19 august 2010
Mutații și configurații politice în ajun de alegeri.
Liberalii intră în bătălia electorală în formă bună. Singura surpriză a Congresului a fost majoritatea copleşitoare cu care a votat candidatura lui Theodor Stolojan la preşedinţie. Impresia pe care o lasă, cel puţin la suprafaţă, este cea a unui partid matur, în stare să se regrupeze după o dezbatere internă destul de aprinsă şi pregătit pentru încercările lunilor viitoare. În privinţa lor, nu mai există dubii: vor merge singuri în alegerile parlamentare şi cu propriul candidat în alegerile prezidenţiale.
Certitudinea este ceva mai mică în zona ţărăniştilor şi a Convenţiei Democrate 2000 dar apare destul de probabil că primul ministru Mugur Isărescu va fi candidatul lor prezidenţial deşi componenţa noii alianţe nu a fost incă definitivată.
E timpul să ne întrebăm ce mutaţii poate aduce această nouă configuraţie politică? Prezidenţialele se complică într-o oare care măsură: dacă dăm crezare sondajelor, Stolojan şi Isărescu sunt cei mai puternici contracandidaţi ai lui Ion Iliescu. Împreună, într-un tandem, ar fi avut o şansă bună să-l învingă pe fostul preşedinte, eventual chiar din primul tur. Cu cei doi candidând separat şi în concurenţă, un al doilea tur de scrutin devine o certitudine. În afara unui eveniment neaşteptat, unul dintre ei va ajunge în turul al doilea.
Cel calificat va avea pentru a câştiga de sprijinul celuilalt şi al forţelor politice care l-au propulsat. Îl va obţine? Depinde de cât de acerbă va fi campania electorală, cu alte cuvinte dacă ascuţişul polemic al celor doi tehnocraţi , deveniţi politicieni, se va îndrepta contra celuilalt sau contra candidaţilor stângii. Nu ştim încă nimic cu certitudine.
Având în vedere că Isărescu şi Stolojan vor concura pentru aproximativ acelaşi segment electoral, recte cel care sprijinise Convenţia Democrată, plus cel înamorat de tehnocraţi, nu ar fi o mare surpriză să-i vedem angajaţi într-o polemică personală sau politică, de agresivitate mai mare decât ne-am putea aştepta acum.
Pe de altă parte, ei sunt oameni raţionali şi ar putea privi dincolo de interesul de moment la ceea ce se va întâmpla în al doilea tur de scrutin şi la o posibilă cooperare post-electorală ceea ce ar trebui să-i determine să procedeze cu precauţie în campania electorală.
Ce apare sigur este că oricare va fi cooperarea lor în al doilea tur, ea nu va putea lua forma unui tandem preşedinte-prim ministru, pentru simplul motiv că la aceea dată se va cunoaşte configuraţia parlamentului ales care, judecând după sondajele de opinie de până acum, e probabil să fie dominat de PDSR. Ceea ce ne aduce la alegerile parlamentare.
Inabilitatea centrului dreapta de a se coagula într-o alianţă electorală ce i-ar putea fi potrivnic în alegerile prezidenţiale ar putea, din potrivă, s-o slujească în alegerile parlamentare. Mergând separat în alegeri, liberalii şi ţărăniştii ar putea întruni mai multe voturi decât dacă ar candida cub aceeaşi siglă. E desigur o presupunere sau o speculaţie, dar separarea liberalilor de ţărănişti a creat un anumit dramatism şi o diferenţiere ce ar putea să scoată din letargie acele mase de alegători dezamăgiţi şi descurajaţi , ai fostei Conveţii Democrate.
Nu ni se pare, în condiţiile prezente, un dat absolut că disputele electorale între liberali şi ţărănişti, de altfel rivali în întreaga lor istorie pre-comunistă, neapărat alungă alegătorii sau creează un beneficiu pentru stânga. Şi ea scindată. Liberalii sunt în ascensiune în sondaje, nu neapărat în detrimentul ţărăniştilor. Mai rămâne ca aceştia din urmă să găsească resursele pentru o campanie viguroasă şi modernă, veghind totodată ca noua Convenţie Democrată 2000 pe care o patronează să nu se aglomereze peste măsură cu partide mici, ce ridică pragul electoral, fără a aduce voturi. Şi liberalii şi ţărăniştii au şansa de a se contamina de popularitatea candidaţilor lor prezidenţiali deşi ar face bine să se abţină de la îmbrăţişare prea insistentă şi posibil asfixiantă a acestora.
Ultimele evoluţii s-au consumat în aria centrului dreapta dar afectează întregul spectru politic. Merită remarcat că exceptându-l pe aşteptatul candidat al UDMR-ului, Ion Iliescu se va lupta numai cu foşti asociaţi sau aliaţi ai săi în perioade anterioare, cinci oameni care îl cunosc bine şi al căror prezenţă în cursa prezidenţială constituie tot atâtea contestări ale pretenţiei fostului preşedinte la un nou mandat. Îi va fi mult mai greu să iasă victorios în faţa acestora decât în faţa unor adversari perpetui. Nu-i de prisos a remarca această împrejurare şi nu numai sub aspectul şanselor lui Ion Iliescu căci iată de unde vin candidaţii anului 2000, îmbrăţişaţi cu real sau prefăcut entuziasm de la stânga la dreapta.
