După cel de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a impus prin forţa armelor regimuri comuniste în statele Europei Centrale şi de Est. Instaurarea comunismului în aceste state, ca şi în teritoriile fostului imperiu ţarist după 1917, a avut loc prin asasinate în masă, deportări şi înfometări ale unor largi categorii de populaţie.
În Ungaria înainte de război, partidul comunist era unul neînsemnat, ca şi în alte state din regiune. După 1945 însă, cu ajutor sovietic, comuniştii locali îşi impun monopolul asupra puterii în stat.
Moartea lui Stalin în martie 1953 şi, mai ales, condamnarea cultului personalităţii de către Hruşciov în februarie 1956 a creat o fisură importantă în lagărul comunist. Ungurii au fost poporul care au luat foarte în serios destalinizarea şi au iniţiat o vastă campanie de marginalizare a liderilor locali asociaţi cu vremurile staliniste şi cu teroarea care a însoţit-o. În locul lui Mátyás Rákosi, în fruntea partidului este numit Ernö Gerö, iar premier este promovat un lider perceput drept unul care va aduce schimbarea, Imre Nagy.
Evenimentele se precipită la sfârşitul lui octombrie 1956, când o demonstraţie în masă de solidarizare cu polonezii şi noul lor lider naţional, Gomułka, provoacă radicalizarea revendicărilor de liberalizare a regimului. Hruşciov se gândiseră atunci să introducă armata în Budapesta, dar până la urmă s-a ajuns la un compromis. János Kádár, represat anterior de Rákosi, devine noul lider al partidului.
La începutul lui noiembrie 1956, Imre Nagy şovăie între poziţia de leninist loial şi programul radical al intelectualilor, care cer desprinderea totală de Uniunea Sovietică, prin ieşirea din Pactului Tratatului de la Varşovia şi instaurarea unei democraţii parlamentare pluraliste. De data aceasta, conducerea sovietică este decisă să acţioneze, unul dintre cei care promovează insistent ideea fiind ambasadorul sovietic la Budapesta Iuri Andropov, viitorul şef al KGB-ului.
Operaţiunea „Vihr’”, în română ‘Vârtejul’, începe pe 4 noiembrie la ora 4 dimineaţa, când trupele sovietice intră în capitală. Pentru început, Imre Nagy este decis să opună rezistenţă şi vorbeşte la ora 6 dimineaţa la radioul liber Kossuth. El este explicit în a cere lumii libere ajutor şi condamnă atacul sovietic ca unul îndreptat împotriva unui guvern legitim şi democratic. Moscovei însă nu-i pasă, poziţia sa fiind susţinută şi de chinezi care, cu ceva vreme înainte, îl susţinuse pe Nagy în măsura în care acesta sprijinea o cale naţională de construcţie a comunismului. Occidentul, la rândul său, este preocupat de invazia franco-britanică în Egipt, susţinută şi de Israel, şi nici nu avea de gând să intervină. Faţă de teritoriile comunizate imediat după cel de-al doilea război mondial, doctrina Truman era una defensivă, nu ofensivă.
La ora 8 în dimineaţa zilei de 4 noiembrie, tancurile sovietice ajunseră în faţa Parlamentului, care se întrunise în şedinţă extraordinară. Revoluţionarii unguri opun rezistenţă, înarmându-se din timp cu muniţii. La început sunt doar câteva sute, dar în câteva ore numărul lor se ridică la mii de oameni, unii dintre aceştia fiind chiar militari unguri care treceau de partea revoluţiei. Rezistenţa a fost una eroică, peste o mie de soldaţi sovietici fiind ucişi de gloanţele insurgenţilor.
Ştiind ce-l aşteaptă, Nagy se refugiază la ambasada Iugoslaviei. Un alt lider al revoluţiei ungare, cardinalul Mindszenty îşi găseşte adăpost la legaţia Statelor Unite, unde va fi găzduit timp de 15 ani. Nagy are însă un alt destin. A fost deportat în România, de unde a fost extrădat sovieticilor, care îl execută în iunie 1958. Moscova a dat de înţeles că asemenea acte de „trădare” nu vor fi tolerate.
Printre soldaţii sovietici care au invadat Budapesta în dimineaţa zilei de 4 noiembrie 1956 au fost şi moldoveni. Ei vor fi obligaţi să nu sufle o vorbă nimănui despre experienţa lor, primind în schimb drepturi comparabile cu cele ale veteranilor celui de-al doilea război mondial. Printre privilegiile de care s-au bucurat aceştia, era şi acela de a cumpăra un automobil în afara rândului. În cazul în care dispuneau de bani suficienţi pentru aşa ceva, astfel că de regulă ei ofereau contra plată acest privilegiu altora.
