Sărata Galbenă din raionul Hînceşti este un sat ca oricare altul din Republica Moldova. Alături de gospodării arătoase, pe ici colea poţi vedea şi cîte o casă neîngrijită sau loturi lăsate în paragină. Oamenii din sat încearcă să mă convingă din răsputeri că nu trîndăvia ar fi la mijloc, ci cu totul altceva.
- „Eu nu ştiu cum să spunem... să spunem lenea sau oamenii muncitori care pot munci de 40 de ani, oameni aşa deştepţi toţi au plecat doar, aproape prin toate satele. Şi-au rămas satele pustii unde-au rămas doar bătrînii. Au rămas doar pensionerii, tineretul la fel pleacă. Nu din cauza asta că-s leneşi. Da n-are, ei o plecat, nu sînt braţe de muncă.”
- „ Noi sîntem harnici dar n-avem susţinere de la conducere, Parlament tot. Nu ne dau posturi de lucru, cum era înainte... lucram, ştiam că trebuie să ieşim la ora 6 din casă să ne ducem la lucru pînă la 6 seara. Lucram, făceam zarplata sau cum se spune moldoveneşte, prinem bine şi dacă te stăruiei să lucrezi primei bine dar dacă acuma nu-i de lucru...”
- „Toate dealurile şed pîrloagă de-atîta că Parlamentul chiar şi statul n-are grijă ... Ei aduc producţia din alte ţări da nu văd că la noi pămîntul şede pîrloagă. Cum aşa?”
- „Tăţi fug săracii, aişea 1000 de lei nu-ţi ajung de mîncare.
Ca să fie mai convingătoare una dintre femei îmi arată spre acea parte a satului unde stau una lîngă alta case proaspăt construite după calapod european.”
- „Femeile sînt tare preţuite moldovence în alte părţi, în Italia, în Portugalia, în alte ţări…”
Bătrînul îmi mărturiseşte cu oarecare regret că, în loc să lucreze pămîntul, tot mai mulţi săteni aleg un ban mai uşor de cîştigat.
Efim Breahnă a lăsat ocupaţia tradiţională a ţăranului pentru negoţ: „Da cum, cu sapa hectarele nu le lucrezi. Trebuie numaidecît tehnică. Da tehnică nu-i, tătă s-o învechit, tăţi o furat-o, o împărţit-o şi ţăranul a rămas cu pămîntul, nu-l poate lucra.”
Matuşa Maria: „Noi lucrăm o bucăţică de pămînt noi nu putem agonisi nică… Iaca să ari, să sameni… da cînd dai să vinzi ceva nu poţi vinde nică. Şi tăt ieftin. Oleacă de poamă anu ista mai era să rămîie pe deal că n-ai nici cui o da, ba plouă, ba una-alta… transport n-am… cu şi să mă duc să culeg… şi-ţi mai trebuie încă cineva…e greu.”
De la mai mulţi locuitori din Sărata Galbenă aud acelaşi lucru: ţăranii au cam rămas în afara reformelor şi oricît de harnici ar fi, fără locuri de muncă n-au cum scăpa de sărăcie.
