Linkuri accesibilitate

29.08 - București: Pentru al câtelea mandat va candida Ion Iliescu ?


Curtea Constituţională nu numai că a încălcat Constituţia dar a construit în afara ei un alt sistem de norme, substituindu-se Parlamentului.


29 august 2000

Actualitatea. (Comentariu: Şerban Orescu).

Pentru al câtelea mandat va candida Ion Iliescu ?

„Cum se apropie alegerile prezidenţiale, cum reizbucneşte controversa despre candidatura lui Ion Iliescu şi numărul legal de mandate, în cazul unei victorii”.

Constituţia României limitează la „cel mult” două mandate posibilitatea unei persoane de a conduce ţara. Iar majoritatea experţilor sunt de acord că Ion Iliescu a exercitat, până acum, „cel puţin” două mandate.
Legalitatea candidaturii lui Ion Iliescu a fost contestată în 1996, nu şi acum. Cel puţin până acum.

Preventiv, Ion Iliescu se apără invocânt verdicutul Curţii Constituţionale care i-a permis să candideze în 1996.
„Pentru a se scoate din calcul mandatele anterioare promulgării constituţiei, s-a spus că ele au fost nule sau cel puţin tranzitorii. Cu toate că noţiunea de mandat tranzitoriu este străină dreptului constituţional românesc.
S-a mai spus atunci, de Curtea Constituţională de numai după promulgarea Constituţiei din noiembrie 1991 a avut România, cu adevărat, o instituţie a mandatului prezidenţial. Până atunci ar fi existat numai acte preconstituţionale. O noţiune absurdă.

... Cu alte cuvinte, pentru a se da satisfacţie d-ului Ion Iliescu, preşedinte pe atunci al ţării, Curtea Constituţională nu numai că a încălcat Constituţia dar a construit în afara ei un alt sistem de norme, substituindu-se Parlamentului.”
XS
SM
MD
LG