Linkuri accesibilitate

„Trebuie explicaţie la norod”


Moldova - Pîrjolteni village, Aug2009
Moldova - Pîrjolteni village, Aug2009

Electorale, cu microfonul Europei Libere la Pîrjolteni, r. Călărași.


La Pîrjolteni, raionul Călăraşi, am zabovit un pic cu microfonul lângă alimenatară, aici unde localnicii nu ezită să discute şi despre alegeri. În mulţime îmi atrage atenţia un om mai în vârstă care pare să fie cel mai iniţiat în ale politicii. Afanasie Adam nu pune la îndoială că viitorul Parlament va avea aceeaşi configuraţie şi că cele patru partide ale Alianţei se vor uni din nou pentru a alege un preşedinte şi, de această dată, chiar vor reuşi.

- „Dacă vor fi mai mulţi deputaţi din Alianţă oricum au să acumuleze cele 61 de voturi, nu?”

Europa Liberă: Credeţi că un partid din Alianţă ar putea, după alegeri, să facă coaliţie cu Partidul Comuniştilor?

Afanasie Adam: „Nu ştiu. Dl Lupu-i cam şovăitor, să nu cumva să se întoarcă înapoi. El a fost la putere cu Voronin şi poftim, deodată s-au despărţit. Ceva pe ei i-a muşcat rău, ceva nu au putut împărţi”.

Despre posibile coaliţii în viitorul parlament îl întreb şi pe Mihai Gotcă: „Parlamentul, sunt ferm convins, va fi condus de Alianţă, numai eu mă tem de Lupu şi să nu facă o prostie să treacă cu comuniştii. De la el poti să te aştepţi pentru că e un om care ştie a spăla creierii la alţii. Unica ieşire din situaţie e să fie el preşedinte, dacă nu, el trece cu partidul comuniştilor şi face coaliţie sută la sută, fără niciun fel de discuţie”

Văzând că cei de afară sunt pro-Alianţă, mătuşa Andriana Beşelea îmi face semn să intru în magazinul de produse alimentare ca să-şi spună şi ea punctul de vedere: „Toţi care sunt acum la putere, toţi o fost cu comuniştii. Chiar dacă nu au să fie iar comuniştii, nu au să fie, dar de ce îi scuipă, de ce îi ocărăsc? Au mâncat şi ei pâine cu dânşii. Nu-i drept?

Vine cu o replica vânzătoarea Ecaterina Beşelea: „Da. O mâncat pâine, dar de ce pensionerii se duc acum şi iau toate compensaţiile de la domnul Filat? Doar comuniştii, cândva, nu le-o dat niciun ajutor”.

Andriana Beşelea: „Au dat, au mărit şi comuniştii pensia”.

În discuţie intră moş Afanasie Adam care, deşi susţine făţiş partidele democrate, nu ezita sa le certe:
„Trebuie explicaţie la norod. La noi nu umblă cu agitaţia prin sate, să lămurească lumii. Dar comuniştii umblă, fac agitaţie, lămuresc, amăgesc diferite lucruri, dar din partea liberalilor nu face nimeni agitaţie ca să votăm. Mai pe scurt, norodul nostru nu-i informat cu nimic şi cu asta au să piardă partidele”.
XS
SM
MD
LG