Linkuri accesibilitate

13.09 - București: Raport al Comisiei parlamentare asupra prăbușirii FNI.


Analiştii se declară dezamăgiţi de raportul care, în opinia lor, nu răspunde la câteva întrebări esențiale: unde s-au dus banii de la FNI, cine este vinovat de dezastrul financiar.


13 septembrie 2000

Actualitatea.
(Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Radu Stănescu).

Raport al Comisiei parlamentare supra prăbușirii FNI.

Comisia parlamentară însărcinată să analizeze căderea Fondului Naţional de Investiţii şi-a încheiat, aparent , ancheta. Excesiv de politizat în concluziile sale, raportul riscă să nu aibă nici măcar valoarea de recomandare, în condiţiile în care nu este semnat decât de câţiva membri ai comisiei.

Preşedintele comisiei, democratul Alexandru Sassu, este bănuit că fără a se fi consultat cu membri comisiei, i-a scos principali vinovaţi de prăbuşirea FNI în raport pe fostul preşedinte al Băncii naţionale, Mugur Isărescu, pe ministrul de finanţe Decebal Traian Remeş, fost PNL, pe ministrul liberal al justiţiei Valeriu Stoica, pe fostul director al CEC-ului, ţărănistul Petrovici, etc. Personalitaţă şi partide cu care democraţii se află în competiţiei electorală directă.

Ministerul de justiţie este criticat că CEC a făcut, sub oblăduirea lui, investiţii în FNI. La fel, Banca naţională este criticată că nu a controlat CEC şi Banca Agricolă. Analiştii consultaţi de Europa Liberă se declară dezamăgiţi de raportul parlamentar, care în opinia lor nu răspunde la câteva întrebări de bază: unde s-au dus banii de la FNI, cine este vinovat de dezastrul financiar şi cum ar putea fi despăgubiţi participanţii în această piramidă financiară.
XS
SM
MD
LG