27 iulie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; comentariu: Octavian Paler).
Tehnocraţi, între calcului hîrtiei şi realitatea de pe teren.
As vrea să semnalez un paradox şi totodată o curiozitate care pot arăta cîte lucruri s-au bulversat în Romania într-un deceniu. Prin 90-91, în perioada de pubertate a democraţiei post-decembriste, tehnocratii nu se bucurau de nici o atenţie, la noi. Pe atunci, eram toti bolnavi de politica. A te implica, fie şi indirect în politică era aproape o datorie, iar apolitic devenise, aproape o vorbă de ocară, un reproş. Atmosfera era saturata de pasiuni politice care nu o dată, împărţeau şi familiile şi prietenii în tabere adverse. A sta cu spatele la politic, reprezenta o sfidare greu de acceptat. Pe scurt, trăiam o perioadă de invazie a politicului în psihologia străzii. (...)
Oboseala si saţietatea de politică au fost determinate de dezamagiri, de aşteptările înşelate şi, nu în ultimul rînd, de spectacolele penibile jucate în aceşti zece ani pe scena politica. Spectacole, în care interesul naţional, e invocat adesea ca paravan pentru interese înguste, meschine, egoiste, drept care, politica e perceputa de multi, ca o trambulină, ca un mijloc de căpătuială. Astfel, fenomenul cel mai grav care s-a produs şi pe care sondajele îl semnaleaza cu o seacă insistenţă, este, ceea ce aş numi, degradarea politicului. Din mit, politica a devenit un anti-mit. Fără să observe ce primejdii se nasc dincolo de aceasta stare negativă care mimează chiar temeliile democraţiei, nu sunt puţini cei care au ajuns să blameze însăşi politica, socotind-o sursa răului şi căutînd o soluţie, un bine posibil, în afara ei. (...)
Discuţiile pe marginea acestui mit la moda (al tehnocraţilor) ocupă cam toata atenţia în acest moment pe scena politica romaneasca. Părerile curg pro şi contra. Nu prea de mult, cînd venea vorba de tehnocraţi, politicienii îşi strîngeau rîndurile, se solidarizau pe deasupra doctrinelor şi a gîlcevilor dintre partide. Cînd acceptau un tehnocrat o făceau de nevoie, cu o ipocrizie de circumstanţă, şi cu gîndul ascuns „mai vedem noi” , fiecare lăudîndu-se cu proprii specialişti... Noua mitologie şi campanie electorală, au impus însă, pînă la urmă, o schimbare radicală de atitudine. (...)
In ce mă priveşte, rămîn la convingerea că democraţia se bazează pe existenţa unor partide autentice care îşi dispută ofertele într-o competiţie deschisă. Tehnocraţii au, fără îndoială, importanţa lor. Pe care nu o neg. Dar nu cred că rolul lor este să fie aşezaţi în vitrină şi folosiţi ca vehicul electoral. Iată de ce, aş zice, că miturile, în politică, împiedică o clarificare necesară în loc să o servească.
