Observatorii sugereaza ca grupul tinta de alegatori raman a fi indecisii. Cum poate fi restartat interesul votantului indecis, sau hotărât să rămână acasă, la apropiatele alegeri pentru legislativul moldovean?, a cautat sa afle corespondenta Europei Libere, Liliana Barbarosie.
În timp ce sociologii încearcă să ghicească încotro se vor îndrepta de această dată voturile indecişilor, cota cărora, aşa cum arată ultimul studiu sociologic, s-a stabilizat la cifra de 20 %, oamenii simplu au propriile explicaţii pentru numărul mare de alegători care se hotărăsc pe ultima sută de metri pentru cine să voteze.
Iată motivele invocate de un bărbat între două vârste din Chişinău, care dă impresia de un om absolut hotărât în opţiunea sa de vot: „Puţină informaţie au şi nu se interesează. Mulţi îs indiferenţi. Şi încrederea e mică. S-a dezamăgit lumea în atâtea votări şi nu încredere nici acolo, nici acolo.”
Cine si cum ar putea să-i ajute să se determine?
„Tineretul este o forţă care ar putea duce mai multă cunoştinţă la părinţi, la rude. Lumea la ţară e chinuită. Munceşte din noapte în noapte. Doar tineretul poate face ceva. Trebuie de convins.”
Bărbatul are o sugestie şi pentru partidele sale favorite: „Depinde cum se vor comporta în ultima săptămână. Să fie mai unite. Comuniştii dacă au ceva între ei, nu-i mai ştie nimeni. Da aicea, cum ceva încep să se murdărească unii pe alţii…”
Iar Elena Covali recunoaşte franc că a intrat recent, împreună cu rudele-i, în tagma nehotărâţilor după ce au dezamăgit-o politicile economice ale actualei guvernări: „Nici eu, nici bărbatul meu, nici cunoscuţii nu ştim pentru cine să voteze. Actualii guvernanţi, prin paşii lor prea rapizi, au făcut tot ca să nu-i mai credem. Trebuiau să mai aştepte, să nu ridice preţurile, să fie mai şmecheri. N-au procedat corect nici în raport cu Rusia. Toate dezbaterile sunt în română - şi cu asta greşesc. Şi între ei nu pot împărţi nu ştiu ce. Mi se pare că au făcut tot ca să ne împingă spre comunişti…”
Să explice oamenilor fiecare acţiune şi să se întâlnească cu ei nu doar în timpul campaniilor - aşa ar putea fi rezumate opiniile oamenilor despre ce i-ar putea motiva pe indecişi să meargă la vot pe 28 noiembrie. Mai ales că, aşa cum cred sociologii, votul acestora deseori este determinant pentru soarta campaniilor, mai ales în ultimele scrutine moldoveneşti.