18 septembrie 1990 - publicarea broşurii lui Soljeniţân „Cum sa reconstruim Rusia”
Spre sfârşitul anilor 1980 numeroşi autori şi societatea sovietică în ansamblu se îngrijorează asupra viitorului URSS. Puţini prevăd sfârşitul statului sovietic, dar mulţi înţeleg şi admit criza iremediabilă a ideologiei comuniste. Printre intelectualii de marcă care sugerează un anumit scenariu care trebuie urmat de URSS şi în special Rusia este şi Alexandr Soljeniţân. Cunoscut iniţial datorită nuvelei „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” publicată în 1962 prin consimţământul personal al lui Hruşciov, Soljeniţân avea să obţină faimă graţie romanului „Arhipelagul Gulag”, pentru care i se acordă Premiul Nobel pentru literatură în 1970. Este expulzat din URSS în 1974, fiind învinuit de „agitaţie antisovietică” şi „trădare de patrie”.
Fiind încă în America, el scrie în iulie 1990 o broşură întitulată „Cum să reconstruim Rusia”, publicată în 18 septembrie şi discutată pe larg în toată Uniunea, inclusiv în Moldova. În primul rând, autorul reiterează ideile sale faţă de sistemul comunist şi deplânge soarta care s-a abătut asupra poporului rus şi a atâtor popoare după revoluţia bolşevică din 1917. Mai exact, Soljeniţân consideră că toate nenorocirile s-au început după revoluţia din februarie 1917 când a fost abolită monarhia, el îmbrăţişând convingeri monarhiste şi mesianice cu privire la destinul istoric al Rusiei. Nu aprobă însă imperialismul, fie de factură ţaristă sau sovietică. Rusia, crede el, nu are resurse, nici materiale nici spirituale, necesare pentru asimilarea periferiilor neruse, din contră, această ambiţie vlăguieşte nucleul naţional rusesc. Mai mult, Alexandr Isakovici spune răspicat că ruşii nu au nevoie de imperiu deoarece acesta nu îi face mai puternici, ci reprezintă drumul direct spre pierzanie. Drept exemplu invocă Japonia care abia după ce a renunţat la ambiţiile sale de mare putere mondială a reuşit să construiască o economie dezvoltată şi o societate prosperă. O altă pildă istorică încă şi mai moralizatoare în sensul bun al cuvântului este cea a Germaniei occidentale de după 1945. Numai după ce a trecut printr-un catharsis – purificare morală – au reuşit nemţii să edifice un sistem economic performant.
Aici Soljeniţân sugerează explicit calea care trebuie urmată de Rusia aflată în acel moment la răspântie – anume că ieşirea din comunism şi crearea unei Rusii prospere trebuie să treacă printr-un ritual de condamnare a comunismului şi a responsabililor crimelor perpetrate. Sunt menţionate şi consecinţele dezastruoase ale războiului germano-sovietic asupra fiinţei naţionale ruseşti, disidentul rus opinând că nu trebuie numit „de apărare a patriei” un război care a dus la pierderea a 30 de milioane de concetăţeni şi a consolidat regimul despotic comunist. Aici Soljeniţân a atacat un mit fundamental al statului sovietic alimentat şi astăzi în Rusia post-comunistă de noua elită politică care a reanimat imperialismul ca politică de stat în teritoriile fostei Uniuni Sovietice.
În Moldova, textul seminal al lui Soljeniţân a stârnit un viu interes datorită acestor idei sincere exprimate de o personalitate respectată pentru meritele sale în condamnarea imperialismului rusesc, dar şi în dinamitarea fundamentelor orânduirii comuniste şi demascarea crimelor în masă sovietice. A fost foarte preţuit la Chişinău şi pentru că a admis, un an mai devreme de cele întâmplate, independenţa Republicii Moldova. El a acceptat chiar dreptul moldovenilor de a se uni cu România, dacă aceştia sunt atraşi de o asemenea perspectivă. Anume aşa vedea lucrurile din America marele scriitor şi intelectual rus. Apariţia conflictului transnistrean şi alte evoluţii externe şi interne din perioada ulterioară au zădărnicit însă traiectoria sugerată de Soljeniţân în privinţa viitorului Republicii Moldova.
Spre sfârşitul anilor 1980 numeroşi autori şi societatea sovietică în ansamblu se îngrijorează asupra viitorului URSS. Puţini prevăd sfârşitul statului sovietic, dar mulţi înţeleg şi admit criza iremediabilă a ideologiei comuniste. Printre intelectualii de marcă care sugerează un anumit scenariu care trebuie urmat de URSS şi în special Rusia este şi Alexandr Soljeniţân. Cunoscut iniţial datorită nuvelei „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” publicată în 1962 prin consimţământul personal al lui Hruşciov, Soljeniţân avea să obţină faimă graţie romanului „Arhipelagul Gulag”, pentru care i se acordă Premiul Nobel pentru literatură în 1970. Este expulzat din URSS în 1974, fiind învinuit de „agitaţie antisovietică” şi „trădare de patrie”.
Fiind încă în America, el scrie în iulie 1990 o broşură întitulată „Cum să reconstruim Rusia”, publicată în 18 septembrie şi discutată pe larg în toată Uniunea, inclusiv în Moldova. În primul rând, autorul reiterează ideile sale faţă de sistemul comunist şi deplânge soarta care s-a abătut asupra poporului rus şi a atâtor popoare după revoluţia bolşevică din 1917. Mai exact, Soljeniţân consideră că toate nenorocirile s-au început după revoluţia din februarie 1917 când a fost abolită monarhia, el îmbrăţişând convingeri monarhiste şi mesianice cu privire la destinul istoric al Rusiei. Nu aprobă însă imperialismul, fie de factură ţaristă sau sovietică. Rusia, crede el, nu are resurse, nici materiale nici spirituale, necesare pentru asimilarea periferiilor neruse, din contră, această ambiţie vlăguieşte nucleul naţional rusesc. Mai mult, Alexandr Isakovici spune răspicat că ruşii nu au nevoie de imperiu deoarece acesta nu îi face mai puternici, ci reprezintă drumul direct spre pierzanie. Drept exemplu invocă Japonia care abia după ce a renunţat la ambiţiile sale de mare putere mondială a reuşit să construiască o economie dezvoltată şi o societate prosperă. O altă pildă istorică încă şi mai moralizatoare în sensul bun al cuvântului este cea a Germaniei occidentale de după 1945. Numai după ce a trecut printr-un catharsis – purificare morală – au reuşit nemţii să edifice un sistem economic performant.
Aici Soljeniţân sugerează explicit calea care trebuie urmată de Rusia aflată în acel moment la răspântie – anume că ieşirea din comunism şi crearea unei Rusii prospere trebuie să treacă printr-un ritual de condamnare a comunismului şi a responsabililor crimelor perpetrate. Sunt menţionate şi consecinţele dezastruoase ale războiului germano-sovietic asupra fiinţei naţionale ruseşti, disidentul rus opinând că nu trebuie numit „de apărare a patriei” un război care a dus la pierderea a 30 de milioane de concetăţeni şi a consolidat regimul despotic comunist. Aici Soljeniţân a atacat un mit fundamental al statului sovietic alimentat şi astăzi în Rusia post-comunistă de noua elită politică care a reanimat imperialismul ca politică de stat în teritoriile fostei Uniuni Sovietice.
În Moldova, textul seminal al lui Soljeniţân a stârnit un viu interes datorită acestor idei sincere exprimate de o personalitate respectată pentru meritele sale în condamnarea imperialismului rusesc, dar şi în dinamitarea fundamentelor orânduirii comuniste şi demascarea crimelor în masă sovietice. A fost foarte preţuit la Chişinău şi pentru că a admis, un an mai devreme de cele întâmplate, independenţa Republicii Moldova. El a acceptat chiar dreptul moldovenilor de a se uni cu România, dacă aceştia sunt atraşi de o asemenea perspectivă. Anume aşa vedea lucrurile din America marele scriitor şi intelectual rus. Apariţia conflictului transnistrean şi alte evoluţii externe şi interne din perioada ulterioară au zădărnicit însă traiectoria sugerată de Soljeniţân în privinţa viitorului Republicii Moldova.
