Revoluţia română din 1989, începută la 16 decembrie la Timişoara, a avut un ecou imediat la Chişinău şi în raioanele republicii, atunci încă moldoveneşti, sovietice şi socialiste.
Dintre ziarele sovietice care au scris pentru prima dată despre evenimentele tragice de la Timişoara au fost Pravda, care a inserat în ediţia din 21 decembrie o corespondenţă din ziua precedentă a trimişilor agenţiei sovietice TASS, printre care era şi Dumitru Diacov, actualmente preşedintele de onoare al PDM.
Un alt corespondent care s-a remarcat prin individualitatea sa a fost Vladimir Vedraşcu, care transmitea reportaje mult mai desfăşurate despre ceea ce se întâmplă pe străzile Bucureştilor începând cu seara zilei de 21 decembrie când mulţimea din faţa CC al PCR refuză la un moment dat să accepte aplaudarea elucubraţiilor lui Ceauşescu despre evenimentele de la Timişoara. La acest ultim miting al dictatorului român, acesta spune că revolta era inspirată de duşmanii externi ai României şi că naţiunea română trebuie să rămână unită în jurul idealurilor socialismului, independenţei şi integrităţii teritoriale şi promite mărirea salariilor şi pensiilor. Era însă prea târziu, românii erau decişi să nu mai accepte minciuna, mizeria şi dictatura. Corespondenţii de la Moscova relatează cu empatie faţă de protestatari, în comparaţie cu reportajele din iunie 1990 despre mineriadă, când vor simpatiza mai mult cu puterea şi cu Ion Iliescu personal, decât cu poporul din stradă.
Cei de la Chişinău şi din teritoriu ştiau de cele întâmplate în România mai ales prin intermediul postului de radio Europa Liberă şi, din 22 decembrie, prin intermediul radio Bucureşti. Cei de la hotar, în raza de 30-40 km de Prut, recepţionau şi Televiziunea Română Liberă.
Moldova Socialistă, ediţia din 24 decembrie 1989, relatează cum în seara zilei de 22 decembrie în piaţa din faţa catedralei din Chişinău au fost aprinse mii de lumânări în cadrul unei slujbe religioase în memoria victimelor evenimentelor din România. După încheierea tedeumul oficiat de către protoireul Petru Buburuz care era atunci şi deputat al poporului din URSS, a avut loc un miting organizat de Frontul Popular din Moldova. Conducerea Frontului a lansat ideea expedierii în România a unor ajutoare umanitare, a medicamentelor şi trimiterii unui grup de medici pentru ajutorarea răniţilor. S-a luat decizia de asemenea de a deschide un cont special pentru colectarea donaţiilor destinate fraţilor de peste Prut.
În ediţia din 29 decembrie 1989 a Tinerimii Moldovei, jurnalistul Efim Josanu spunea că „s-a terminat cea mai lungă noapte dintr-o epocă de ruşine şi umilinţă, de batjocură, de fals şi neomenie”. Evocând trupele fidele dictatorului român şi aşa numiţii „terorişti”, autorul continuă: „canaliile au tras în copiii care ţineau lumânări aprinse în mâini. Un act abominabil, o sălbăticie mai mare e greu să-ţi imaginezi. Scăldat în lux, Ceauşescu vroia şi a reuşit, din mare nefericire, să se scalde şi în baie de sânge... să mă ierte Domnul pentru că am vorbit de rău un mort. În numele celorlalte jertfe, în faţa cărora mă închin, mă simt îndreptăţit”.
Vasile Romanciuc, unul dintre cei mai talentaţi poeţi basarabeni, a scris o poezie în zilele de 21-22 decembrie 1989, întitulată Strofe înlăcrimate. Aceasta se încheie astfel: O altă cale nu-ţi rămâne, Poporule, pornit la drum, Deşteaptă-te acum, române, Deşteaptă-te, Acum, Acum! A ta, a ta sa-ţi fie ţara, Tu, neam viteaz, să veşniceşti, Să intre pacea’n Timişoara, Şi bucuria’n Bucureşti.
