7 august 2000.
Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; comentariu: Neculai Constantin Munteanu).
Adio la Convenţia democrată.
Criza prin care treece de cîteva luni CDR este dora forma acută a unui dezechilibru congenital. Ceea ce a apărut la început a fi boala copilăriei a devenit cu timpul, beteşugul senectuţii. În ciuda optimismului general cu care a fost moşită naşterea CDR, hemoragia de personalităţi a produs dezechilibre încă în primele luni de la înfiinţare, la sfîrşitul lui 199. (...)
Flerul politic al lui Radu Cîmpeanu s-a ilustrat cu prisosinţă atunci cînd a propus candidatura regelui Mihai la preşedinţia Romaniei. Dezintegrarea a continuat cu mişcări lente, cosmice, toate ducînd însă în aceiaşi direcţie: dezmembrarea Alianţei care a cîştigat alegerile din 1996. Este inutil să inventariem motivele pentru care CDR a devenit o gară în care partide mai mici sau mai mari aşteptau trenul alegerilor. trebuie doar să spunem că, după cum a demonstrat timpul, majoritatea adeziunilor şi demisiilor din CDR au fost generate în special de lipsa de cooperare a partidelor din Alianţă în momentul preluării puterii, de ambiţiile nemăsurate ale partenerilor de la guvernare, de conflictul rezidual care a dominat mereu relaţiile dintre liberali şi ţărănişti.
Partidele din CDR se pregătiseră de la început pentru o lungă iarnă politică patronată de Ion Iliescu. In fapt, chiar şi în 1996, cînd aveau sub braţ teancul de programe guvernamentale pe termen lung, formaţiunile din CDR păreau mai degrabă că vor să innopteze împreună. Constituită pe argumente morale, alianţa nu a distribuit roluri politice pentru început ci funcţii etice. Orizonul de aşteptare al electoratului era şi el întemeiat pe principii care, de multe ori nu aveau nimic de-a face cu infernul scenei politice. Se visa la o lume angelică. Se folosea un limbaj profetic în care se combinau imaginile catastrofale cu instransigenţa. Compromisul politic era partea diavolului într-o piesă cu îngeri.
Această situaţie nu a rezistat însă presiunilor politice şi acestea au avut impact asupra Convenţiei, cînd Alianţa a ajuns la guvernare. Legăturile aparent indestructibile între cele trei partide istorice s-au degradat în delicata perioada electorală pînă la afirmaţiile neamicale pe care le auzim astazi pe holurile guvernului sau în Parlament. Liberalii îi acuză pe ţărănişti de stalinism susţinînd că urmaşii lui Corneliu Coposu au alcătuit dosare de cadre şi liste negre, tărăniştii îi acuză la rîndul lor pe liberali că sunt oportunişti şi că au fost calul troian al PDSR-ului în cadrul CDR. ca mai mereu, după marile şi capricioasele iubiri, a urmat un divorţ în stil romanesc.
Si cu fiecare zi care trece, ideea că partidele care au format CDR s-ar putea reaşeza la masa tratativelor, pare tot mai fantasmagorică. Relaţiile dintre partidele care mai an erau considerate pilonii centrali ai CDR sunt viciate tot mai mult de scandal şi amărăciune, iar eşecurile ultimilor ani de guvernare sunt puse în cîrca celuilalt. (...)
Spre deosebire de lumea reală, sfera politică romanească are trei poli.
