Linkuri accesibilitate

Dreptul la identitate


Într-o ţară cu populaţia adunată pe o palmă de pământ există oameni lăsaţi de izbelişte ca într-un deşert.

La prima vedere pare a fi inimaginabil ca în condiţiile de astăzi să existe copii fără acte de identitate. Aflaţi că aşa ceva se întâmplă chiar în Republica Moldova. Şi nimeni nu poate spune dacă sunt mulţi sau puţini, pentru că sunt în afara evidenţelor, prin urmare, nu beneficiază nici de asistenţă medicală şi nici de alocaţii sociale. Dincolo de faptul că aceşti copii sunt privaţi de beneficiile elementare ale socializării, ei riscă să devină victime ale violenţei sau ţinte ale reţelelor de traficanţi de fiinţe umane.

Elena Chitoroagă
De cele mai dese ori copiii fără certificate de naştere sunt depistaţi abia atunci când trebuie să meargă la şcoală, spune Elena Chitoroagă, specialist la Asistenţa Socială din Călăraşi: “Copilul a ajuns la vârsta de şapte ani şi nu este documentat, dar trebuie să meargă la şcoală”.

Veruţa, o fetiţă de şapte ani, este unul din cei 5 copii din raionul Călăraşi, care nu au certificate de naştere. Copila a fost abandonată la naştere şi de atunci se află în grija străbunicii. Anul acesta fata a mers la şcoală, chiar dacă nu avea acte, datorită implicării asistentei sociale din localitate, Angela Popescu, care de un an încearcă să-i perfecteze actele: “Am mers la asistenţa socială din raion, apoi la oficiul stării civile şi în judecată ca să putem să perfectăm documentele. Am fost respinşi din cauză că fetiţa este născută în regiunea transnistreană.”

Chiar dacă a primit un mic ajutor de la stat, Veruta nu are geantă, haine pentru şcoală şi nici rechizitele necesare, pentru că din pensia străbunicii Ana abia dacă reuşesc să procure de ale gurii. Iar bătrâna îşi educă strănepoata, după cum spune ea: “pe unde cu bătaie, pe unde fără bătaie”: „Pensia e 460 de lei. Asta-i pensie? Mâncăm şi noi ce dă Dumnezeu” - I-aţi luat caiete, cărţi? – „De unde să-i iau , ca n-am pe ce-i lua. Geantă? S-a duce şi cu o torbă. De unde să iau 300 de lei pentru geantă? - N-a fost la grădiniţă? - „Nu, că n-a avut „mitrică” (n.r. adeverinţă de naştere)”.

Elena Chitoroagă de la Asistenţa Socială din Călăraşi se arată îngrijorată de faptul că aceşti copii care nu au acte şi nu sunt în evidenţa instituţiilor statului pot fi scoşi din ţară pe căi ilegale sau cu acte false şi nimeni n-o să-i caute, pentru că nu sunt înregistraţi:

Elena Chitoroaga: „Cu ani în urmă un copil fără acte a fost traficat în Federaţia Rusă. Ulterior a fost repatriat din Federaţia Rusă şi acum se află în familia mamei”.

Convenţia pentru Drepturile Copilului stipulează că „un copil este înregistrat din momentul naşterii sale şi are, din acel moment, dreptul la un nume”. Această formulare fără echivoc constituie o obligaţie pentru toate statele, între care şi R. Moldova, care au ratificat Convenţia, şi impune respectarea şi protejarea acestui drept.

Cu toate acestea, numărul copiilor şi chiar al persoanelor mature care nu au putut beneficia de dreptul de a avea o identitate nu se cunoaşte de nici o autoritate statală din Republica Moldova. La nivel oficial, această problemă nu există. Şi nici în statisticile internaţionale nu se menţionează că în R.Moldova s-ar încălca dreptul la identitate.

Natalia Amarfii
Natalia Amarfii, şef adjunct al Serviciului Stare Civilă, spune că de vină pentru situaţia creată sunt părinţii care nu declară naşterea copilului în termen de trei luni de la naştere, fenomenul migraţiei şi sărăcia care a afectat multe familii: „Începând cu anul 2009, Serviciul Stăre Civilă are un proiect comun cu Ministerul Sănătăţii oferă o opţiune noua părinţiilor – de a înregistra naşterea copilului chiar la maternitate. În timp de trei zile cât mama se află la maternitate, ea se poate adresa functionarului organului de stare civilă care se află într-un birou specializat în incinta maternităţii să declare naşterea şi să solicite certificatul de naştere. Această procedură este gratuită. Ba mai mult, părinţilor li se dă un certificat destinat organelor de asistenţă socială în temeiul căruia părinţi pot primi indemnizaţia pentru naşterea copilului”.

Nu poate constitui impediment la înregistrarea copilului nou-născut faptul că mama nu are buletin de identitate, nu are surse financiare pentru perfectarea actelor sau alte cauze datorate cadrului legislativ intern al R.Moldova, susţine Natalia Amarfii: „În cazul în care mama nu are buletin de identitate, procedura un pic se complică, pentru că trebuie atrase şi organele de politie care au obligaţia de a identifica persoana respectivă. În cazul în care persoana este identificată, actele copilului sunt perfectate. Situaţia e mai dificilă în cazul în care mama nu are certificat de naştere, pentru că mai întâi trebuie soluţionată problema mamei şi apoi a copilului”.

Asistenţii sociali, de regulă, invocă inerţia sistemului birocratic al Stării civile care ar face procedura de perfectare a actelor exrem de anevoioasă. Pe de altă parte, spun ei, şi politicienii ignoră categoria persoanelor fără acte de identitate, deoarece aceştia nu sunt votanţi. O constatare cinică, dar de luat în seamă, atâta timp cât într-o ţară cu populaţia adunată pe o palmă de pământ există oameni lăsaţi de izbelişte ca într-un deşert.
Previous Next

XS
SM
MD
LG