24 august 2000
Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; corespondent: Radu Stănescu).
Noua rundă de negocieri cu FMI.
Se pare că şi noua rundă de negocieri a reprezentantilor guvernului cu expertii FMI va fi una dificilă. Executivul are de partea sa argumentele creşterii economice din ultima perioadă, dar şi handicapul unei inflaţii mai mari decît se anticipase, precum şi eterna problemă a arieratelor firmelor cu capital majoritar de stat. Radu Stănescu a discutat cu cîtiva reputati analişti economici despre raportul dintre plusurile şi minusurile cu care reprezentantii guvernului se prezintă la masa negocierilor.
[...] In cazul in care Romania va trece cu brio acest examen, cel mai devreme în luna octombrie ar putea avea loc o reuniune a colegiului director al FMI care va decide dacă Romania va putea beneficia de o noua tranşă de împrumut din aranjamentul stand by. Tranşa va fi in valoare de aproximativ 110 milioane de dolari. Ce şanse are însă Romania de a trece acest dificil examen ? Care sunt punctele forte şi cele slabe ale negociatorilor romani la discuţiile cu experţii FMI ? Principala realizare constă în creşterea PIB în primul semestru al lui 2000, dpă 3 ani de declin, pe seama unui salt al exporturilor, cu 27 % în prima jumătate a anului.
La capitolul opus al nerealizărilor, să notăm evoluţia negativă a inflaţiei, care ar putea urca în acest an pînă la 32 -35%, comparativ cu ţina iniţială a guvernului, transformată în angajament faţă de FMI de 27 %. [...]
Eugen Ovidiu Chirovici: „Există veşti bune şi există veşti mai puţin bune sau chiar rele. Veştile bune ar fi: în primul rînd o creştere a producţiei industriale, mai ales a exporturilor care conturează atingerea obiectivului principal şi anume, o creştere a PIB, dupa 3 ani consecutivi de declin economic sever, o creştere care chiar dacă este timidă, de 1 -2 % din PIB, totuşi sunt extrem de semnificative în acest context. Trecînd la veştile mai puţin bune, sau chiar proaste, se detaşează problema inflaţiei. Este limpede că obiectivul de 27 % nu va fi atins, pe de altă parte, există presiuni bugetare majore care pun sub semnul întrebării modul în care va fi respectat deficitul de 3,5% convenit cu FMI.”
[...]
Florin Petria: „Cei doi parteneri vor avea în final o discuţie pe ce se va întimpla în ultima treime a anului. Discuţie care va porni de la modul cum vom realiza rectificarea bugetului de stat. Deja executivul şi-a asumat nişte angajamente, atît de majorarea pensiilor, pe de-o parte, pe de altă parte angajamente de a despăgubi agricultorii pentru daunele suferite. Cele doua tabere au, în egală măsură, argumente pentru acordarea celei de-a doua tranşe şi arugumente împotriva acordării acesteia. Cred că negocierile, în clipa de faţă, este foarte greu de spus dacă vor duce la un final fericit sau nu pentru executiv.”
[...]
Eugen Ovidiu Chirovici: „[...] Cred că una peste cealaltă, ţinînd cont, cu bune, rele, cu doza de economie bună, cu doza de politica care exista la nivelul luării unei asemenea decizii, cred că avem mai degrabă şanse să trecem acest examen, chiar dacă nu în mod strălucit şi mai de grabă mediocru şi cu puţin ajutor din partea profesorului, însă să obţinem o notă de trecere. Nu cred că vor exista probleme în obţinerea celei de-al doua tranşe.” [...]