La numai o săptămână şi ceva de la semnarea la Bucureşti a Tratatul cu România privind regimul frontierei de stat, preşedintele interimar Mihai Ghimpu îi contestă, retoric deocamdată, legalitatea şi constituţionalitatea. Ce motive ar avea, cât de justificate, cu ce efect şi ce-ar putea urma - în discuţia cu analistul Eugen Revenco, de la Asociaţia de Politică Externă.
Europa Liberă: Dle Revenco, dacă n-a devenit cumva istoric în sine, tratatul moldo-român privind regimul de frontieră semnat acum mai bine de-o săptămână poate deveni totuşi ca atare prin faptul că un reprezentant al guvernării moldovene – premierul - l-a semnat, iar un altul – şeful interimar al statului - l-a contestat cel puţin retoric drept ilegal şi neconstituţional. Dvs. ca diplomat experimentat – vă amintiţi de ceva similar în crestomaţia diplomatică sau, cel puţin, admiteţi că aşa ceva s-a întâmplat sau se poate întâmpla mai mult sau mai puţin firesc?
Eugen Revenco: S-a vorbit, s-a discutat deja mult despre acest tratat, care în sine, în fond este un document mai mult tehnic, care priveşte preluarea aceleiaşi frontiere cu URSS şi elemente de regim pentru întreţinerea frontierei de stat, şi prevede chestiuni de interacţiune între serviciile de frontieră. Acum, trebuie să recunoaştem că în ultimii 20 de ani acest document s-a discutat prea mult şi a căpătat o încărcătură politică mult prea mare pentru segmentul pe care îl reglementează. De aceea şi a venit în vizorul politicienilor atât de sus, chiar şi, dacă vă amintiţi, în programul de guvernare este prevăzut încheierea acestui tratat, privind regimul de frontieră.
Acum, dacă este să vorbim depsre competenţe, atunci Constituţia, articolul 86, vorbeşte negru pe alb, scrie că această competenţă de a negocia şi încheia tratate interstatale ţine de competenţa preşedintelui. Asta în primul rând. În al doilea rând, este şi Legea cu privire la tratate, care împarte tratatele în trei categorii – interstatale, integuvernamentale şi interdepartamentale. Şi din nou, tratatele interstatale rămân în competenţa preşedintelui care negociază şi le încheie. Iar apoi, mai există încă un element care a scăpat prim-ministrului şi Ministerului de Externe, este consultarea comisiei parlamentare după încheierea negocierilor şi înainte de semnarea tratatului propriu-zis. Iarăşi, cum prevede legea cu privire la tratatele internaţionale, acest element de transparenţă decizională este obligatoriu înainte de semnare. Lucru care nu a fost făcut. De aici apar toate contestaţiile şi discuţiile.
Deci, noi suntem în prezenţa a două... să le spunem aşa... încălcări, dacă îmi este permis, dar chiar sunt încălcări. Un principiu constituţional care ţine de competenţa preşedintelui, care nu a delegat nimănui public această competenţă. Ne amintim că în 2003, preşedintele, prin decret de iniţiere a negocierilor asupra tratatului privind regimul frontierei deja a dispus negocierile, şi-a exercitat competenţa, şi nu a transmis nimănui nici dreptul de a încheia negocierile, nici de a semna propriu-zis tratatul. Din această perspectivă este o problemă. A doua problemă este, cum vă spuneam, procedural şi care ţine de transparenţa decizională şi discutarea la nivel politic deja în Parlament, lucru care nu s-a făcut. Şi al treilea element este nivelul de reprezentare în momentul semnării care a fost oarecum dezechilibrat şi nu cred că ar fi fost o problemă dacă din partea Moldovei venea şi semna acelaşi ministrul de externe.
Europa Liberă: Dle Revenco, iată bucătăria, deci, care ţine de asemenea evenimente. Dar arată totuşi destul de straniu când bucătarul-şef vine după o săptămână după ce s-au produs toate în această bucătărie şi spune că a fost total ignorat cât în acea bucătătrie s-a preparat ceva şi apoi acel ceva a fost aprobat de premier. Cât de firesc este toptuşi să se comunice totuşi atât de dificitar la nivel acelaşi guvernări?
Eugen Revenco: Eu cred că una din funcţiile principale ale negociatorului, şi în acest caz este Ministerul de externe, este să asigure o comunicare în exterior, cu partenerul care negiociază, în acest caz statul român, dar să asigure o comunicare şi o informare suficientă pe interior. În primul rând, cu şeful care are competenţa constituţională şi în acest caz este preşedintele şi într-al doilea rând să fie informat Parlamentul, lucru care am văzut noi că nu s-a întâmplat, spre marele regret. Şi faptul că acest lucru nu a avut loc, a dus la aceste disensiuni care din păcate coincid şi cu campania electorală.
Europa Liberă: Dar, spuneţi-mi, şeful statului, şeful interimar al statului nu putea să se autosesizeze la un moment dat şi să intervină cumva, ci să nu reacţioneze abia după o săptămână şi ceva după ce evenimentul s-a produs cu surle şi trâmbiţe? Sau ţine iarăşi de comportamentul firesc sau mai puţin firesc al fiecărui reprezentant al puterii în acest caz?
Eugen Revenco: Mie mi-i teamă că în asemenea situaţii, dacă judecăm după informaţiilor publice care sunt disponibile, şeful statului în aparenţă acum reacţionează şi nu-şi exercită propriu-zis atribuţia, dar reacţionează la o arogare de competenţe care a avut loc fără acordul lui expres. Or, acest lucru trebuia să se întâmple cu acordul expres al şefului statului.
Europa Liberă: Diplomatic vorbind, cât de elegantă este situaţia în care semnatarea tratatului este salutat de preşedintele comisiei europene, Barosso, de oficialităţile europene în general, de oficialităţile române în sfârşit, ca apoi toţi aceştia să fie declaraţi oarecum de șeful interimar al statului moldovean drept participanţi la un eveniment ilegal şi potrivnic Constituţiei Republicii Moldova? Ca diplomat cum se percepe o astfel de situaţie?
Eugen Revenco: Vedeţi că din câte cunosc eu lucrurile s-au precipitat în ultimele câteva zile şi confirmarea semnării sau nesemnării, din păcate, din partea statului român a venit mult prea greu. Nu vreau să spun că e o scuză suficientă pentru Ministerul de Externe, dar, oricum, statul român îşi are o doză de vină importantă, întrucât lucrurile au fost lămurite încă în martie 2010, urmând a fi determinată doar denumirea - tratat sau acord – şi nivelul de semnare. Or, şapte luni de zile erau suficiente pentru a acorda aceste nuanţe şi nu era necesar să vină Angela Merkel în România şi să pomenească despre necesitatea semnării acestui tratat. Deci, a fost o încărcătură mult prea mare în jurul acestui document oarecum tehnic şi care în mare parte a închis doar un element de simbol sau simbolismul...
Europa Liberă: Autorităţile române susţin că, potrivit jurisprudenţei şi potrivit procedurilor internaţionale, semnarea Tratatului în urmă cu o săptămână nu prezintă nicio problemă. Ce se va întâmpla însă dacă noul legislativ nu va ratifica respectivul tratat?
Eugen Revenco: Eu cred că nu vom avea dificultăţi cu ratificarea tratatului propriu-zis. Dar noi avem o problemă cu respectarea constituţiei noastre interne şi cu respectarea legilor noastre, indiferent de pretext şi încărcătura emoţională care există. Ordinea de drept presupune executarea întocmai a legii şi nu aplicarea lor selectivă sau trasă de urechi cum se mai întâmplă. A se ascunde după Convenţia de la Viena, cu anumite elemente care ar împuternici din partea guvernului nostru nu este corect, pentru că aceiaşi convenţie de la Viena cu privire la drepturile tratatelor prevede şi cazuri de vicii de consimţământ şi să nu riscăm noi să ajungem în asemenea situaţii în cadrul unor contestaţii interne.
Deci, partea română era justificată să creadă, la prima vedere, că prim-ministrul are competenţe suficiente. La prima vedere, dar dacă e să judecăm din punct de vedere constituţional lucrurile stau cu totul astfel în plan intern. Iar asta ar putea duce, nu vreau să spun că va duce, dar ar putea duce în cazul unor anumite contestatii la viciu de consimţământ. Lucru care este nedorit şi nu cred că există vreo forţă politică în Moldova care şi-ar dori să conteste real valabilitatea acestui document, care, iarăşi repet, are mai mult încărcătură mai mare de emoţii decât de substanţă negativă.
Europa Liberă: Dle Revenco, dv. invocaţi acum oarecum vicii de procedură, o ignorare oarecum a Constituţiei, alţii spun că totul a fost încheiat la toţi nasturii şi că există deocamdată doar o opinie în acest sens exprimată de şeful interimar al statului. Cine judecă în ultimă instanţă dacă o acţiune a premierului este sau nu este acuzabilă de anumite greşeli, mai ştiu eu, vicii de procedură ş.a.m.d. ?
Eugen Revenco: Vedeţi că lucrurile stau mult prea la suprafaţa ca să avem nevoie să căutăm încă dreptate într-o instanţă. Este art. 86 al Constituţiei care vorbeşte negru pe alb care este competenţa preşedintelui; doi – este legea cu privire la tratate care spune negru pe alb că înainte de semnare trebuie să fie consultată obligatoriu comisia parlamentară pentru politică externă, ceea ce nu s-a făcut. Apoi, dacă preşedintele nu semnează, atunci el deleagă competenţe cuiva, în oricare formă ar fi ele. Din câte înţeleg, acest lucru din nou nu s-a făcut. Iar dacă e să ajungem, atunci probabil că ar putea să fie chiar şi Curtea Constituţională din R. Moldova, care să se pronunţe asupra competenţelor constituţionale, dacă au fost sau nu au fost arogate de către cineva, de prim-ministru bunăoară sau dacă lucrurile se înscriu în cadrul constituţional. Lucru care nu este bine acum să fie contestat pentru că poate duce la o situaţie foarte jenantă. Şi va fi foarte jenant.
Europa Liberă: Domnule Revenco, vă mulţumim.