Rolul observatorilor străini în alegeri. Deşi nu se ştie deocamdată cîţi anume vor sosi în Moldova pentru a monitoriza acest scrutin parlamentar, unele organizaţii internaţionale şi misiuni diplomatice la Chişinău au anunţat cîteva sute. Sunt create toate conditiile ca scrutinul să se desfăşoare în condiţii democratice și la el să participe cît mai mulţi cetățeni cu drept de vot?, il intreb peVasile Botnaru care e in legatura telefonica directa cu studioul Europei Libere de la Praga.
Dacă acceptăm că observatorii la alegeri sînt un fel de naşi de cununie, atunci e de înţeles de ce sînt de preferat acei care vor fi suficient de indulgenţi, darnici şi discreţi, chiar dacă nu o să le placă rochia miresei. Observatorii din cadrul CSI de regulă sînt cei mai delicați (oare şi de această dată?..). Nu i-am auzit să le fi sărit în ochi nici folosirea resursei admistrative înainte de ziua scrutinului, nici calitatea listelor de alegatori, nici presiunile de la centru.
Misiunile europene au fost ceva mai exigente. Ele au căutat să vadă contextul general, cum funcţionează presa, dacă are sau nu favoriţi, există sau nu un arbitraj local sufficient de îndrăzneţ şi calificat ca să le spună lucrurilor pe nume, cum se impun în timpul campaniei şi în afara ei organele electorale, sînt ele o Cenusareasa sau dimpotrivă şi-au asumat rolul de Zîna albă, adică fără nicio pată de culoare din paleta concurenţilor.
Aş zice că observatorii europeni au ochiul mai ager şi bine antrenat. Numai că işi pun observaţiile în serviete şi spun la unison ca „neregulile nu au fost în masura să influenţeze rezultatele definitive ale alegerilor”. Pot să pariez pe telefonul meu mobil (tot e timpul să îl schimb) ca anume aceasta sentință va fi sonorizată în conferința de presa din ziua de 29 noiembrie. Pentru că mai întîi vor dori să se pună de accord asupra unui raport de sinteză care să dea un diagnostic cît mai exact şi util. Util pentru cine vrea să se vindece, fireşte.
Doamne freşte nu sugerez să se renunţe la naşii din ziua scrutinului. Dimpotrivă, trebui lăsaţi să vină cîţi vor, astfel autorităţile dovedind că nu au ce ascunde, ba din contră, ar fi vrut să afle şi ele unde mai sînt locuri înguste şi cum pot fi recuperate.