De ce atunci cînd discuţiile alunecă spre tema patriotismului, mulţi strîmbă din nas? Să se fi învechit cuvîntul patriotism sau realitatea pe care o desemnează? Dacă ar fi înlocuit, bunăoară, prin civism, oamenii vor avea alte reacţii? A da dovadă de responsabilitate civică faţă de ţara în care locuieşti, înseamnă automat că eşti antioccidental sau antirus? Acestea sînt doar cîteva dintre întrebările anchetei din cel mai recent număr al publicaţiei Revista la Plic, în care există un amplu dosar despre ce semnificaţii mai are astăzi patriotismul. La această temă îşi dau cu părerea scriitori, eseişti, analişti politici din România şi din Republica Moldova.
Scriitorul şi traducătorul Florin Bican din Bucureşti descrie două istorii legate de patriotism. În prima, povesteşte despre un intelectual sovietic care mersese să viziteze Germania occidentală şi care a rămas pur şi simplu cu ochii lăţiţi de uimire cînd l-a auzit pe ghidul său criticîndu-şi conaţionalii că ar consuma prea mult. Asta i se păruse prea de tot şi l-a acuzat pe acesta din urmă că nu ar fi un bun patriot. Pe de altă parte, la acealaltă extremitate a situat-o pe o româncă ce răbufnea de fiecare dată cînd vreun european îndrăznea să-i critice pe compatrioţii ei. Chiar şi dacă recunoştea că occidentalii în multe privinţe aveau dreptate, românca stabilită de ani buni în Germania reacţiona atît de zgomotos pentru că cei înţepaţi erau ai ei.
Părerea lui Florin Bican e că „este OK să fii patriot, cum este OK şi să nu fii patriot.” În opinia sa, bubele apar atunci cînd colectivităţi mari de oameni sînt silite să-şi iubească ţara sau s-o urască.
Scriitorul braşovean Ciprian Şiulea conchide că desuetudinea conceptului de patriotism s-a produs în mod natural, odată cu despărţirea de comunism unde prea fusese umflat. Pe de altă parte, cunoscutul eseist crede că „e şi o modă să nu te intereseze societatea.” După Ciprian Şiulea, „românii recuperează individualismul care le-a fost interzis în timpul comunismului.” Însă o fac în dauna „ treburilor publice”. Şi acest model ar trebui amendat, întrucît e unul toxic pe termen lung, crede Ciprian Şiulea.
Tînără scriitoare Ecaterina Bargan din Chişinău consideră că a fi „ patriot nu înseamnă automat să-ţi idolatrizezi ţara, ci să dai dovadă de ceea ce se cheamă responsabilitate civică.” Adică, dacă cel din urmă termen l-ar substitui pe cel dintîi poate că s-ar schimba şi atitudinea oamenilor faţă de ţara în care locuiesc.
Analistul Petru Bogatu atrage atenţia că nu patriotismul sau patria ar fi ”cuvinte învechite.” Problema e că Republica Moldova încă mai trăieşte o criză identitară de proporţii şi ceea ce pentru unii e alb, pentru alţii poate fi negru. După Petru Bogatu, în Republica Moldova încă „nu există o naţiune politică.” Pentru că unii se cred urmaşii „lui Eminescu şi Vieru, iar alţii ai lui Stalin sau Bodiul.”
Scriitoarea Doina Ruşti susţine că trebuie să-ţi pese de ţara în care locuieşti. După care adaugă: „ Dar cine s-ar apuca acum să-şi consume toată viaţa lui scurtă pentru a pune fundamentul unei lumi despre care nu are habar dacă se va construi sau nu?”
O părere generală este că patriotismul ar trebui regîndit, întrucît nu poţi construi o lume nouă cu noţiuni vechi.
Scriitorul şi traducătorul Florin Bican din Bucureşti descrie două istorii legate de patriotism. În prima, povesteşte despre un intelectual sovietic care mersese să viziteze Germania occidentală şi care a rămas pur şi simplu cu ochii lăţiţi de uimire cînd l-a auzit pe ghidul său criticîndu-şi conaţionalii că ar consuma prea mult. Asta i se păruse prea de tot şi l-a acuzat pe acesta din urmă că nu ar fi un bun patriot. Pe de altă parte, la acealaltă extremitate a situat-o pe o româncă ce răbufnea de fiecare dată cînd vreun european îndrăznea să-i critice pe compatrioţii ei. Chiar şi dacă recunoştea că occidentalii în multe privinţe aveau dreptate, românca stabilită de ani buni în Germania reacţiona atît de zgomotos pentru că cei înţepaţi erau ai ei.
Părerea lui Florin Bican e că „este OK să fii patriot, cum este OK şi să nu fii patriot.” În opinia sa, bubele apar atunci cînd colectivităţi mari de oameni sînt silite să-şi iubească ţara sau s-o urască.
Scriitorul braşovean Ciprian Şiulea conchide că desuetudinea conceptului de patriotism s-a produs în mod natural, odată cu despărţirea de comunism unde prea fusese umflat. Pe de altă parte, cunoscutul eseist crede că „e şi o modă să nu te intereseze societatea.” După Ciprian Şiulea, „românii recuperează individualismul care le-a fost interzis în timpul comunismului.” Însă o fac în dauna „ treburilor publice”. Şi acest model ar trebui amendat, întrucît e unul toxic pe termen lung, crede Ciprian Şiulea.
Tînără scriitoare Ecaterina Bargan din Chişinău consideră că a fi „ patriot nu înseamnă automat să-ţi idolatrizezi ţara, ci să dai dovadă de ceea ce se cheamă responsabilitate civică.” Adică, dacă cel din urmă termen l-ar substitui pe cel dintîi poate că s-ar schimba şi atitudinea oamenilor faţă de ţara în care locuiesc.
Analistul Petru Bogatu atrage atenţia că nu patriotismul sau patria ar fi ”cuvinte învechite.” Problema e că Republica Moldova încă mai trăieşte o criză identitară de proporţii şi ceea ce pentru unii e alb, pentru alţii poate fi negru. După Petru Bogatu, în Republica Moldova încă „nu există o naţiune politică.” Pentru că unii se cred urmaşii „lui Eminescu şi Vieru, iar alţii ai lui Stalin sau Bodiul.”
Scriitoarea Doina Ruşti susţine că trebuie să-ţi pese de ţara în care locuieşti. După care adaugă: „ Dar cine s-ar apuca acum să-şi consume toată viaţa lui scurtă pentru a pune fundamentul unei lumi despre care nu are habar dacă se va construi sau nu?”
O părere generală este că patriotismul ar trebui regîndit, întrucît nu poţi construi o lume nouă cu noţiuni vechi.
