza unui meci strîns. Apoi, jocul a revenit la datele clasice. Barcelona a preluat centrul, Manchester s-a apărat din ce în ce mai greu și Pedro a deschis scorul la o pătrundere laterală. Manchester a mai zvîcnit o dată și Rooney a înscris un gol de mare frumusețe. Dar raportul de forțe fusese decis la mijloc unde Barcelona a dezvoltat fără probleme jocul de pase cu care își hipnotizează de regulă adversarii. Manchester a pedalat în gol, handicapată de un enorm gol la centru.
Cu o linie de mijloc inactivă și timorată, Manchester a pierdut complet controlul și a reușit doar să se apere. Messi și Villa au înscris logic și au pus capăt disputei. Concluzia a fost clară pentru toată lumea: decalajul între Barcelona și pretendenți e mult prea mare. Sezonul s-a încheiat previzibil, cu o demonstrație de forță și subtilitare care a așezat Barcelona pe un platou superior, mult dincolo de simpatii și antipatii. Însă calitatea fotbalului jucat de Barcelona rămîne o mostră de artă izolată, într-un mediu de mizerie politică și morală profundă.
La cîteva zile după victoria copleșitoare a Barcelonei, Congresul FIFA a acoperit fotbalul cu un covor de noroaie. Congresul FIFA i-a adus lui Sepp Blatter un al patrulea mandat de Președinte. Va fi ultimul, așa cum a promis Blatter însuți, dar va fi un mandat prea mult. Blatter a ajuns să candideze singur, la capătul unei suite de mașinații care au făcut FIFA să repete spectacolul regimurilor corupte, conduse de tartori înșurubați la putere dintotdeauna.
Totul a dat pe afară anul trecut, cînd FIFA a acordat dreptul de organizare a Cupelor Mondiale din 2018 și 2022, Rusiei și Qatar-ului. Anglia, candidatul perfect, a fost umilită și scoasă din cursă. Decizia a fost, limpede, rezultatul unor calcule fără legătură cu fotbalul și capacitatea de organizare. În următoarele săptămîni și luni, dezvăluirile au confirmat.
Investigațiile de presă au demonstrat că voturile FIFA au fost de vînzare. Documente interne ale FIFA probează vînzarea Cupei Mondiale, cel puțin cazul Qatar-ului. Pînă și scandalul provocat de aceste dezvăluiri a fost folosit de FIFA pentru a asigura victoria lui Sepp Blatter. Astfel, anchetele interne organizate de FIFA au dus la eliminarea din cursă a celor mai periculoși contracandidați și Blatter a rămas singur.
Culmea, la deschiderea Congresului, Blatter avut tupeul de a începe cu întrebarea: Criză? Care Criză? După care, tot Blatter și-a lămurit amabil auditoriul: Spectacolul din finala Ligii Campionilor a demonstrat că fotbalul nu e în criză. Declarațiile lui Blatter sînt echivalentul unei luări de ostatici. Căci fotbalul din Finală n-a fost proiectat, pregătit și cu atît mai puțin jucat de comisiile, comitetele și funcționarii FIFA. Dacă a făcut ceva, atunci, ierarhia FIFA a pus la punct o schemă gigantică de profit. Succesul comercial al fotbalului administrat de FIFA e indiscutabil dar prețul e prea mare. Aparatul FIFA a devenit, pe parcurs, un imperiu corupt, condus de un birocrat protector al corupției, menținut la putere de protejați corupți.