Sondajul CBS -AXA, dat publicităţii săptămâna trecută, a trezit numeroase comentarii, speculaţii, nemulţumiri şi chiar proteste. Este o istorie cu care ne-am obişnuit deja. Cei care au ieşit prost au pus la îndoială corectitudinea acestei investigaţii, inclusiv pe temeiul faptului că directorul CBS -AXA ar fi membru marcant al unui partid politic – Partidul Democrat. Trebuie spus însă că atunci când au fost efectuate de organizaţii cu experienţă, consacrate prin colaborarea cu instituţii de profil din străinătate, sondajele au fost în general corecte în Republica Moldova, nu au greşit flagrant. Şi de această dată, sondajul CBS -AXA indică nişte tendinţe ce s-ar cuveni să pună pe gânduri nu numai clasa politică, dar şi pe sociologi, psihologi, istorici, antropologi şi pe oamenii de cultură.
Pornind de la ultima observaţie, vom trece peste procentele rezervate partidelor şi ne vom opri asupra altor indici, neliniştitori, reflectaţi în sondaj. Astfel circa 80 la sută din cei chestionaţi consideră că partidele din Alianţa de guvernământ „se ceartă” prea mult. Mi-e teamă că numeroşi moldoveni înţeleg întru-un mod eronat libertatea de exprimare, pluralismul de opinii, polemicile în cadrul unor emisiuni TV. Populaţia nu pătrunde în esenţa celor discutate, ea sesizează doar învelişul exterior, adică „cearta”, „gâlceava” politicienilor. Dacă după numai un an de guvernare democratică, moldovenii vor în continuare monolog, opinie unică şi… partid unic, atunci avem o mare problemă.
Din categoria aceloraşi deformaţii de percepţie datează şi românofobia cultivată cu o insistenţă diabolică de regimul sovietic şi, ulterior, de guvernarea PCRM în anii 2001-2009. Potrivit sondajului CBS-AXA, 22 la sută dintre respondenţi au sentimente negative faţă de români, de mult mai multă simpatie bucurându-se ruşii şi ucrainenii. Ultimii 20 de ani, în care România şi-a demonstrat cu prisosinţă ataşamentul faţă de cauza europeană a Republicii Moldova, oferind zeci de mii de burse tinerilor, subvenţii şi ajutoare economice nerambursabile instituţiilor din Moldova şi, mai ales, oferind basarabenilor posibilitatea de a circula liber în ţările Uniunii Europene graţie paşaportului românesc – toate aceste lucruri nu reuşesc să impresioneze o populaţie încremenită în prejudecăţi, precum insecta într-un boţ de chihlimbar. Poziţia fruntaşă pe care o ocupă Voronin în topul oamenilor politici, iarăşi, nu poate fi catalogată de oamenii cultivaţi decât ca o ruşine naţională. Vasăzică, efortul administrativ, prestaţia liderilor din Alianţă nu-i mişcă pe moldoveni, majoritatea dintre ei, potrivit sondajului, agreează mai degrabă populismul grosier al şefului comunist, izbucnirile sale vulgare, limbajul rudimentar. Asta spune, desigur, multe despre nivelul general de civilizaţie din Moldova, dar în acelaşi timp ne arată că dezbaterile, dezvăluirile de la centru, făcute pe seama activităţilor liderului comunist şi ale anturajului său, nu au ajuns la ţară, în „Basarabia profundă”, şi această ineficienţă a instituţiilor statului, deficitul de comunicare dintre actuala putere şi cetăţeni s-ar putea să influenţeze în chip malign datele viitorului scrutin.
Sondajele publicate în toiul campaniilor electorale au menirea să determine corecţii de strategie din partea actorilor implicaţi, ele trebuie citite nu atât în litera, cât în spiritul lor, în tendinţele pe care le relevă. Sondajele, ca şi politica în general, lucrează cu percepţii. Una e imaginea pe care o ai despre tine însuţi, despre ceea ce faci ca om politic, şi alta e cât se degajă din ceea ce faci, cât se înţelege din ceea ce crezi tu că eşti. Acest hiatus dintre percepţii şi realităţi e prea mare în Republica Moldova şi oferă o „brazdă mănoasă” manipulatorilor de meserie.
Principala funcţie a unui sondaj credibil este să-i ajute pe conducători să realizeze în ce măsură părerea lor despre sine se apropie de opinia cetăţenilor. Pentru că percepţiile – corecte sau false, nu contează! – modifică realităţile, inclusiv scorurile electorale. Aviz celor interesaţi.
Pornind de la ultima observaţie, vom trece peste procentele rezervate partidelor şi ne vom opri asupra altor indici, neliniştitori, reflectaţi în sondaj. Astfel circa 80 la sută din cei chestionaţi consideră că partidele din Alianţa de guvernământ „se ceartă” prea mult. Mi-e teamă că numeroşi moldoveni înţeleg întru-un mod eronat libertatea de exprimare, pluralismul de opinii, polemicile în cadrul unor emisiuni TV. Populaţia nu pătrunde în esenţa celor discutate, ea sesizează doar învelişul exterior, adică „cearta”, „gâlceava” politicienilor. Dacă după numai un an de guvernare democratică, moldovenii vor în continuare monolog, opinie unică şi… partid unic, atunci avem o mare problemă.
Din categoria aceloraşi deformaţii de percepţie datează şi românofobia cultivată cu o insistenţă diabolică de regimul sovietic şi, ulterior, de guvernarea PCRM în anii 2001-2009. Potrivit sondajului CBS-AXA, 22 la sută dintre respondenţi au sentimente negative faţă de români, de mult mai multă simpatie bucurându-se ruşii şi ucrainenii. Ultimii 20 de ani, în care România şi-a demonstrat cu prisosinţă ataşamentul faţă de cauza europeană a Republicii Moldova, oferind zeci de mii de burse tinerilor, subvenţii şi ajutoare economice nerambursabile instituţiilor din Moldova şi, mai ales, oferind basarabenilor posibilitatea de a circula liber în ţările Uniunii Europene graţie paşaportului românesc – toate aceste lucruri nu reuşesc să impresioneze o populaţie încremenită în prejudecăţi, precum insecta într-un boţ de chihlimbar. Poziţia fruntaşă pe care o ocupă Voronin în topul oamenilor politici, iarăşi, nu poate fi catalogată de oamenii cultivaţi decât ca o ruşine naţională. Vasăzică, efortul administrativ, prestaţia liderilor din Alianţă nu-i mişcă pe moldoveni, majoritatea dintre ei, potrivit sondajului, agreează mai degrabă populismul grosier al şefului comunist, izbucnirile sale vulgare, limbajul rudimentar. Asta spune, desigur, multe despre nivelul general de civilizaţie din Moldova, dar în acelaşi timp ne arată că dezbaterile, dezvăluirile de la centru, făcute pe seama activităţilor liderului comunist şi ale anturajului său, nu au ajuns la ţară, în „Basarabia profundă”, şi această ineficienţă a instituţiilor statului, deficitul de comunicare dintre actuala putere şi cetăţeni s-ar putea să influenţeze în chip malign datele viitorului scrutin.
Sondajele publicate în toiul campaniilor electorale au menirea să determine corecţii de strategie din partea actorilor implicaţi, ele trebuie citite nu atât în litera, cât în spiritul lor, în tendinţele pe care le relevă. Sondajele, ca şi politica în general, lucrează cu percepţii. Una e imaginea pe care o ai despre tine însuţi, despre ceea ce faci ca om politic, şi alta e cât se degajă din ceea ce faci, cât se înţelege din ceea ce crezi tu că eşti. Acest hiatus dintre percepţii şi realităţi e prea mare în Republica Moldova şi oferă o „brazdă mănoasă” manipulatorilor de meserie.
Principala funcţie a unui sondaj credibil este să-i ajute pe conducători să realizeze în ce măsură părerea lor despre sine se apropie de opinia cetăţenilor. Pentru că percepţiile – corecte sau false, nu contează! – modifică realităţile, inclusiv scorurile electorale. Aviz celor interesaţi.
