Lituania este prima dintre republicile ex-sovietice care se desprind de Uniunea Sovietică, prin adoptarea declaraţiei de independenţă în 11 martie 1990. Au urmat o serie de măsuri punitive din partea Moscovei, printre care şi blocada economică.
Evenimentele se precipită din nou la începutul lui ianuarie 1991. La 8 ianuarie, în conflictul dintre preşedintele parlamentului lituanian Vytautas Landsbergis, anti-sovietic, şi prim ministrul Kazimira Prunskienė, percepută drept loială Centrului, ultima e nevoită să demisioneze. În consecinţă, simpatizanţii Partidului Comunist lituanian, filială a PCUS, şi a mişcării şovine Edinstvo, lansează o serie de demonstraţii contra mişcării de eliberare naţională lituaniene în frunte cu Landsbergis. Se încearcă luarea cu asalt a sediului parlamentului lituanian, dar tentativă este zădărnicită de apărătorii legislativului prin utilizarea tunurilor de apă.
Pe 11 ianuarie, la amiază, trupele sovietice încep să pună controlul asupra Casei Presei, telegrafului, precum şi a unor clădiri ale ministerului apărării al Lituaniei. Este creat de asemenea un „Comitet al Salvării Naţionale al RSS Lituaniene”, iar Gorbaciov amenință cu folosirea forţei dacă legile considerate de el anticonstituţionale, adoptate de Parlamentul lituanian, nu vor fi anulate.
Punctul culminant al tensiunilor este în dimineaţa zilei de 13 ianuarie când trupele de desant ALFA, susţinute de tancurile sovietice invadează capitala lituaniană şi iau cu asalt turnul televiziunii din Vilnus. În ciuda aşteptărilor soldaţilor sovietici care credeau că apariţia tancurilor va fi un factor de descurajare pentru mulţime, patrioţii lituanieni devin încă şi mai îndârjiţi în apărarea demnităţii lor naţionale. În cursul ciocnirilor, sunt ucişi 13 apărători civili lituanieni, unul dintre ei strivit cu tancul, şi un soldat sovietic, acesta din urmă, străpuns de un glonţ, prin ricoşeu, tras de un alt soldat trimis de Moscova.
Rezistenţa opusă de mii de lituanieni în faţa turnului de televiziune a determinat forţele sovietice să înţeleagă riscurile asaltului preconizat asupra Parlamentului, unde se baricadaseră elita mişcării de eliberare naţională lituaniană.
Evenimentele tragice din Vilnus au fost reflectate pe larg în presa de la Chişinău din acea vreme. Cititorii Moldovei Suverane, un ziar progresist pe atunci, au aflat despre cele întâmplate la Vilnus de la corespondentul său de la faţa locului, Lilian Cibotaru, care transmitea reportajele prin telefon.
Duminică, 13 ianuarie, Alianţa naţională pentru independenţa Moldovei „16 decembrie” a organizat un miting de omagiere a poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu. Dat fiind evenimentele din acea dimineaţă din Lituania, vorbitorii au luat atitudine faţă de cele întâmplate. Ion Hadârcă, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, Mihai Moroşanu ş.a. au condamnat intervenţia armatei sovietice în Vilnus.
A doua zi, luni 14 ianuarie, printr-o declaraţie a Prezidiumului Sovietului Suprem al RSS Moldova, semnată de preşedintele legislativului Alexandru Moşanu, acţiunile Moscovei în Lituania erau calificate drept „un atentat grosolan la independenţa statului suveran Lituania, precum şi la aspiraţiile spre suveranitate şi independenţă ale celorlalte republici unionale”.
În cele din urmă, trebuie remarcat, eşecul Moscovei de a înăbuşi mişcarea de eliberare naţională lituaniană în ianuarie 1991 a încurajat şi mişcările naţionale din alte republici, printre care şi Moldova, în speranţa că zilele Uniunii Sovietice erau numărate.
