Pe 29 noiembrie s-a stins din viaţă marea poetă rusă Bela Ahmadulina care a avut un mare impact asupra poeziei europene din cea de-a doua jumătate a secolului XX. Scriitorul Leo Butnaru care a cunoscut-o personal şi a tradus din poezia acesteia a stat de vorbă cu Dumitru Crudu.
Leo Butnaru: „Eu formîndu-mă în perioada cînd Hruşciov a atacat dur intelectualitatea de creaţie, inclusiv tinerii, urlînd la aceştia de la tribună, eram atent la mişcarea, hai să-i spunem, rezistenţa prin cultură, căci, totuşi nu a fost o vorbă în vînt rezistenţa prin cultură. Eram impresionat de publicul pe care reuşea să-l adune Bela Ahmadulina.”
Dumitru Crudu: Ai tradus ceva din poezia Belei Ahmadulina?
Leo Butnaru: „Da, am plasat chiar acum cînd am aflat despre stingerea ei pe 29 noiembrie, am plasat două poeme pe blogul meu şi chiar în unul ea spune:
„ Nu mă deplîngeţi, voi trăi cumva
Soră de caritate,
mai miloasă ca toate
în cazonă nesăbuinţă
ca în hău
sub a Marinei prea luminoasă stea
va fi să mai trăiesc şi eu.”
Dumitru Crudu: Asupra ta ca poet a avut vreo importanţă faptul că reuşea să îmbine civismul cu modernismul?
Leo Butnaru: „Ahmadulina a fost o conştiinţă civică superioară. Ea a fost vocea libertăţii, nu numai a poeziei. Ne amintim că, în studenţie, în anul 1959, a fost pur şi simplu exmatriculată de la Institutul de Literatură pentru că a refuzat să ia la parte la persecuţia publică generală a lui Pasternak. Ea a avut permanent o atitudine critică. Dacă volumele ei nu erau publicate în Uniunea Sovietică, le publica peste hotare. Vorbea la Radio de dincolo de dîmb, precum se spunea.
A luat parte la mişcarea Metropola, alături de Evtuşenko şi Voznesenski. Dar ca poet rămîne poate cea mai importantă din ultimul timp. Are o stilistică mai specială, de-o intimitate vibrantă şi intensă. În fond, rămîne în linia Marinei Ţvetaeva şi Anei Ahmatova. Dar, spuneam, mai este şi vocea libertăţii. Adică a putut să îmbine aceste ramificaţii mai speciale.”
