Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţi. Cu excepţia acuzatului, a avocaţilor şi a acoliţilor, nimeni nu se îndoieşte de justeţea verdictului. Pentru a-şi recupera onoare pierdută, Dan Vociulescu va ataca hotărîrea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. E dreptul lui. Puţini cred că va avea şi câştig de cauză. CEDO nu verifică dacă autorul recursului a colaborat sau nu cu Securitatea, ci doar dacă drepturile lui au fost respectate pe parcursul procedurii judiciare. Ori un om care a contestat constituţionalitatea legii de funcţionare a CNSAS, a avut câştig de cauză şi a determinat schimbarea ei nu se poate plînge că nu i-au fost respectate drepturile.
Şi cum ar putea-o face când în timpul anchetei a recunoscut că a dat informări, deşi acum susţine că doar pentru uzul instituţiilor la care a lucrat, şi le-a semnat cu „Mircea” şi „Felix”, nume date de ofiţerii de securitate, cu acordul lui Dan Voiculescu. Cum ar putea-o face când informările lui erau adnotate de ofiţeri de securiate care i-au apreciat calităţile, „inteligenţă sclipitoare”, „prezenţă de spirit”, l-au şi criticat tovărşeşte, „şmecher şi prudent”, „înganfat şi orgolios”, ceea ce denotă familiaritate cu omul şi buna lui cunoaştere. Sunt calităţile cu care Voiculescu a propus relativizarea pactului cu diavolul, „eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine”, „toţi cei care lucrau la stat au dat informaţii”, am vorbit numai despre străini, „nu turnam în sensul de a face vreun rău”.
Însă există mărturii şi documente care dovedesc că Dan Voiculescu n-a vorbit securiştilor din pur patriotism, doar despre străini, a vorbit şi despre colegi şi rude care au avut mai apoi de suferit. Excedat de insistenţa anchetatorilor, Dan Voiculescu a trecut de la „n-am colaborat”, la „am comunicat cu Securitatea”, după care a sărit la „am fost obligat să colaborez cu Securitatea”. Multele piste deschise întru apărarea lui au afectat credibilitatea lui Dan Voiculescu, atâta câtă mai era. Nimeni n-a crezut în scenariul de telenovelă sud-americană prin care omul de paie al securităţii din fruntea companiei Crescent l-ar fi lăsat moştenitor pe Dan Vociulescu, moştenire care a stat la baza imperiului economic, finaciar şi mediatic pe care-l deţine astăzi şi care este motorul principal şi al ascensiunii lui politice.
Nici în ochii partenerilor de alianţă politică Dan Voiculescu nu se bucură de cine ştie ce consideraţie. Crin Antonescu, intransigent cu informatorii din PNL, dar nu cu toţi, numai cu cei care-l deranjează, era convins că Voiculescu a avut o relaţie cu Securitatea, însă nu-l va deranja colaborarea cu „colaboratorul” ei dovedit, dacă obiectivele alianţei vor fi respectate. Scopul scuză mijloacele. Iar urmaşul prostănacului, prostuţul Victor Ponta a preferat să facă pe prostul. N-are informaţii despre Securitate, pe atunci el juca baschet în curtea şcolii. Dar e suficient de ipocrit să nu-şi aducă aminte că la ceremonia de constituire a Uniunii Social-Liberale a cerut ca Dan Voiculescu să nu fie prezent, tocmai pe motive de trecut deocheat.
Dacă uită tinerelul Ponta, de ce n-ar uita şi ceva mai vârstnicul Dan Voiculescu. După ce Mona Muscă a demisionat din Partid şi din Parlament, întrebat daca va face la fel dacă se va dovedi că a colaborat cu securitatea, Dan Voiculescu a spus: "Definitiv, da! Obligatoriu!". Ba a şi plusat: „Sunt primul care spun că în PC nu au ce căuta oameni imorali, turnători, oameni care au fost într-un fel sau altul în slujba Securităţii”. Însă în politica românească „definitivul” se confundă cu provizoriul, iar „obligatoriul” cu facultativul şi amândouă cu „mai vedem noi”. Eternă e doar Securitatea, moştenirea şi moştenitorii ei. Oricum, Dan Voiculescu a fost soluţia imorala cu care s-au acomodat toţi, de la stânga la dreapta!
Şi cum ar putea-o face când în timpul anchetei a recunoscut că a dat informări, deşi acum susţine că doar pentru uzul instituţiilor la care a lucrat, şi le-a semnat cu „Mircea” şi „Felix”, nume date de ofiţerii de securitate, cu acordul lui Dan Voiculescu. Cum ar putea-o face când informările lui erau adnotate de ofiţeri de securiate care i-au apreciat calităţile, „inteligenţă sclipitoare”, „prezenţă de spirit”, l-au şi criticat tovărşeşte, „şmecher şi prudent”, „înganfat şi orgolios”, ceea ce denotă familiaritate cu omul şi buna lui cunoaştere. Sunt calităţile cu care Voiculescu a propus relativizarea pactului cu diavolul, „eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine”, „toţi cei care lucrau la stat au dat informaţii”, am vorbit numai despre străini, „nu turnam în sensul de a face vreun rău”.
Însă există mărturii şi documente care dovedesc că Dan Voiculescu n-a vorbit securiştilor din pur patriotism, doar despre străini, a vorbit şi despre colegi şi rude care au avut mai apoi de suferit. Excedat de insistenţa anchetatorilor, Dan Voiculescu a trecut de la „n-am colaborat”, la „am comunicat cu Securitatea”, după care a sărit la „am fost obligat să colaborez cu Securitatea”. Multele piste deschise întru apărarea lui au afectat credibilitatea lui Dan Voiculescu, atâta câtă mai era. Nimeni n-a crezut în scenariul de telenovelă sud-americană prin care omul de paie al securităţii din fruntea companiei Crescent l-ar fi lăsat moştenitor pe Dan Vociulescu, moştenire care a stat la baza imperiului economic, finaciar şi mediatic pe care-l deţine astăzi şi care este motorul principal şi al ascensiunii lui politice.
Nici în ochii partenerilor de alianţă politică Dan Voiculescu nu se bucură de cine ştie ce consideraţie. Crin Antonescu, intransigent cu informatorii din PNL, dar nu cu toţi, numai cu cei care-l deranjează, era convins că Voiculescu a avut o relaţie cu Securitatea, însă nu-l va deranja colaborarea cu „colaboratorul” ei dovedit, dacă obiectivele alianţei vor fi respectate. Scopul scuză mijloacele. Iar urmaşul prostănacului, prostuţul Victor Ponta a preferat să facă pe prostul. N-are informaţii despre Securitate, pe atunci el juca baschet în curtea şcolii. Dar e suficient de ipocrit să nu-şi aducă aminte că la ceremonia de constituire a Uniunii Social-Liberale a cerut ca Dan Voiculescu să nu fie prezent, tocmai pe motive de trecut deocheat.
Dacă uită tinerelul Ponta, de ce n-ar uita şi ceva mai vârstnicul Dan Voiculescu. După ce Mona Muscă a demisionat din Partid şi din Parlament, întrebat daca va face la fel dacă se va dovedi că a colaborat cu securitatea, Dan Voiculescu a spus: "Definitiv, da! Obligatoriu!". Ba a şi plusat: „Sunt primul care spun că în PC nu au ce căuta oameni imorali, turnători, oameni care au fost într-un fel sau altul în slujba Securităţii”. Însă în politica românească „definitivul” se confundă cu provizoriul, iar „obligatoriul” cu facultativul şi amândouă cu „mai vedem noi”. Eternă e doar Securitatea, moştenirea şi moştenitorii ei. Oricum, Dan Voiculescu a fost soluţia imorala cu care s-au acomodat toţi, de la stânga la dreapta!
