Perioada cea mai dramatică din existenţa Uniunii Scriitorilor moldoveni o putem localiza în răstimpul sovietic. Cu precădere la sfîrşitul anilor 30 şi 40 ai secolului trecut literaţii moldoveni au avut cel mai mult de tras. Măgăreaţa a căzut mai ales peste un număr foarte mare de prozatori şi poeţi transnistreni care au fost împuşcaţi peste noapte.
Paradoxul e că Dumitru Milev, Toader Mălai sau Nistor Cabac au fost trimişi în faţa plutonului de execuţie fără să aibă vreo vină faţă de regimul sovietic, întrucît aceştia credeau sincer în idealurile comunismului. Ba mai mult decît atît, o mare parte dintre ei erau şi nişte zeloşi propagandişti, iar multe dintre povestirile lui Dumitru Milev erau antinomice, opunînd ţăranul basarabean care o ducea foarte rău pentru că din seul lui trăiau moşierii români ţăranului transnistrean care trăia foarte bine pentru că muncea în Uniunea Sovietică.
În pica nenumăratelor merite ale lui Milev faţă de ideologia comunistă, acesta a fost mitraliat cu singe rece, deopotrivă cu foarte mulţi dintre colegii săi, deşi, repet, nici unul dintre aceşti scriitori nu a pus la îndoială nici măcar pentru o clipă justeţea cauzei comuniste, nici măcar în somn. Dar autorităţile sovietice nu au mai stat să mai dezlege iţele şi i-au trimis la ghilotină.
Plecînd de la creaţiile acestor scriitori, acum cîţiva ani actorul Andrei Sochircă a reuşit să pună în scenă un spectacol tulburător. Ascultîndu-le poeziile, îţi dai seama că acestea erau culmea servilismului politic. Mai jos de atît chiar nu mai aveai unde să-ţi pleci capul. Cu atît mai inexplicabilă şi absurdă e soarta pe care au avut-o.
O perioadă la fel de sîngeroasă a fost şi cea de după ocuparea Basarabiei, cînd o mare parte dintre literaţii care nu au întors-o din şurub au fost trimişi la plimbare în îndepărtata Siberie.
După moartea lui Stalin, politrucii vremii şi-au scos pistolul din buzunar şi l-au băgat în sertar. Marele lor pariu din acele timpuri era să transforme Uniunea Scriitorilor într-un instrument de control asupra literaţilor şi într-un mijloc de propagandă sovietică.
Cam după 1987 încolo, la Uniunea Scriitorilor s-a întors roata şi această organizaţie s-a situat în fruntea mişcării de eliberare naţională. Dar după ce Republica Moldova şi-a cîştigat independenţa, societatea literaţilor a început, din aproape în aproape, să-şi cam irosească prestigiul şi autoritatea, astfel încît, la momentul de faţă, marea sa problemă este una identitară. Pentru că timpurile s-au schimbat radical, se impune ca şi Uniunea Scriitorilor să-şi găsească sau să-şi inventeze o nouă identitate.
Paradoxul e că Dumitru Milev, Toader Mălai sau Nistor Cabac au fost trimişi în faţa plutonului de execuţie fără să aibă vreo vină faţă de regimul sovietic, întrucît aceştia credeau sincer în idealurile comunismului. Ba mai mult decît atît, o mare parte dintre ei erau şi nişte zeloşi propagandişti, iar multe dintre povestirile lui Dumitru Milev erau antinomice, opunînd ţăranul basarabean care o ducea foarte rău pentru că din seul lui trăiau moşierii români ţăranului transnistrean care trăia foarte bine pentru că muncea în Uniunea Sovietică.
În pica nenumăratelor merite ale lui Milev faţă de ideologia comunistă, acesta a fost mitraliat cu singe rece, deopotrivă cu foarte mulţi dintre colegii săi, deşi, repet, nici unul dintre aceşti scriitori nu a pus la îndoială nici măcar pentru o clipă justeţea cauzei comuniste, nici măcar în somn. Dar autorităţile sovietice nu au mai stat să mai dezlege iţele şi i-au trimis la ghilotină.
Plecînd de la creaţiile acestor scriitori, acum cîţiva ani actorul Andrei Sochircă a reuşit să pună în scenă un spectacol tulburător. Ascultîndu-le poeziile, îţi dai seama că acestea erau culmea servilismului politic. Mai jos de atît chiar nu mai aveai unde să-ţi pleci capul. Cu atît mai inexplicabilă şi absurdă e soarta pe care au avut-o.
O perioadă la fel de sîngeroasă a fost şi cea de după ocuparea Basarabiei, cînd o mare parte dintre literaţii care nu au întors-o din şurub au fost trimişi la plimbare în îndepărtata Siberie.
După moartea lui Stalin, politrucii vremii şi-au scos pistolul din buzunar şi l-au băgat în sertar. Marele lor pariu din acele timpuri era să transforme Uniunea Scriitorilor într-un instrument de control asupra literaţilor şi într-un mijloc de propagandă sovietică.
Cam după 1987 încolo, la Uniunea Scriitorilor s-a întors roata şi această organizaţie s-a situat în fruntea mişcării de eliberare naţională. Dar după ce Republica Moldova şi-a cîştigat independenţa, societatea literaţilor a început, din aproape în aproape, să-şi cam irosească prestigiul şi autoritatea, astfel încît, la momentul de faţă, marea sa problemă este una identitară. Pentru că timpurile s-au schimbat radical, se impune ca şi Uniunea Scriitorilor să-şi găsească sau să-şi inventeze o nouă identitate.
