Scandalul cu frunza cam veştedă din brandul turistic al României s-a stins în mai puţin de zece zile. Analişti pe care lumea nu putea să-i mai încapă s-au indignat, au criticat, s-au hăhăit şi s-au luat cu altele când începea sa fie mai interesant. Elena Udrea a cerut explicaţii privind asemănarea dintre frunza ataşată brandului şi frunze similare care apar pe Internet şi a anunţat că nu va plăti daca se va dovedi ca logo-ul nu este original.
Firma în cauză a recunoscut asemănarea, dar nu concepe sa nu-şi primească banii, aproape un milion de euro, pentru că a muncit serios la proiect. Dar, lucru ciudat, nu poate da detalii. Detaliile contractului sunt confidenţiale, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că este vorba de bani europeni anume alocaţi pentru astfel de proiecte. Însă şi banii europeni sunt tot bani publici şi ar trebui cheltuiţi cu chibzuinţă, eficient, transparent şi în afara oricăror suspiciuni.
La o privire mai atentă proiectul nu este prea original, de vreme ce foloseşte ca vectori de comunicare tot trei foste glorii sportive, de notorietate în urmă cu două, trei decenii. Iar dacă proiectul vizează turişti avizaţi, între 25 şi 34 sau peste 54 de ani, fără venituri foarte mari, greu de crezut că aceştia se vor aventura în grădina Carpaţilor numai pentru că în urmă cu ani un sportiv local dădea bine cu piciorul în minge. Oricât de modest şi oricât de tentat de aventură, un turist nu se va lipsi de un minim confort, care ţine de infrastructura aflată în suferinţă, începând cu drumurile şi terminând cu hotelurile şi cu serviciile. Nu brandul, orcât de costisitor, contribuie la eficienţa turismului, ci calitatea şi varietatea ofertei.
Deocamdată, peste scandalul frunzei care nu ascunde lipsurile turismului s-a aşternut liniştea. Nu s-a găsit nici un vinovat, nici măcar un acar Păun. Ca şi în alte cazuri, se scontează pe colbul uitării. De ce?
România e ţara în care, orice s-ar întâmpla, nu se întâmplă nimic, ţara de dincolo de neguri, ţara proştilor. Avem Parlament, comisii parlamentare, guvern, miniştri care răspund pentru deciziile lor, justiţie, parchet, cu derivatele anticorupţie, o mulţime de instituţii cu atribuţii de control financiar care ar trebui să stăvilească risipirea banului public. Şi totuşi se iau decizii greşte, se risipeşte, se fură, se distruge, se pierde, nimeni nu dă socoteală, nimeni nu răspunde şi nu este tras la răsundere.
Pentru promovarea turismului s-au cheltuit bani grei pe campanii pompos numite Eterna şi fascinanta Românie, Fabulospirit, România, mereu surprinzătoare, Land of Choice, iar numarul turiştilor a continuat să scadă. Nimeni n-a întrebat cum şi cât de eficient s-au cheltuit banii. Cum nimeni n-a întrebat de privatizări frauduloase, de devalizarea băncilor, de banii cheltuţi în van pentru construcţia de autostrăzi. Despre toate acestea s-a scris şi s-a vorbit enorm. Nu s-a întâmplat nimic. Dorin Tudran, un poet, crede că în România se întâmplă, totuşi, şi lucruri interesante, dar numai pentru că niciodată nu se întâmplă ce trebuie.
