Linkuri accesibilitate

Încălcări ale Codului Electoral: mai mult tehnice, mai mult de procedură


Pavel Postică (Promo-LEX): CEC nu a explicat articolul 53, conform căruia persoanele care au şi viză de reşedinţă şi viză de domiciliu pot vota şi la domiciliu.


Peste patru mii de observatori locali şi internaţionali sunt prezenţi la datorie în scrutinul de astăzi. Diana Răileanu a stat de vorbă cu Pavel Postica, şef adjunct al Efortului de monitorizare Promo-Lex pe care l-a întrebat dacă au înregistrat abateri neregulamentare, în procesul de vot până la această oră.


Pavel Postică: „Sunt unele încălcări pe care noi le calificăm şi ca grave, în special ele se referă la refuzul de a elibera buletine de vot persoanelor care au drept să voteze în localităţile în care urmează să voteze. Comisia Electorală Centrală până la momentul de faţă nu a soluţionat această problemă şi nu a venit cu explicaţiile de rigoare privind articolul 53, aliniat 4 din Codul Electoral, conform căruia persoanele care au şi viză de reşedinţă şi viză de domiciliu pot vota şi la viza de domiciliu. Este o schimbare nouă din iulie 2010, pe care până la momentul de faţă Comisia Electorală Centrală nu a explicat-o organelor electorale. În opinia noastră, aceasta este cea mai gravă problemă care se întâmplă la momentul de faţă.

Evident sunt şi alte încălcări, dar ele sunt izolate - când se admite eliberarea buletinului de vot în baza altor acte decât cele prevăzute de lege. Este o problemă, probabil, tehnică în ceea ce priveşte aplicarea ştampilelor, datorită faptului că buletinul este prea lung, atunci când se aplică ştampila şi când se împătureşte buletinul, ştampila se suprapune, ceea ce duce la invalidarea buletinului”.

Europa Liberă: Dar în regiunea transnistreană ce încălcări aţi depistat?

Pavel Postică: „Intensificarea controalelor, în special la Corjova. Secţia de votare a fost schimbată în satul Cocieri, însă alegătorii din Corjova, într-un fel sau altul, sunt intimidaţi de către posturile de control care se află între aceste două localităţi. Miliţienii sunt mai zeloşi ca de obicei, încearcă să oprească persoanele care merg să voteze. Într-un fel sau altul alegătorii sunt intimidaţi”

Europa Liberă: În acest context, vi se pare plauzibilă acuzaţia unui partid precum că s-ar pregăti fraudarea alegerilor?


Pavel Postică: „Acum este greu de presupus despre fraudare și nu cred că e cazul să vorbim de una în masă a alegerilor. Evident că până diseară mai este mult, evenimentele care au loc ne arată că unele încălcări sunt, totuşi, mai mult tehnice, mai mult de procedură, dar ele sunt”.
XS
SM
MD
LG