Noi milioneri în sat nu avem

Răspunzând la întrebarea „De ce vă este frică cel mai mult, atunci când vă gândiţi la viitorul ţării dvs.?”, 13% dintre participanţii la sondaj dat azi publicitatii au spus că se tem de sărăcie. Corespondenta Europei Libere, Lucia Diaconu, a cautat sa afle cum percep saracia alegatorii din mediul rural.

La Condriţa poţi număra pe degete oamenii care au un loc de muncă, îmi spune Emilia, o femeie de 55 de ani care tocmai ieşise din magazin. Marea parte a locuitorilor îşi cîştigă existenţa vînzînd ciuperci pe marginea şoselei Poltava, care trece cam la 5 km de sat.

- Dacă n-ar şi pădurea asta, n-ar şi o şiuparcă, una, alta, noi dacă n-avem zarplată...
- Dacă nu plouă şi nu sînt ciuperci în pădure lumea foarte greu trăieşte, foarte greu...- intră în vorbă o consăteancă.
- Iaca uite mă costă 50 de lei iaca asta aproape. Da cît de greu să fac... Poate în alte părţi e mai uşor, dar la noi la Condriţa e foarte greu. Noi milioneri în sat nu avem.

Europa Liberă: Dar văd iată case noi prin Condriţa...

- Dacă-i frumoasă casa înseamnă că el e plecat undeva şi face altfel capica, dar majoritatea...
- Dacă nu se duceau noi muream de foame aici. Pe lîngă dînşii trăim şi noi.

În căutarea unui trai mai bun ţăranii din Condriţa au ajuns chiar şi în Kamceatka, îmi povestesc femeile din localitate. Vasile Coton este unul dintre cei care şi-au găsit un rost în satul de baştină. Ca să scape de sărăcie, bărbatul şi-a înfiripat o seră în care cultivă legume de vînzare. Nu se crede nici pe departe înstărit, dar cel puţin îşi poate hrăni familia, spre deosebire de mulţi consăteni de-ai săi.

Vasile Coton: „Ei nu-şi permit mai nică. Ei au salariu mic, ce să-şi permită. Mai tăţi, 90 %.

- Da care are salariu? De lucru nu-i…

Vasile Coton: Nu lucrează mai tăţi... Ei ce-au făcut o kapikă, au vîndut acolo un fruct, o legumă sau o pasăre, un animal, s-au dus şi-au cumpărat acolo o haină sau comunalele să plătească şi gata, s-o închis tot. Ca să facă să se ducă undeva la odihnă sau la sanatoriu - da unde, doamne fereşte, am uitat de-amu de cînd, de 20-30 de ani în urmă.

Unii săteni, printre care şi Nina îşi varsă mînia pe guvernanţi.

Nina: Conducerea nu-i ca lumea. De asta şi-o ajuns aşa ţara. Asta-i leafă? Ei primesc în Parlament cît 20 de mii, da noi cît primim – o mie? Da o mie trebuie să munceşti… Soţu-i invalid de grupa a doua şi primeşte 460 cu tot cu transport, adică 400 pensia şi 60 pe transport. Şi iacă cu aiştia bani trăim.

O altă femeie spune: Statu-i vinovat, ei nu ne ajută cu nimic.

Femeia este însă contrazisă de Vasile, bărbatul cu sera.

Vasile: Dacă eram oleacă mai mintioşi… Noi n-avem pe cine alege în primul rînd şi-amu în ziua de azi n-avem pe cine alege – un preşedinte sau un parlament. Aşa să luăm sincer, greu tare de ales. Şi n-avem, oamenii n-au încredere... se tem...

Europa Liberă: Şi-atunci cum scăpăm de sărăcie? Poate trebuie să muncim mai cu spor?

- Unde să muncim? Unde? Uzina de tractoare nu lucrează, uzina de reparat maşini care ZIL făcea motoare nu lucrează…
- Ei şi ce dac-o să muncesc, o să-mi deie mie o mie de lei sau o mie trei sute, care nici nu-mi ajunge să plătesc comunalele şi mai departe ce să fac eu… Nu-i plătită munca cumsecade, scuză-mă, nu-i plătită...

Ţăranii din Condriţa au încercat să mă convingă că nu se feresc de muncă, doar că şi-ar dori ca şi politicienii să nu-i lase de izbelişte după alegeri, să deschidă mai multe locuri de muncă după cum promit în campanii şi să stîrpească corupţia, care-ar fi după părerea locuitorilor din Condriţa, mama tuturor relelor.

Vasile Coton: Ca să deschid o afacere eu o să am probleme mari... Tot merge iaca-aşa... să dai, să dai, na, na – şi pe urmă s-o stopat tăt şi nu ţi-ai făcut nică. Şi-ai pierdut banii ăştia, şi s-o dus şi gata – ai rămas iară... E legat tot cu corupţia...