Se zice ca printre efectele votului obligatoriu ar fi cresterea procentului de votanti si schimbarea focalizarii campaniei electorale spre electoratul indecis, care in statele cu vot obligatoriu are o mai mare influenta, putand decide soarta alegerilor. Ar dori, oare, moldovenii ca votul lor sa fie obligatoriu?, il intreb pe Vasile Botnaru, care e in legatura telefonica directa cu studioul Europei Libere de la Praga.
Nici lapte nu beau, dar nici cu vaca nu mă duc! Asta spune un proverb pentru care ruşii au un echivalent şi mai nostim – „nazlo mame otmoroju uşi!” Cam astfel ar fi de tălmacit îndărătnicia cu care oamenii îşi apără dreptul lor inviolabil de a decide dacă să participle sau nu la votarea deputaţilor. Chiar dacă urmare a absenteismului se aleg cu un Parlament ce „ii nemultumeşte pentru că îi nedreptăţeşte” (de îndată ce văd un microfon oamenii asta vor să spună, nu am auzit barem o voce care să laude deputaţii).
Din răspunsurile pe care le-am adunat la Piaţa agricola angro din capitală - unde se întîlnesc două eşantioane sociologice, adică ţăranii vînzători cu orăşenii cumpărători - am dedus că şi pentru unii, şi pentru alţii (Soiuz-Apollon) democraţia înseamnă „fac ce vreau!” şi mai puţin „eu ma fac responsabil şi eu de ceea ce se întîmpla în stat prin urmare trebuie să îl votez pe cel mai bun pentru primărie, raion sau Parlament”.
Cine, cind şi cum a reuşit să substituie definiţiile e de discutat. Cert este că singurul leac pentru dezgustul pe care il provoacă alteori/uneori/deseori politicienii este participarea masivă a cetaţenilor la alegerea acestor politicieni, la scoaterea lor în faţa clasei. Altfel nu se poate. Or, politica însăşi este de neanulat. Cel puţin pînă Dumnezeu nu s-o gindi să-şi restarteze computerul, cum spunea aseara la Jurnal TV „excentricul” părinte misionar Kurayev.
