Linkuri accesibilitate

Confuzii la începutul legislaturii


Moldova -- Members of the local electoral commission count ballots at a polling station after voting day at a polling station in Chisinau, 28Nov2010
Moldova -- Members of the local electoral commission count ballots at a polling station after voting day at a polling station in Chisinau, 28Nov2010

Corneliu Gurin (ADEPT): Procedura clasică începe cu alegerea speakerului, urmată de alegerea preşedintelui ţarii, iar șeful statului desemnează candidatul pentru funcţia de premier.

Potrivit Constituţiei şi regulamentului de funcţionare a legislativului moldovenesc, 28 decembrie este ultima zi pînă la care noul Parlament poate să amîne prima sa şedinţă. Aşa cum estimează însă experţii, este puţin probabil ca cele patru partide să rezolve până atunci problema formării coaliţiei de guvernare. Relaţiile proaste între liderii PCRM şi cei din AIE, pe de o parte, relaţiile la fel de proaste între liderii AIE, pe de alta, ambiţiile, influenţa structurilor economice din spatele formaţiunilor politice, dar şi presiunile externe – sunt factorii esenţiali care vor face aceste negocieri extrem de anevoioase, crede expertul pentru legislaţie electorală de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Corneliu Gurin.

Corneliu Gurin: “Sigur că în mod normal ar trebui să se purceadă la alegerea speakerului, după asta la alegerea preşedintelui ţarii, iar noul preşedinte al ţarii să desemneze candidatul pentru funcţia de prim-ministru. Aceasta ar trebui să fie procedura clasică, legală. Pentru că nu este clară situaţia actuală şi dacă nu se ajunge la stabilirea funcţiilor dinainte, probabil că se va merge pe aceeaşi practică. Va fi ales preşedintele parlamentului, el va desemna un candidat la funcţia de prim-ministru, va fi clară deja coaliţia şi această coaliţie va investi guvernul. Alegerea preşedintelui ţării va fi lăsată pentru mai târziu, până când se va încerca de exemplu modificarea constituţiei, pe proiectul comuniştilor sau pe cel al alianţei, sau se va încerca un nou referendum. Nu cred că se va proceda la alegeri în cadrul Parlamentului până nu se vor găsi metode juridice de a se evita alegerile anticipate.”

Corneliu Gurin anticipeaza si alte cateva confuzii la acest început de mandat parlamentar. Prima e legată de interimatul funcţiei de şef de stat. Actualul preşedinte al legislativului, liberalul Mihai Ghimpu va pierde odată cu prima întrunire a Parlamentului calitatea de presedinte interimar pe care o detine în virtutea calităţii de speaker. Cum situaţia nu este reglementată intrucat preşedintele şi aşa este unul interimar, nu e clar dacă vacanţa funcţiei de şef al statului va putea fi preluată de prim-ministru, aşa cum prevede constituţia. Mai ales că şi premierul, la rîndul său, va fi obligat să prezinte în faţa forului legislativ nou-ales demisia Guvernului, urmînd să îndeplinească pînă la învestirea noului Guvern doar funcţii tehnice de administrare a treburilor publice.

O altă constrângere constituţională la care indică expertul este cea care obligă legislativul să aleagă un nou şef de stat nu mai târziu decât la expirarea a două luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei precedentului.

Multe se pot limpezi dacă coaliţia de guvernare va fi creată până la prima şedinţa a Parlamentului, cred experțíi. Până acum însă, liderii celor trei partide constituante ale AIE nu au anunţat demararea unor negocieri de refacere a alianţei, iar presa a scris în schimb că Partidul Comunistilor ar fi inceput sa negocieze coalizarea cu Partidul Democrat al lui Marian Lupu. Se speculează că Voronin s-a întâlnit în acest scop cu omul de afaceri Vlad Plahotniuc, deputatul cu numărul doi pe lista democraţilor, dar informaţia a fost negată de comunişti.
Previous Next

XS
SM
MD
LG