Între 5 şi 7 februarie 1990, la Moscova a avut loc Plenara CC al PCUS la care s-au discutat mai multe subiecte legate de noua platformă a partidului care urma să fie aprobată în vara lui 1990 la Congresul al 28-lea al partidului.
Una dintre problemele principale care a trezit dezbateri aprinse s-a referit la revizuirea articolului 6 din Constituţia sovietică din 1977 care stipula rolul conducător al PCUS. Cu alte cuvinte, voinţa organelor de partid era superioară celor ale organelor statului şi ale legilor statului sovietic. Legea ori era încălcată de organele de partid ori era recroită în aşa fel încât să servească consolidării şi perpetuării rolului conducător al PCUS. Era vorba de un articol central al regimului comunist totalitar sovietic.
Ideea anulării monopolului PCUS asupra puterii fusese lansată de către Andrei Saharov în mai 1989 în cadrul Congresului deputaţilor poporului din URSS. Problema a fost reluată în decembrie acelaşi an la al doilea Congres al deputaţilor sovietici, dar iarăşi fără succes. Iniţiativa lui Saharov, decedat între timp, era susţinută de Grupul interregional de deputaţi, în care intrau istoricul Iuri Afanasiev, economistul Gavriil Popov, Boris Elţân şi alţii.
În ajunul plenarei CC a PCUS, pe 4 februarie 1990 la Moscova a avut loc o demonstraţie impresionantă la care au participat cca. 300 mii persoane, revendicând anularea articolului 6 din Constituţia URSS. Luând cuvântul în faţa manifestanţilor, Afanasiev evocă nevoia unei noi revoluţii din februarie care să anuleze în mod paşnic principiile revoluţiei bolşevice din octombrie 1917. Pentru a fi mai convingători, unii participanţi la miting purtau pancarte cu cuvintele „Nu uitaţi de România”, adică de evenimentele sângeroase din decembrie 1989.
A doua zi, 5 februarie 1990, a avut loc Plenara CC al PCUS, la care sub presiunea străzii, Gorbaciov ridică problema articolului 6. El se pronunţă în favoarea renunţării la rolul conducător al PCUS, în timp ce majoritatea vorbitorilor critică poziţia democraţilor – termen folosit în sens peiorativ – şi deplâng atacurile împotriva dominaţiei partidului comunist. În cele din urmă însă, majoritatea de raliază punctului de vedere al Secretarului General.
Obţinând votul de încredere al partidului, Gorbaciov a ridicat chestiunea în cadrul celui de-al III-lea Congres extraordinar al deputaţilor poporului din URSS. La 14 martie 1990, după 3 zile de la declararea independenţei Lituaniei, Congresul a ratificat propunerea liderului sovietic şi a adoptat o lege întitulată „Despre introducerea postului de preşedinte al URSS şi revizuirea şi completarea Constituţiei URSS”. Cu degradarea funcţiilor PCUS, Gorbaciov avea nevoie de o funcţie supremă în stat pentru a se menţine la putere.
În noua redacţie, articolul 6 avea următorul conţinut: „Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, alte partide politice, precum şi organizaţiile sindicale, de tineret, alte organizaţii obşteşti şi mişcări de masă participă la elaborarea politicii statului sovietic, în administrarea treburilor de stat şi obşteşti prin intermediul reprezentanţilor lor în Sovietele de deputaţi ai poporului”.
Anularea rolului conducător al PCUS a impulsionat democratizarea societăţii sovietice şi a dus la legalizarea unor organizaţii şi partide politice care existau anterior sub denumirea de asociaţii informale. Legea respectivă a pus capăt monopolului de mai bine de 70 de ani ai partidului comunist în URSS şi a pus bazele unui sistem politic pluralist, care a făcut posibil în ultimă instanţă destrămarea Uniunii Sovietice. Primul partid înregistrat oficial în Moldova a fost Partidul Social Democrat, creat la 13 mai 1990. PSDM a avut iniţial trei copreşedinţi: Alexandru Coşelev, Oazu Nantoi şi Ion Negură.
